Polița de asigurare medicală pe suport hârtie va fi eliminată

Persoanele asigurate nu vor mai fi obligate să prezinte polița pe suport de hârtie pentru a beneficia de servicii medicale sau de medicamente compensate.

În acest sens, noțiunea de „Poliţă de asigurare obligatorie de asistenţă medicală” va fi substituită cu noţiunea de „Statut de persoană asigurată”, potrivit modificărilor aprobate astăzi de Executiv la Legea cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală.

 Prin urmare, va fi simplificată și procedura de activare a polițelor.

Cetățenii asigurați de stat, dar și agenții economici nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze la sediul Agenției teritoriale a CNAM pentru a ridica polițele pe suport de hârtie. Ținerea evidenței persoanelor asigurate de stat se va efectua prin intermediul canalelor electronice de raportare, unde vor fi colectate informațiile necesare de la angajatori şi instituţiile abilitate.

Astfel, va fi facilitat procesului de încadrare a populaţiei în sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală.

De asemenea, excluderea obligativității deținerii poliței de asigurare pe suport de hârtie va facilita digitalizarea serviciilor publice, în special în contextul implementării sistemului guvernamental de plăți electronice și va avea un impact pozitiv asupra cetățenilor Republicii Moldova care se află peste hotarele țării și achită prima de asigurare în sumă fixă.

 În același timp, documentul prevede posibilitatea pierderii statutului de persoană asigurată pentru angajații în interesul cărora, mai mult de un an consecutiv, nu au fost achitate primele de asigurare, în formă de contribuţie procentuală la salariu.

Această prevedere se va reflecta și asupra unităţilor lichidate, care de fapt nu prezintă informaţia privind persoanele asigurate angajate care au fost concediate. Diminuarea cazurilor respective va garanta respectarea egalităţii în sistemul asigurărilor medicale.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.