Premierul Iurie Leancă pleacă în Italia pentru a se întâlni cu diaspora

Prim-ministrul Iurie Leancă va efectua, la sfârșitul acestei luni, o vizită de două zile în Italia. Pe 28 septembrie, la Verona, oficialul se va întâlni cu moldovenii din diasporă, iar 29 septembrie, va participa, în Veneția, la forumul: „Oportunitățile de investiții în Republica Moldova”.

La eveniment și-au anunțat prezența peste 50 de companii mari din regiunea Veneto, dar și reprezentanți ai Guvernului de la Roma, membri ai asociațiilor din diasporă și echipa de atragere a investițiilor din cabinetul premierului moldovean.

În după-amiaza zilei, Premierul se va alătura diasporei din Padova, una dintre cele mai mari din Italia, la un spectacol organizat în piața Prato della Valle. Concertul va fi susținut de formația „Zdob și Zdub”. La fel, vor evolua artiști stabiliţi cu traiul în peninsulă. Evenimentul este organizat de asociația „Baștina” pentru comunitatea originarilor din Republica Moldova, dar și pentru italieni.

Spectacolele sunt organizate cu prilejul sărbătorilor naționale „Ziua Independenței” și „Limba Noastră”. A devenit deja o tradiție ca în diasporă acestea să se desfășoare în lunile septembrie și octombrie, imediat după concedii.

În regiunea Veneto, gazda evenimentelor, sunt cei mai mulți originari din Republica Moldova. În anul 2011, în Italia se aflau aproape 160 de mii de moldoveni.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.