Plahotniuc crede că interviul lui Proca rezolvă altceva decât au vrut regizorii

Oponenții Partidului Democrat din Moldova au rămas fără teme de atac și au ajuns la interviuri regizate. De această părere este liderul PDM, Vlad Plahotniuc.

„Publicul a auzit ce spune un criminal ordinar, condamnat la 21 de ani în România, apoi cum psihanalizează Maia Sandu spusele criminalului și împărtășește poziția acestuia, apoi un alt expert în interpretarea vorbelor criminalilor, Igor Dodon, a completat-o pe Maia Sandu cu abordare filozofică. O parte a presei a susținut spusele acestui ucigaș, de parcă ar fi participat la tot ce a relatat interlopul. Acești curajoși care se ascund după hotare au ajuns total lipsiți de imaginație și deja fabrică adevărate scenarii. Din istoria PDM cunosc că oponenții au lovit în partid când partidul a fost puternic și l-au ignorat când partidul nici nu a intrat în Parlament. O să avem grijă ca oponenții noștri să aibă ocupație.”, a spus Plahotniuc.

Acesta s-a arătat convins că timpul, dar și organele de drept vor lămuri situația atât în privința regizorilor acestui scenariu fals, cât și a celor care l-au promovat.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.