Chişinău / Moldova.ORG/ — Muzică, dansuri şi voie bună la Reuniunea Naţională a PDM. Şeful Staff-ului PDM, Vlad Plahotniuc, care a fost ales, recent, în această funcţie, a convocat toţi primarii aleşi, consilierii municipali,raionali şi locali şi deputaţii PDM la acestă reuniune pentru a totaliaza rezultatele obţinute şi a analiza succesele şi insuccesele.
Reuniunea de totalizare a rezultatelor alegerilor locale generale a început cu un concert susţinut de Orchestra de muzică populară „Folclor” a Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchevici, dirijată de Petre Neamţu. Ulterior a fost intonat imnul oraşului Chişinău.
Vlad Plahotniuc s-a arătat mulţumit de rezultatele obţinute la aceste alegeri şi i-a felicitat, în acest sens, pe noii primari aleşi, declarând: “am promovat oameni respectabili. Conducerea PDM ştie să-şi apere onoarea şi vă asigur că în procesul de formare a structurilor vor fi promovaţi şi alţi mulţi colegi ai partidului. Am înregistrat o creştere de două ori mai mare decât în alegerile din 2003. În cadrul Alianţei pentru Integrare Europeană noi suntem formaţiunea care a înregistrat o creştere semnificativă de la alegerile precedente”.
„Mergem spre Europa, ne mândrim cu cei care au iniţiativă, mergem mai departe prin muncă, prin modernizarea echipei, prin respect faţă de predecesori, pentru a continua cursul european. E Timpul Partidului Democrat din Republica Moldova”, a mai adăugat Vlad Plahotniuc.
Liderul Marian Lupu a declarat că PDM a demonstrat în aceste alegeri că are o echipă capabilă, profesionistă, o echipă în creştere. „Noi am demonstrat că am muncit toţi împreună, stafful central şi colegii din teritoriu. Anume acest fenomen a fost fundamentul victoriei noastre în aceste alegeri locale. Mulţumesc cu plecăciune tuturor, meritaţi”, s-a adresat Marian Lupu activiştilor PDM.
Liderul democrat a îndemnat primarii şi consilierii să înceapă să-şi îndeplinească promisiunile făcute în campania electorală. „Vă îndemn să mergeţi cu toţii cu energie să demonstraţi capacitatea de a vă ţine de promisiuni. Este o onoare să fiu în fruntea acestei echipe”, a declarat Marian Lupu.
Menţionăm că Partidul Democrat a obţinut, la alegerile locale generale, 226 posturi de consilieri municipali si raionali, 2263 posturi de consilieri satesti, comunali.