Pe linia nr. 2 de autobuz, care face legătura cu Cricova, vor circula, din aprilie, vehicule noi

PE SCURT

Pe linia nr. 2 de autobuz, care face legătura cu orașul Cricova, vor circula, din aprilie, vehicule noi.

Potrivit municipalității, ultimele șase unități de transport de pasageri, model „ISUZU Cityport” achiziționate de municipalitate vor ajunge în curând la Chișinău, iar câteva vehicule vor înlocui autobuzele vechi și uzate care sunt acum pe linia nr. 2.

În prezent, pe ruta nr. 2 de autobuz circulă șapte unități de transport de mare capacitate, iar unele dintre vehicule au termenul de exploatare de peste 20 de ani.

PE LUNG

Primăria municipiului Chișinău a precizat că problema asigurării cu transport a localității a fost abordată anterior în cadrul unei ședințe de lucru cu participarea primarului general interimar Ruslan Codreanu și administrația publică locală din or. Cricova.

Edilul – șef a anunțat încă de atunci localnicii și administrația publică locală despre îmbunătățirea calității serviciului de transport spre capitală.

Municipalitatea a precizat că și pe rutele care fac legătura cu localitățile suburbane: Ghidighici, Băcioi, Dobrogea etc. este necesară îmbunătățirea materialul rulant al operatorului de transport municipal.

Starea unităților de transport din dotarea Parcului Urban de Autobuze a căror termen de exploatare este depășit,

Odată cu achiziționarea în anul curent a lotului de 31 de autobuze, de model „ISUZU Cityport”, în valoare de 78 milioane de lei, materialul rulant al PUA este modernizat în proporție de 30 la sută.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.