Pe un indicator citesc – Neculaeuca, iar pe o piatră este inscripţionat – Mănăstire Hirova. Ajung la ultima staţie din sat, iar până la mănăstire mai e cale de parcurs. E un peisaj deosebit, într-un sat autentic basarabean – case mici, văruite, acoperite cu olane roşii, cu prispe şi coloane. După ce trec de-o cotitură zăresc “o insuliţă” de case una ca una, presărate de Dumnezeu de parcă ar fi nişte perle, printre ele se înalţă semeţ o biserică.

Avem un dar… Cam aşa încep oamenii de la Hiliuţi, Făleşti, povestea despre felul lor de a fi. E greu să afli care e darul şi doar dacă stai la sfat cu ei înţelegi „vraja”. În spusele „iar noi locului ne ţinem, cum am fost aşa rămânem” sau „pâinea cea mai gustoasă e la noi acasă” se ascunde misterul vieţii acestor oameni. Chiar dacă satul e „tânăr”, de pe la 1920, cu oameni veniţi de la Hiliuţii Vechi, Râşcani şi Răchitna, Cernăuţi, se ţine la datină, la vatra strămoşească.