Un locuitor al municipiului Chișinău, de 20 ani, a fost reținut de oamenii legii, pentru contrabandă și comercializarea drogurilor sintetice pe teritoriul municipiului Chișinău. Drogurile de tip PVP, cunoscute și cu denumirea de „sare” erau aduse prin contrabandă din regiunea Odessa, Ucraina, ulterior vândute consumatorilor cu 800 lei per gram.
Timp de două luni, polițiștii au supravegheat suspectul, iar prin intermediul unui ofițer de investigații sub acoperire au fost efectuate achiziții de control și procurate droguri sintetice.
Suspectul a fost reținut în momentul comercializării drogurilor ofițerului sub acoperire. Ca rezultat a perchezițiilor efectuate au fost depistate și ridicate aproximativ 200 grame de PVP.
Suspectul și-a recunoscut vina pe deplin, fiind cercetat în stare de libertate. Dacă va fi găsit vinovat acesta riscă o pedeapsă cu închisoare de la 7 la 15 ani.
Acțiunile s-au desfășurat cu sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii cu Destinație Specială „Fulger”.
Actualmente se întreprind acțiuni pentru identificarea altor persoane implicate în schema de comercializare a drogurilor.