Parlamentul A Votat Un Proiect De Lege Privind Combaterea Traficului De Persoane Si A Reglementat Producerea Agroalimentelor Ecologice

Parlamentul a adoptat astazi, in prima lectura, proiectul de lege cu privire la prevenirea si combaterea traficului de fiinte umane, transmite MOLDPRES.

Initiativa votarii unei astfel de legi apartine Ministerului Justitiei, iar la elaborarea ei a fost utilizata practica internationala in domeniu, recomandarile Consiliului Europei, Conventia Organizatiei Natiunilor Unite pentru combaterea crimei organizate transnationale si Protocolul aditional cu privire la prevenirea, suprimarea si sanctionarea traficului de persoane, in special femei si copii, de la Palermo, Italia.

Proiectul in cauza stabileste cadrul juridic pentru prevenirea si combaterea traficului de fiinte umane, asigurarea protectiei drepturilor si intereselor victimelor traficului, inclusiv prin acordarea asistentei sociale, medicale, psihologice si materiale.

Conform datelor statistice, in anul 2004 au fost intentate cca 400 de procese penale pentru savirsirea crimelor legate de traficul de persoane, de 2 ori mai mult decit in 2003.

Tot, astazi, deputatii au votat in lectura finala proiectul de lege privind productia agroalimentara ecologica.

Prezenta lege contine reglementari cu privire la obtinerea productiei agroalimentare ecologice fara utilizarea substantelor chimice poluante, precum si comercializarea produselor de origine vegetala si animala. Legea stabileste anumite prevederi si pentru organismele modificate genetic si derivatele lor.

Agricultorii antrenati in cultivarea produselor biologice vor trebui sa renunte la aplicarea unor tehnologii poluante, sa recurga la folosirea raselor, speciilor si soiurilor cu inalta adaptabilitate, precum si sa utilizeze rational resursele energetice conventionale.

De asemenea, regulile de productie ecologica trebuie sa respecte principiile productiei agroalimentare ecologice cuprinse in reglementarile Consiliului Europei si Federatiei Internationale a Miscarilor pentru Agricultura Organica, precum si alte acte normative internationale si comunitare //  MOLDPES.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.