Problematica vinurilor și necesitatea extinderii numărului de secții de votare pentru moldovenii din Rusia

De Radu Benea

Ministrul adjunct de externe, Andrei Popov după primele convorbiri cu Grigori Karasin: „Am constatat că avem deplină înţelegere din partea autorităţilor Federaţiei Ruse la nivel de lucru”

Viceministrul rus de externe Grigori Karasin a sosit astăzi într-o vizită de trei zile în Moldova, urmând să aibă discuţii cu oficialităţile de la Chişinău şi cu liderii de la Tiraspol. Vizita diplomatului rus are loc pe fondul unor tensiuni în relaţiilor ruso-moldovene, provocate de recenta condamnare a ocupaţiei sovietice şi de un nou război al vinurilor. Problema vinurilor a fost deja discutată de oaspetele rus la Chişinău, aşa cum i-a confirmat corespondentului nostru Radu Benea viceministrul de externe Andrei Popov.
Andrei Popov: „Am abordat tot spectrul problematicii cooperării bilaterale, inclusiv în ceea ce priveşte valorificarea potenţialului comercial -economic. Evident, o bună parte a discuţiei s-a focalizat pe problematica vinurilor şi încercarea depolitizării discuţiilor, comentariilor, iritării, declaraţiilor care contribuie la isterizarea atmosferei – ştiţi că au fost asemenea declaraţii, vinul molrovenesc era prezentat ca soluţie pentru vopsit garduri. Am constatat că nu este bine să continue această politică, fiindcă ea contribuie la crearea unei imagini negative a ambelor state şi nu contribuie la apropierea şi o mai bună înţelegere între societăţile noastre. Concluzia a fost la capitolul reluării exporturilor de vinuri că experţii trebuie să interacţioneze la nivelul lor şi să vină cu soluţii concrete pentru a depăşi acest impas. Nu pot vorbi despre un foarte mare optimism, dar sunt mult mai optimist după această discuţie că vom reuşi să asigurăm un asemenea cadru pentru dialog”.

Europa Liberă: Decizia Curţii Constituţionale care a anulat decretul preşedintelui interimar Mihai Ghimpu privind Ziua ocupaţiei sovietice, a liniştit puţin spiritele la Moscova?

Andrei Popov: „Eu nu le-aş pune în legătură cu problematica reluării exporturilor vinului. De altfel, analizând statistica am constatat că în anul 2010 Federaţia Rusă a devenit partenerul comercial numărul unu al Republicii Moldova atât la exporturi, cât şi la importuri. Şi, până în luna iunie, am asistat la o creştere cu aproape 50 la sută a volumului vinului exportat în Federaţia Rusă. Dar, sigur, acum problemele au intervenit, sper să le depăşim cât mai repede.
De asemenea, am reiterat solicitarea noastră privind extinderea perioadei de şedere pe teritoriul Federaţiei Ruse a cetăţenilor Moldovei, – fără a trece înregistrarea, – de la 3 zile, în prezent, până la 30 de zile. Autorităţile ruse sunt în proces de coordonare inter-ministerială a acestei extinderi şi sperăm că în viitorul apropiat vom avea o decizie pozitivă în acest sens, astfel încât cetăţenii Republicii Moldova să nu fie nevoiţi să se înregistreze imediat la sosire şi să se poată afla în Federaţia Rusă până la o lună fără să treacă înregistrarea la organele corespunzătoare.

De asemenea, am vorbit despre necesitatea extinderii numărului secţiilor de votare dincolo de ambasadă, să fie deschise alte câteva secţii de votare, creând posibilităţi pentru cetăţenii noştri, sutele de mii de cetăţeni moldoveni care lucrează sau locuiesc pe teritoriul Federaţiei Ruse să-şi exprime votul atât în cadrul referendumului constituţional din 5 septembrie, cât şi în cadrul alegerilor parlamentare şi, după caz, prezidenţiale planificate pentru luna noiembrie.

Europa Liberă: Aveţi un răspuns pozitiv de la partea rusă?

Andrei Popov: „Da, este o reacţie destul de pozitivă. Sunt convins că vom reuşi să deschidem mai multe secţii de votare. Avem deplină înţelegere din partea autorităţilor Federaţiei Ruse la nivel de lucru. Decizia încă nu este confirmată oficial, dar am primit un semnal foarte încurajator şi cred că în zilele următoare, decizia va lua forma unei note oficiale”.

Europa Liberă: S-a discutat şi despre chestiunea transnistreană, în contextul recentelor înţelegeri dintre cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele rus Dmitri Medvedev?

Andrei Popov: „Indubitabil, problematica transnistreană a constituit un subiect important al consultărilor. Urmează să-l dezvoltăm mâine în cadrul întâlnirii pe care vicepremierul Victor Osipov o va avea cu dl Karasin. Iar în după-amiaza zilei de mâine dl Karasin va vizita Tiraspolul, după care va reveni la Chişinău şi vom continua discuţiile.

În primul rând, este un element pozitiv faptul că atenţia faţă de problematica transnistreană creşte şi subiectul este abordat la cel mai înalt nivel de către marile cancelarii din Europa.

În al doilea rând, am vorbit despre importanţa reluării formale a procesului de negocieri, după o pauză de aproape 4 ani şi jumătate, astfel încât până la sfârşitul acestui an, eventual chiar la următoarea rundă de consultări din septembrie, să asigurăm reluarea negocierilor formale în format 5+2.

De asemenea, am adus argumente de ce este important să continuăm politica unor măsuri de încredere complexe, contactelor directe la nivelul reprezentanţilor politici, dar şi activităţii grupurilor de lucru lansate dintre Chişinău şi Tiraspol pentru a crea o nouă atmosferă, o nouă dinamică care să conducă la reintegrarea de facto şi la soluţionarea în perspectivă a conflictului transnistrean.

Dar am argumentat că este nevoie şi de o reacţie corespunzătoare din partea Tiraspolului. De unii singuri, nu putem să asigurăm eficienţa acestor măsuri. Să vedem. Colegul Grigori Karasin pleacă mâine la Tiraspol, va avea întâlniri cu diferiţi politicieni şi cu conducerea administraţiei de facto de la Tiraspol. Sperăm că în politica acestora va surveni o schimbare calitativă şi vom avea un partener de dialog mai constructiv”.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.