Parlamentul Letoniei va fi vizitat de Aparatul Parlamentului Moldovei

 De Cătălina Gromov

O delegaţie a Aparatului Parlamentului Republicii Moldova, condusă de directorul general Adrian Fetescu, va efectua o vizită de studiu la Cancelaria Saeima (Parlamentul) Republicii Letonia, în perioada 11-13 octombrie 2010.

La Riga membrii delegaţiei Aparatului Parlamentului Republicii Moldova vor avea o serie de întrevederi cu Maris Steins, directorul Cancelariei Saeima Republicii Letonia, Arnis Cimdars, Preşedintele Comisiei Electorale Centrale, Romans Apsitis, ombudsman al Republicii Letonia, cu reprezentanţi ai Cancelariei Saeima şi oficiali din cadrul Ministerului Finanţelor şi ai Oficiului Auditului de Stat. În cadrul întrevederilor vor fi discutate mai multe subiecte referitoare la formarea bugetului naţional şi a bugetului autorităţilor autonome, administrarea şi planificarea financiară pentru forurile legislative din Republica Moldova şi Republica Letonia, procedurile de iniţiere, elaborare, discutare şi aprobare a bugetului, monitorizarea şi controlul bugetului etc.

Vizita de studiu face parte din Proiectul „Susţinerea Dezvoltării Parlamentului Republicii Moldova”, finanţat de Guvernul Danemarcei, Agenţia Suedeză pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională şi PNUD, care are drept scop sporirea eficienţei parlamentului în exercitarea funcţiilor şi responsabilităţilor sale.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.