Duminică, 15 decembrie, la Palatul Naţional „Nicolae Sulac”, va avea loc Congresul de Constituire al Partidului Liberal Reformator (PLR).
La întrunire vor participa circa 1600 de delegați din organizațiile teritoriale PLR, din toate raioanele Republicii Moldova. De asemenea, vor fi prezenţi invitați Ucraina, Georgia, Lituania, Estonia, Letonia, România, din partea Internaționalei Liberale și a Alianței Liberalilor și Democraților Europeni.
În cadrul Congresului va fi adoptată decizia de Constituire a Partidului Liberal Reformator, vor fi alese organele de conducere și vor fi adoptate Statutul, Programul și simbolistica formaţiunii.
Potrivit președintelui fracțiunii liberal-reformatoare din Parlament, Ion Hadârcă, obiectivul major al Consiliului de Reformare a fost realizat. "Guvern proeuropean a fost ales, anticipatele au fost evitate, fapt care a permis Republicii Moldova să parafeze Acordul de Asociere cu UE la Vilnus.
Acum ne propunem să construim un partid care să modernizeze viața politică a Republicii Moldova și să devină un garant al integrării europene a statului nostru”, a declarat Ion Hadârcă.
