PLDM “regretă decesul subit al deputatului Ion Butmalai”

Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) a publicat a lansat un mesaj pe site-ul partidului în care exprimă doleanțe în legătură cu decesul lui Ion Butmalai, preşedintele Organizaţiei Teritoriale Cahul a PLDM.

“În aceste momente cumplite, suntem alături de cei care resimt cel mai acut şi mai dureros această plecare definitivă, împărtăşim durerea provocată de tragica dispariţie a colegului nostru şi exprimăm sincere condoleanţe familiei îndoliate”, se arată în mesaj.

Reamintim că Ion Butmalai a fost ales deputat pe listele Partidului Liberal Democrat la alegerile parlamentare din 29 iulie 2009 şi la alegerile din noiembrie 2010.

De remarcat că la scrutinul parlamentar din 30 noiembrie, Ion Butmalai nu s-a regăsit pe listele candidaţilor PLDM. Presa de la Chişinău a vehiculat informaţia, potrivit căreia acesta ar urma să adere la formaţiunea lui Renato Usatâi. La una din ultimele conferințe de presă Renato Usatâi nu a exclus faptul că deputatul Ion Butmalai ar putea candida pe listele Patria la alegerile din 30 noiembrie 2014.

La mijlocul lunii octombrie, Ion Butmalai urma să susţină o conferinţă de presă, însă a anulat-o invocând „motive de sănătate”.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.