Percheziții la Ceadâr-Lunga. A fost depistat un laborator de fabricare a drogurilor

Un laborator specializat în fabricarea drogurilor și o speluncă pentru consumul substanțelor narcotice au fost depistate în cadrul unor percheziții desfășurate în Ceadâr-Lunga de către procurorii PCCOCS și ofițerii Direcției Combaterea Crimelor Grave.

Acestea erau întreţinute de către un locuitor al orașului Ceadâr-Lunga.

La 16 ianuarie, procurorii PCCOCS în comun cu ofițerii INI au efectuat percheziții în municipiul Ceadâr-Lunga, ca urmare fiind reținute persoane implicate în activitatea infracțională.

Drept urmare, în garajul unuia dintre suspecți au fost depistate și ridicate un laborator clandestin cu mijloace special adaptate pentru prepararea substanțelor narcotice, paie de mac, pregătite pentru prepararea opiumului acitelat, care urma să fie comercializat pe teritoriului UTA Găgăuzia și în raioanele de sud a Moldovei.

Persoanele au fost reținute pe un termen de 72 ore.

În cazul în care vor fi găsite vinovate, persoanele reținute riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de până la 15 ani.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.