Plahotniuc despre modificarea Constituției: Orientarea noastră strategică este europeană

Partidul Democrat din Moldova inițiază modificarea Constituției prin introducerea unei referințe care spune clar că orientarea strategică a Republicii Moldova este integrarea europeană.
Anunțul a fost făcut de către președintele formațiunii, Vlad Plahotniuc, după ședința săptămânală a partidului.

”Facem acest lucru pentru că vrem ca toată lumea să înțeleagă clar că direcția pe care mergem este integrarea europeană, iar toate instituțiile statului să acționeze doar pe această direcție, indiferent de schimbările politice care au loc în viitor sau de interesele unor sau altor persoane”, a explicat Vlad Plahotniuc.

Politicianul a precizat că inițiativă pornește chiar de la o hotărâre a Curții Constituționale, din 9 octombrie 2014. Atunci Curtea a constatat că orientarea spre spațiul valoric democratic european este un element definitoriu al identității constituționale a Republicii Moldova.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.