PLDM va cere Procuraturii Generale să intenteze o cauză penală pe faptul interceptărilor de la FISC, făcute publice în presă ieri, 18 februarie. Vicepreşedintele PLDM, Vadim Pistrinciuc a declarat cu puţin timp în urmă că partidul condamnă aceste acţiuni şi le califică drept o "încălcare gravă a legislaţiei".
"Solicităm Procuraturii Generale intentarea unei cauze pentru interceptările ilegale şi trucări, precum şi curmarea acestor acţiuni", a spus acesta pentru presă.
Potrivit liberal-democraţilor, faptul circulării acestor interceptări sunt o gravă încălcare a legislaţiei. "Acest caz este o lovitură şi la adresa securităţii Republicii Moldova. Cât de protejate sunt drepturile fiecărui cetăţean, dacă CNA îşi permite să intercepteze convobirile noastre. Această instituţie controlată politic este antrenată nu numai într-un război politic, dar şi împotriva cetăţenilor", a mai spus Pistrinciuc adăugând că conducerea acestei instituţii desfăşoară "activităţi ilegale".
Pe de altă parte însă, vicepreşedintele PLDM s-a eschivat să răspundă dacă partidul confirmă ori nu veridicitatea acestor interceptări. Asta deşi el susţine că recunoaşte unele voci din discuţii. "Nu putem vorbim de legitimitatea lor. Într-adevăr, printre vocile care sună este şi vocea ministrului de interne şi a prim-ministrului", a mai spus el. Potrivit lui, convorbirile sunt ilegale atât prin faptul că au fost interceptate, cât şi prin faptul că au fost făcute publice. "Nimeni nu poate să garanteze că acestea au fost trucate sau sunt veridice", a conchis el.
Amintim că ieri au fost făcute publice o serie de interceptări telefonice în care sunt implicaţi primul ministru, ministrul de interne, liderul fracţiunii parlamentare PLDM, Valeriu Streleţ dar şi alte persoane cu funcţii înalte în dialog cu şeful de la FISC, Nicolae Vicol. Discuţiile vizează agenţi economici, controale, aplicare de amenzi, dar şi alte subiecte.