Perioada când apăreau hiturile de aur. Melodiile anilor ’90 care vor fi cântate de multe generații

În anii ’90 lumea muzicii uimea prin diversitatea genurilor și artiștilor. Este perioada hiturilor „de o zi”, dar și cea în care au apărut melodii pe care cei din generațiile următoare le numesc „de aur”. Pentru mulți această perioadă se asociază cu numele lui Sting, Michael Jackson sau Whitney Houston, pentru alții – cu Spice Girls, Backstreet Boys sau Britney Spears, care tocmai își începeau cariera. Vor fi și dintre cei care vor spune că este perioada Nirvanei, celor de la Aerosmith sau de la Metallica. Și cu toții vor avea dreptate. Cert este că multe din cântecele din acea perioadă vor fi ascultate și de generațiile viitoare.

Whitney Houston – „I Will Always Love You”

Cine și-ar fi putut imagina că versiunea originală a acestui cântec a fost lansată tocmai în 1974, fiind interpretată de cântăreața americană de muzică country Dolly Parton. Însă melodia a câștigat faima mondială datorită versiunii lui Whitney Houston, fiind realizată pentru coloană sonoră a filmului „The Bodyguard”. Pentru Whitney Houston rolul din film a fost primul de pe ecranul mare. Cântecul i-a adus un Grammy, un premiu MTV Movie Awards și o faimă fără precedent.

Dr. Alban – „It’s My Life”

Interpretul suedez de origine nigeriană, Dr. Alban, cu numele real Alban Uzoma Nwapa, a cunoscut faima la începutul anilor ’90. De fapt, el nu avea de gând să devină muzician, pentru că studia stomatologia la una din cele mai prestigioase universități de medicină din Suedia, iar muzica era doar un hobby. Când a decis să se ocupe serios de muzică, și-a lăsat prenumele, dar a adăugat abrevierea Dr. ca o amintire a carierei eșuate de stomatolog. În 1992 el lansează hitul „It’s My Life”. În anul lansării, piesa s-a aflat pe prima poziție a topurilor din Suedia, Austria, Germania, Italia, Olanda, Belgia. În Franța, aceasta a ajuns în fruntea topurilor de două ori: în 1992 și în 1993, după ce a apărut într-un spot publicitar. 

No Doubt „Don’t Speak”

Balada rock a trupei No Doubt a fost scrisă de Gwen Stefani și de fratele ei, Eric Stephanie. Inițial a fost o melodie despre dragoste, dar Gwen a rescris aproape complet versurile după despărțirea de basistul trupei, Tony Kanal. Într-un interviu, ea a povestea că inițial cântecul era mai optimist, scris mai degrabă în stilul rock din anii ’70, dar când s-a despărțit de Tony a decis că va fi o baladă tristă. După lansare, „Don’t Speak” a devenit cel mai difuzat cântec la radio în SUA. Piesa a ajuns pe primul loc în topul Billboard Hot 100 Airplay și s-a menținut acolo timp de 16 săptămâni consecutive, stabilind un record la acea vreme. 

Ace of Base – „All That She Wants”

După 10 ani de la destrămarea trupei ABBA, în Suedia apare formația Ace of Base, care la începutul anilor ’90 devine cunoscută în întreaga lume. În 1992 apare hitul „All That She Wants”, în care membrii formației cântă din numele unei fete care își caută un partener pentru a concepe un copil. Crearea compoziției a fost inspirată dintr-o lege suedeză, care garanta o viață confortabilă pentru mamele necăsătorite cu cel puțin doi copii. Compoziția a ajuns în topurile din 17 țări, iar albumul a devenit cel mai bine vândut album din istoria muzicii mondiale.

Los del Río – „Macarena”

În 1992, Antonio Romero Monje și Rafael Ruiz Perdigonez, membrii trupei Los del Rio, erau la o petrecere în Venezuela, unde priveau dansul unei vedete locale de flamenco. Cei doi au fost atât de uimiți de talentul ei, încât au compus imediat refrenul piesei. Inițial ei cântau despre Diana, numele dansatoarei, dar puțin mai târziu, acesta a fost înlocuit cu numele Macarena, care se potrivea mai bine cu ritmul piesei. În 1993, Los del Rio a lansat „Macarena” în format de rumba, care a avut succes la publicul vorbitor de spaniolă. Ulterior, DJ-ii locali din Miami au adăugat cuvinte în engleză și au făcut un mix de club al piesei. Din acel moment, piesa a explodat în toată lumea, devenind un hit internațional în 1996-1997. Apropo, până în prezent, Macarena le aduce celor doi membri un câștig anual de 250.000 de dolari. 

Céline Dion – „My Heart Will Go On”

„My Heart Will Go On” este considerat cel mai mare hit din repertoriul interpretei și unul dintre cele mai bine vândute din istorie. Piesa s-a clasat pe locul 14 în lista celor mai cântate melodii din filme. „My Heart Will Go On” a ajuns pe primul loc în topurile din multe țări și a câștigat premiul Oscar pentru cel mai bun cântec original. Interpreta a recunoscut că inițial piesa nu i-a plăcut, dar a acceptat să o cânte la insistența soțului, care era și impresarul ei. „În momentul înregistrării, nimeni nu știa că creăm o astfel de capodoperă”, spunea Celine Dion.

Spice Girls – „Wannabe”

Piesa a fost lansată în 1996 ca single de debut al grupului Spice Girls. Membrele formației povesteau că melodia a fost scrisă în 30 de minute, pentru că au venit la studio deja pregătite cu ideile și fragmentele lor muzicale (de exemplu, Bunton a venit cu ideea de rap la sfârșitul melodiei). În cele din urmă, piesa s-a dovedit a fi un adevărat „cocktail” de diverse stiluri. Deși criticii muzicali au fost rezervați, aceasta a avut priză la public. Admiratorii trupei declarau că fetele au scris un fel de imn al prieteniei femeilor. Mesajul principal a fost exprimat în două fraze – „Dacă vrei să fii iubitul meu, trebuie să mă iei cu tot prietenele mele” și „Prietenia nu se termină niciodată”. Acesta din urmă va deveni un fel de motto pentru Spice Girls.

Britney Spears – „Baby One More Time”

„Baby One More Time”, melodia în stilul teen-pop și dance-pop care povestește despre sentimentele unei fete după despărțirea de iubit, a fost lansată în 1998. A ajuns pe primul loc în mai multe țări, inclusiv în Marea Britanie, unde a devenit cea mai vândută melodie din acel an. În general, este unul dintre cele mai bine vândute single-uri din toate timpurile, cu peste 10 milioane de exemplare în întreaga lume. În martie 1999, a fost filmat și un videoclip, în care Britney apare ca elevă a unei școli catolice. Tot Britney a insistat ca videoclipul să fie filmat într-o școală simplă și ca dansatorii să arate a simpli elevi. Drept urmare, costumele au fost cumpărate dintr-un  magazin de rețea și nicio haină nu a costat mai mult de 17 dolari.

Backstreet Boys – „I Want It That Way”

Piesa a fost lansată în aprilie 1999 ca single principal de pe cel de-al al treilea album al trupei. La acel moment, trupa deja era cunoscută în lumea muzicii pop. „I Want It That Way” cucerise atât criticii muzicali, cât și publicul, primind titlul neoficial de „Balada pop a anului”. Piesa a fost nominalizată la trei premii Grammy, inclusiv la categoriile Song și Record of the Year și a ajuns în topurile din peste 25 de țări.

Coolio feat. L.V. –  „Gangsta’s Paradise”

Melodia înregistrată de duo-ul de rapperi americani Coolio și L.V a fost lansată în 1995. Aceasta a fost folosită pentru coloana sonoră a filmului „Dangerous Minds”, iar în videoclipul piesei joacă și actrița din film, Michelle Pfeiffer. Pentru această melodie, Coolio a primit un premiu Grammy și două premii MTV Video Music Awards în 1996. Single-ul a ajuns pe primul loc în multe țări, inclusiv în SUA, Marea Britanie, Germania. În 1995, revista Billboard a numit „Gangsta’s Paradise” cântecul nr. 1 în SUA. Piesa folosește melodia refrenului din „Pastime Paradise” a lui Stevie Wonder și este una dintre puținele melodii ale lui Coolio care nu conține cuvinte obscene. Artistul a explicat că, în caz contrar, Wonder nu și-ar fi dat acordul pentru utilizarea refrenului. 

Bryan Adams – „Everything I Do (I Do It for You)”

Melodia artistului canadian Bryan Adams a fost lansată în iunie 1991 și a servit drept coloană sonoră pentru filmul „Robin Hood: Prințul hoților”. Cântecul a câștigat un premiu Grammy în 1992 și un Oscar pentru cel mai bun cântec pentru un film. Numărul de vizionări ale videoclipului pe internet a depășit 200 de milioane, iar single-ul s-a vândut în peste 4 milioane de exemplare doar în Statele Unite. Cântecul a rămas în topurile internaționale timp de 16 săptămâni, stabilind astfel un record al muzicii rock care nu a fost încă doborât.

Sting – „Shape of My Heart”

Piesa este bine-cunoscută nu numai fanilor compozitorului și interpretului Sting, ci și tuturor iubitorilor de film, deoarece a sunat în renumitul film „Leon” al lui Luc Besson. De fapt, în 1993, atunci când a fost lansată, piesa nu s-a bucurat de prea mult succes în topurile străine, cea mai mare realizare a ei fiind locul 57 în topul UK Singles Chart. Însă în spațiul ex-sovietic „Shape of My Heart” a devenit una dintre cele mai faimoase compoziții din anii ’90. Vocea și melodiile lirice ale lui Sting creează impresia că această piesă este una de dragoste, însă Sting a spus că atunci când a compus-o a vrut să scrie despre un jucător de cărți, care joacă nu pentru a câștiga, ci pentru ca să-și dea seama de logica mistică a norocului sau a sorții.

Michael Jackson – „Black or White”

„Black or White”, lansată în 1991, atingea tema rasismului. Melodia a fost însoțită de un videoclip de 11 minute, premiera căruia a avut loc simultan în 27 de țări ale lumii, fiind apoi vizionat de aproximativ 500 de milioane de oameni. Versiunea completă a videoclipului, în a doua parte a căreia artistul „se transformă” într-o pantera neagră, a fost considerată prea provocatoare și imediat interzisă de televiziunea americană. Imediat după acest clip, artistul s-a pomenit cu ironii din partea jurnaliștilor, care au observat schimbările din înfățișarea artistului. La începutul anului 1993, Jackson a acordat un interviu lui Oprah Winfrey, în care a recunoscut că a apelat la serviciile unui chirurg plastician pentru a-și remodela nasul. Tot atunci a anunțat că suferă de vitiligo, o boală din cauza căreia pielea lui și-a pierdut în cele din urmă cea mai mare parte din pigmentare.

Metallica – „Nothing Else Matters”

Legenda spunea că liderul trupei James Hetfield a scris piesa cu o singură mână. în sensul propriu al cuvântului. În acel moment, artistul vorbea cu iubita lui la telefon, așa că avea o singură mână liberă. Hatfield recunoștea că inițial nici măcar nu voia să arate melodia colegilor săi de trupă. „A fost melodia mea, despre sentimentele mele, era prea personală pentru trupă”. În plus, era sigur că prietenilor săi nu le va plăcea, pentru că se deosebea cu totul de ceea ce făcuse Metallica înainte. Un demo al piesei a fost înregistrat în august 1990 la studioul de acasă al producătorului trupei, care l-a convins pe Hatfield să includă melodia în repertoriul grupului. Așa a apărut unul dintre cele mai frumoase cântece din istoria heavy metalului. Linia lirică și stilul moale ale piesei au cucerit publicul larg. Astfel, dintr-o trupă de cult pentru un public nișat, Metallica a devenit într-o super-trupă.

Aerosmith – „I Don’t Want to Miss a Thing”

„I Don’t Want to Miss a Thing” a fost scris pentru blockbusterul „Armageddon”, regizat de Michael Bay, care a apărut pe ecranele mari în 1998. Inițial, piesa urma să fie interpretată de trupa U2. Dar când s-a aflat că rolul principal feminin în acest film va fi jucat de Liv Tyler, fiica solistului de la Aerosmith, Steven Tyler, creatorii peliculei au dat preferință acestui grup. Stephen Tyler a cântat strălucit „I Don’t Want to Miss a Thing”, transmițând în mod convingător starea de spirit a îndrăgostiților înaintea despărțirii. Videoclipul piesei a câștigat premiul MTV Video Music Awards pentru cel mai bun videoclip dintr-un film.

Queen – „The Show Must Go On”

Este cântecul de adio al marelui Freddie Mercury, înregistrată în 1991, Freddie fiind în ultima etapă a bolii. Producătorii și restul muzicienilor s-au temut că artistul nu va avea puterea să interpreteze o piesă atât de dificilă, dar vocalistul a declarat hotărât: „O, pentru numele lui Dumnezeu, închideți gura și dați-mi microfonul”. Așa s-a născut una dintre cele mai frumoase melodii din istoria muzicii rock. Pentru că starea de sănătate a lui Freddie era precară, artistul nu a participat la filmare și s-a decis ca videoclipul să fie în formatul unei cronici a spectacolelor grupului din 1980 până în 1991.

Nirvana – „Smells Like Teen Spirit”

Această piesă ar putea fi numită imnul anilor 1990. „Smells Like Teen Spirit” a fost lansată în 1991 și făcea parte din albumul „Nevermind”, care a ajuns pe primul loc în multe topuri. Melodia ocupă locul 9 pe lista cu „500 de cele mai mari cântece din toate timpurile”, realizată de revista Rolling Stone. Fostul lider al Nirvanei povestea că a scris această piesă încercând să „scrie o melodie extrem de pop”, în spiritul Pixies, o trupă care îi plăcea foarte mult. Membrilor trupei însă nu le-a plăcut piesa, dar Kurt a insistat să lucreze la ea. Ca rezultat al eforturilor comune de o oră și jumătate, a apărut versiunea finală „Smells Like Teen Spirit”.

Foto: Kurt Cobain în timpul înregistrării MTV Unplugged în 1993 (Getty)

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.