Premierul Ponta: Graniţa Republicii Moldova cu România ar putea deveni una simbolică

„Odată cu încheierea procesului de integrare europeană a Republicii Moldova, graniţa cu România ar putea deveni una simbolică”, afirmă noul Premier al României, Victor Ponta, adăugând că Republica Moldova va avea toată susţinerea României în acest sens.

Declaraţia a fost făcută în contextul unui mesaj trasmis cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la Anexarea Basarabiei la Imperiul rus.

De asemenea, acesta a mai specificat că procesul de integrare europeană prin care trece Republica Moldova impune eforturi majore din partea clasei politice de la Chişinău, iar pentru aceasta, trebuie implementate reforme dificile şi transformări dure, fapt ce ar servi drept o oportunitate pentru ca graniţa dintre cele două state despărţite de 200 de ani, să fie una simbolică.

„Separarea impusă de o graniţă creată de efortul politic al marilor puteri ale epocii a dus la împărţirea în două a familiilor, credinţelor, obiceiurilor, a limbii şi a culturii comune”, a menţionat oficialul român, citat de Mediafax.

Amintim că ieri, 16 mai, românii din Republica Moldova au sărbătorit 200 de ani de la Anexarea Basarabiei la Imperiul rus, eveniment marcat la Chişinău printr-un şir de activităţi comemorative, cerând Rusiei să recunoască cei 200 de ani de ocupaţie.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.