Partidul Liberal îşi alege azi conducerea

Partidul Liberal urmează să aleagă astăzi preşedintele partidului, membrii biroului permanent şi alte funcţii de conducere, să aducă modificările necesare statutului şi să voteze o nouă platformă şi un nou program politic al formaţiunii. Acţiunile vor avea loc în cadrul Congresului al III-lea al Partidului Liberal, care se va desfăşura în incinta Palatului Naţional începând cu ora 10.00.

La Congresul al III-lea al Partidului Liberal au fost invitaţi politicieni din Republica Moldova şi Uniunea Europeană, personalităţi marcante ale culturii, artei, literaturii din republică, reprezentanţi cunoscuţi ai mass-media şi ai societăţii civile.

Actualul preşedinte al Parlamentului şi preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, este preşedinte al Partidului Liberal din 1998.

Primarul capitalei, Dorin Chirtoacă este vicepreşedinte al Partidului Liberal din mai 2005. Devine primar general în mun. Chişinău la 17 iunie 2007, obţinând 61.17%. în faţa candidatului comunist Veaceslav Iordan. Alţi doi vicepreşedinţi sunt Anatol Şalaru, ministrul Transportului şi Infrastructurii Drumurilor, şi Corina Fusu, preşedintele Comisiei parlamentare pentru cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass media. 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.