Știut lucru – călătorului îi stă bine cu drumul. Am parcurs mii de kilometri pentru a vedea și a admira frumusețile plaiului, apoi pentru a vă spune și dvs. despre ele. Pentru că am rămas de fiecare dată copleșit și am scris cu mare drag despre cetățile de spirit ale neamului, am hotărât ca la sfârșit (precum e modă acum) să vă propun un top al mănăstirilor din spațiul dintre Nistru și Prut. Poate că nu o să regăsiți în acest clasament sfinte locașuri care vă sunt tare scumpe, însă, mi-am propus să fac un top al mănăstirilor la care am ajuns eu, subsemnatul.

Oponenţii decernării premiului Nobel pentru Pace Uniunii Europene au participat duminică seara, la un marş de protest pe străzile principale ale capitalei norvegiene Oslo, unde azi urmează să se desfăşoare ceremonia înmânării distincţiei. Protestatarii au ieşit cu torţe în mâini. La demonstraţie au fost prezenţi reprezentanţi ai circa 50 de organizaţii şi asociaţii, relatează The Huffington Post şi BFM citate de Agerpres.