Președintele BERD salută decizia BNM privind Victoriabank

Preşedintele Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare Suma Chakrabarti a salutat joi, într-o conferinţă de presă, decizia Băncii Naţionale, care a blocat pachetul de control a două grupuri de acționari din cadrul Băncii Comerciale Victoriabank.

”Ne face mare plăcere că BNM a reacţionat, fiind sprijinită şi de guvern. Este un pas care respectă supremaţia legii şi arată că putem să avem reglementări robuste în sectorul bancar”, a declarat Suma Chakrabarti.

El a precizat că prin această decizie, BNM implementrează schimbările pe care BERD şi FMI le-au promovat. ”Din câte cunosc le-a suspendat dreptul de vot pe trei luni. Regulamtorul a fost curajos, a fost susţinut de guvern şi noi susţinem regulatorul”, a declarat preşedintele BERD.

Guvernatorulk BNM Dorin Drăguţanu a precizat joi că decizia instituţiei a fost luată deoarece cele două grupuri acţionau în mod coordonat. ”Noi am adunat probe că aceștia acționează concertat fără permisiunea Băncii Naționale. Ei au procurat în mod coordonat, netransparent pachete semnificative din capitalul social al Victoriabank. Aceasta este o încălcare”, a declarat el.

Reamintim ca şi preşedintele Victoriabank, Natalia Politov-Cangaş a anuntat ca un grup de acţionari minoritari, conduşi de Veaceslav Platon, încearcă să preia fraudulos controlul băncii.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.