Pagina 386 — Moldova.org

Cine pune lacătul pe ușa
Casei de Cultură

Ce au mai rămas astăzi din Casele de Cultură de la sate? Multe dintre ele fie s-au surpat, fie au ajuns restaurante sau magazine, altele stau cu ușa deschisă câte o jumătate de zi, după care se pune lacătul. Majoritatea din ele se mențin pe linia de plutire din puținii bani publici alocați pentru colectivele artistice, bibliotecile, centrele de creație și diferite cluburi. Dar există și Case de Cultură care încearcă din răsputeri să obțină niște resurse financiare externe pentru a îndeplini cele mai noi misiuni pe care și le-au asumat: persistarea Casei de Cultură în condițiile economiei de piață, atragerea comunității în organizarea vieții culturale și, cel mai important – regăsirea fiecărui locuitor în activitatea Casei de Cultură.

Casa de Cultură din s. Hârbovăț, Anenii Noi

Drumul care leagă centrul raional Leova de satul Filipeni nu are nici picătură de asfalt sau măcar niște pietriș, iar când plouă mai tare, îți pare rău că te-ai pornit să vizitezi aceste meleaguri. Dar Primăria Filipeni nu prea poate face ceva, întrucât acesta e la balanța Consiliului Raional Leova.

În schimb, cum intri în sat, calci pe drum drept. Acum câțiva ani, a fost asfaltat drumul principal al satului, iar astăzi acesta e tăiat de-a lungul pentru a face loc viitoarelor țevi. Din tăietură a țâșnit glod și apă din care s-a format, pe drumul bun, un noroi mai degrabă lichid. „Pleosc-pleosc" se aude sub talpă de fiecare cadă când alegi carosabilul în detrimentul trotuarului neprietenos.

Dar asta nu îi deranjează pe locuitorii deja obișnuiți cu glodul cel de toate zilele. De sub roțile mașinilor, motocicletelor și bicicletelor sar picături de noroi pe garduri, pe tulpinile copacilor, chiar și pe scările Casei de Cultură care stă țanțoșă vizavi de primărie.

Satul Filipeni este conectat la apă potabilă, respectiv drumul asfaltat e plin de noroi din cauza săpăturilor

Casa de Cultură e bine îngrijită: nu are crăpături, ușile și ferestrele sunt întregi, acoperișul e la locul lui, scările din fața clădirii au colțurile drepte, iar în fața edificiului sunt instalate niște bănci pe care stau câțiva copii. Atât exteriorul, cât și interiorul arată de parcă clădirea a rămas undeva în URSS. S-a păstrat aproape tot – tavanul decorat cu forme de floarea soarelui, de porumb, de seceră și ciocan; și podeaua din lemn în sala festivă, care arată de parcă a fost vopsită săptămâna trecută, scaunele în rânduri, lipite unul de altul; draperia roșie și impunătoare de pe scenă...

Alexandra Roșca, directoarea, știe fiecare colțișor al clădirii. Merge încet prin sală, studiază găurile apărute în podea. Poartă o rochie roșie și sacou deasupra, chiar dacă în Casa de Cultură e destul de rece. Instituția nu are sistem de încălzire. Este o sobă pe lemne în cabinetul pe care îl împarte cu o conducătoare artistică. Tot aici, pe lângă un rând de scaune și două mese de birou, vedem și o căldare cu capac, semn ce trădează și lipsa unui sistem de alimentare cu apă a instituției. Alexandra Roșca este în funcție din anul 1996. De atunci, a reușit să mențină clădirea într-o stare bună, să continue activitatea celor patru colective cu titlu onorific „model" și a celor două biblioteci. A deschis Clubul bunicuțelor și un centru de creație pentru copii. Până la pandemie, organizau câte una-două evenimente în sala festivă și așa aduceau oamenii în Casa de Cultură.

Alexandra Roșca, directoarea Casei de Cultură din Filipeni, Leova

„Noi cu banii în mână nu umblăm", explică directoarea când vine vorba de cum supraviețuiește Casa de Cultură. „După cum știți, din bugetul statului se alocă cei mai puțin bani pentru cultură", adaugă Alexandra Roșca. Așa cum se întâmplă și în alte Case de Cultură, primăria achită salariile celor patru lucrători, întreținerea clădirii, organizarea unor evenimente și mai alocă niște bani pentru „jurnale, foi, mape, tot", așa cum spune managera. Casa de Cultură din Filipeni nu prestează servicii, însă din arenda unei săli pentru o companie de micro-finanțare vin niște bani în fiecare lună.

„Casa de Cultură, în zilele noastre, este un loc unde se dă liber la viziune pentru cetățenii din comunitate", spune Rodica Munteanu, una dintre cele două bibliotecare.

1 220

Case de Cultură și Cămine de Cultură
sunt în Republica Moldova

Multe dintre ele funcționează după formatul celei de la Filipeni: există ansambluri, biblioteci, centre de creație, care animează puțin viața satului, mai dau în arendă niște spații. Altele stau cu ușile deschise pe jumătate de zi și înghit puținii bani din buget pentru salarii, întreținere, reparație și... atât.

Într-o analiză făcută de Expert-Grup se arată că, de exemplu, Bugetul 2018 pentru sectorul „Cultură" menține aceleași politici care au fost implementate în ultimii ani și sunt direcționate, în mare parte, doar pentru acoperirea cheltuielilor urgente de salvgardare a patrimoniului cultural și menținerea activității instituțiilor de cultură existente. Dezvoltarea sectorului, creșterea ponderii economice, a contribuției sectorului cultural și a industriilor creative la dezvoltarea coeziunii sociale încă țin de domeniul fantasticului în strategiile de stat.

De exemplu, în satul Șolcani, raionul Soroca, bugetul pentru Casa de Cultură de anul acesta constituie 83 900 lei (adică 2,5% din bugetul total al primăriei de 3 258 mii lei). Apoi, 60 700 lei reprezintă salariul anual de o jumătate de normă pentru directorul și lucrătorul tehnic. Contribuții la bugetul asigurărilor de stat pentru cei doi lucrători constituie 17 600 lei, 2 000 lei se duc pentru energia electrică, iar 100 lei - pentru deplasări și alte cheltuieli. Și așa a fost cam tot timpul.

Dar ce facem într-o zi când vom auzi că nu mai avem deloc bani pentru cultură? Chiar dacă în ultimii ani autoritățile și-au dat seama că avem nevoie de Casele de Cultură, iar reformarea lor a fost o prioritate în Strategia de dezvoltare a culturii „Cultura 2020", lucrurile nu s-au prea schimbat, potrivit directorului Centrului pentru Politici Culturale, Veaceslav Reabscinschi.

În Strategie este menționat că paradigma culturală în Moldova continuă să păstreze modelul sovietic și acest lucru nu-i permite să se dezvolte. „Definirea culturii în termeni de cultură înaltă promovează un model static și limitat al dezvoltării sectorului, iar Ministerul devine monopolist și privit ca singurul care se ocupă de cultura „adevărată", se arată în raport. Drept rezultat, instituțiile culturale rămân dependente de alocațiile bugetare, iar sistemul de management al instituțiilor este unul de tip vechi.

Chiar dacă a avut loc descentralizarea și primăriile sunt deja direct responsabile de dezvoltarea culturii într-o comunitate, astăzi încă nu poate fi atestată o schimbare vizibilă.

Directorul Centrului
pentru Politici Culturale

Veaceslav Reabcinschi

„În actualele Case de Cultură, după felul în care funcționează astăzi, poți câștiga foarte puțini bani. Trebuie de lărgit misiunea lor. Ele nu trebuie să fie doar pentru colective artistice, ele trebuie să fie pentru sat, și acolo să se regăsească interesele tuturor locuitorilor."

Sursa foto: FB/ Veaceslav Reabcinschi

Una dintre principalele probleme care îi împiedică pe directorii instituțiilor să dezvolte cultura în comunitate este faptul că acestea se află sub umbrela primăriei, și toate inițiativele, schimbările dorite trebuie să treacă prin APL. Totuși, dacă o Casă de Cultură ar dori să devină independentă, adică o persoană juridică aparte, asta ar însemna că nu va primi niciun fel de „ajutoare" din partea primăriei.

Expertul în drepturile omului, doctorand în drept la Universitatea din Ottawa, Veaceslav Balan, spune clar că există dreptul de a beneficia de cultură. Aici se are în vedere: orice activități care aduc satisfacere culturală pentru oameni, activități de ordin tradițional cultural. Totodată, în acest domeniu intră și alte activități mai moderne: activități științifice, lecții publice, discuții publice pe subiecte de interes a societății.

„Autoritățile Republicii Moldova au niște obligații cu referire la asigurarea dreptului la cultură. În primul rând, autoritățile au obligațiune de a nu regresa în asigurarea activităților culturale. Există un concept în domeniul drepturilor omului care se numește realizarea progresivă a drepturilor economice, sociale și culturale. Acest concept presupune că autorităților nu li se cere să asigure toate drepturile imediat, mai ales că unele dintre ele cer resurse, dar nu pot să reducă nivelul de asigurare cu servicii culturale. Au voie doar să progreseze", explică specialistul.

Al doilea aspect al acestui drept de a beneficia de cultură este obligația autorităților de a organiza activități culturale care să fie disponibile tuturor. „Dacă este vorba de niște costuri pentru acele evenimente, ele trebuie să fie rezonabile pentru toate categoriile de populație. Mai mult, ele trebuie să fie și diverse. De exemplu, dacă 20% din comunitate reprezintă o minoritate etnică, lingvistică, atunci 20% din evenimente trebuie să țină de acea minoritate", spune doctorandul.

Al treilea aspect pe care-l menționează Veaceslav Balan ține de Casele de Cultură. Autoritățile nu sunt obligate să asigure aceste servicii culturale doar prin intermediul Caselor de Cultură. „În Republica Moldova, există la nivel de percepție o legătură directă între activități culturale și Casa de Cultură. Standardele internaționale cer ca autoritățile să organizeze activități culturale, care pot avea loc oriunde și în diferite formate, nu obligatoriu în Casele de Cultură."

Potrivit expertului, nerespectarea dreptului de a beneficia de cultură se datorează lipsei unor mecanisme de democrație locală și lipsa unei societăți civile care să pună presiuni pe autorități. Acesta dă și niște exemple din Canada, acolo unde locuiește în prezent. „Există comitete școlare de părinți care organizează evenimente pentru copii și pentru comunitate. Asociațiile de cartier, de asemenea, organizează evenimente. Acestea au niște cotizații de membru și primesc susținere financiară de la primărie, respectiv au resurse financiare cu care pot face ceva. Mai există asociații etno-culturale care organizează festivaluri ale culturii africane, latino-americane", povestește expertul.

„Lumea spune că nu sunt bani. Bani întotdeauna sunt. În fiecare an există un buget care trebuie aprobat. Drepturile, în general, și drepturile culturale - în particular, trebuie finanțate nu după principiul rezidual, adică se dau bani la cultură după ce au alocat bani pentru domenii „mai importante", dar invers. Drepturile trebuie să fie o prioritate în stabilirea unui buget al localității", concluzionează doctorul în drept.

Soluția - crearea unui ONG?

Simion Lungu, directorul Casei de Cultură Vădeni, Soroca, a înființat cu mai mult de 15 ani în urmă o organizație non-guvernamentală cu scopul de a asigura dreptul la cultură a comunității în care trăiește, să facă loc pentru cât mai mulți membri ai acestei comunități.

Cu ajutorul organizației, a reușit să modernizeze Casa de Cultură, biblioteca, să deschidă un centru de creație pentru tineri și bătrâni. Au și colective artistice, însă de când a venit pandemia, se întâlnesc la Casa de Cultură câte doi-trei ca să mai facă repetiții. „Am făcut niște numere artistice până la ultima izbucnire a cazurilor de COVID-19 și le-am încărcat pe pagina de Facebook. Avem și expoziții acum, dar nu le vede nimeni", povestește directorul care este și meșter popular. În zilele bune, aveau și ateliere unde învățau să coase costume naționale.

Galerie foto: Simion Lungu

Potrivit lui Simion Lungu, deschiderea unui ONG pe lângă Casa de Cultură ar putea fi o soluție pentru dezvoltarea culturii în comunitate. Dar poate o Casă de Cultură să perceapă niște taxe care să le acopere găurile din buget? Simion Lungu este cam pesimist în această privință.

Directorul Casei de Cultură Vădeni, Soroca

Simion Lungu

„Nu îmi închipui acum să o scot pe o bătrânică din casă și să vină la domnul Lungu să se uite la o expoziție și să plătească 5 lei. Nu știu dacă cineva ar da astăzi 10 lei pentru un spectacol de păpuși sau pentru un concert susținut de colectivele noastre folclorice".

Își amintește că în perioada sovietică lucrurile stăteau mult mai bine. „Erau spectacole și filme pentru copii, filme indiene după care toți își rupeau gâturile. Plângea toată sala, chicau de pe scaune de scârbă, dar acum gata, s-o mântuit...", povestește Simion Lungu. Pe atunci, banii din aceste activități se duceau în contul Casei de Cultură din cadrul primăriei. Din acei bani se achitau salarii, se moderniza instituția, se cumpărau materiale pentru ateliere, se achitau călătoriile colectivelor la concursuri și concerte.

Sub umbrela primăriei

Una dintre Casele de Cultură care a reușit să schimbe misiunea ei, dar și să aibă niște finanțe adiționale pe lângă cele asigurate de către stat, este cea din Băhrinești, Florești. În 2013, în cadrului unui proiect, Casa de Cultură a făcut niște parteneriate publice-private cu câțiva agenți economici. Drept rezultat, pe contul Casei de Cultură veneau anual peste 100 de mii de lei, iar valoarea proiectelor implementate a depășit suma de trei milioane de lei.

Feodosia Bunescu, fosta primară a satului Băhrinești, în prezent președinta Grupului de Acțiune Locală ,,Lunca Răutului", ne explică că veniturile adiționale le-a permis să-și extindă serviciile, să atragă noi categorii de populație în calitate de beneficiari, să-și îmbunătățească baza tehnico-materială prin procurarea de noi echipamente, și altele.

Inițial, au primit și propunerea de a oferi instituția în gestiune unui SRL, însă primara a refuzat. „În astfel de cazuri, agentul economic va institui niște condiții prea neavantajoase pentru cetățeni. Noi am hotărât totuși să facem parteneriate cu mai mulți agenți economici care ofereau servicii pentru populație". Pe parcursul următorilor șase ani, în Casa de Cultură din Băhrinești se prestau servicii precum: școala de vioară, școala de dans, dansuri populare, ateliere de artizanat pentru brodarea iei, ateliere de creație pentru copii, instruiri pentru femeile șomere în scrierea planurilor de afaceri, instruiri pentru agricultori și altele.

Mai mult decât atât, Casa de Cultură din Băhrinești și-a deschis ușile pentru oamenii din localitățile megieșe. Fosta primară povestește că cetățenii, în baza unor costuri mici stabilite de Consiliul Local, organizau evenimente familiale. Pentru asta, în instituție a fost construită și o bucătărie modernă cu toate condițiile necesare.

Ex-primara satului Băhrinești, Florești

Feodosia Bunescu

„Este bine când și banii publici se întâlnesc cu ideile inovatoare, ideile de persistență în condițiile economiei de piață a instituției".

Sursa foto: Observatorul de Nord

Toți banii din prestarea serviciilor ajungeau pe contul Casei de Cultură. „Dar contractele se încheie prin primărie. De exemplu, dacă se vrea un atelier de fotografie la Casa de Cultură, primăria încheie un contract de prestare servicii cu un fotograf", explică fosta primară. Prin urmare, dacă cineva vrea să facă lecții de fotografie, „el se duce la bancă și achită. Banii ajung pe contul Casei de Cultură. Veniturile de pe contul propriu, plus sprijinul de la APL permit ca instituția să extindă serviciile proprii, să angajeze persoane, diferiți experți, să organizeze diferite evenimente, cum ar fi atelierul de artizanat cu Varvara Buzilă."

Pe deasupra, instituția organiza evenimente culturale inedite. Un exemplu ar fi „Cartea electronică de învățătură pentru tinerii din Băhrinești". Animatorii culturali din localitate au vizitat circa 130 de oameni cu vârsta de peste 50 de ani și i-au întrebat de viața lor. Au selectat cele mai bune învățăminte pe care le-au inclus ulterior în carte. Apoi au fotografiat fiecare bătrân. Unii dintre ei au mărturisit că a fost prima dată când a venit cineva să-i întrebe despre viața lor. După ce au elaborat cartea, s-a organizat „Balul satului Băhrinești", unde au fost invitați toți locuitorii satului, de la mic la mare. „Activitatea a început la ora 15 ziua și s-a terminat la 3 dimineața", povestește fosta primară, amintindu-și cu drag acest eveniment de succes.

Un alt eveniment care nu i-a costat mulți bani, dar care a adus multă bucurie oamenilor din localitate a fost expoziția de Ziua Armatei. Lucrătorii Casei de Cultură au rugat elevii, nepoții să ia de acasă, pe ascuns, fotografiile cu tații, bunii lor pe vremea când aceștia erau la armată. Fotografiile au fost scanate și apoi proiectate la Casa de Cultură. „Bătrânii veneau și rămâneau uimiți, încântați să vadă fotografiile unde erau tineri, unde nu erau bolnavi, unde erau marinari și erau frumoși. Ei se întorceau a doua zi și aduceau ei înșiși fotografii ca să fie proiectate", povestește Feodosia Bunescu.

Buna funcționare a Casei de Cultură s-a oprit în 2019 odată cu expirarea mandatului de primară a Feodosiei Bunescu și plecarea din funcție a echipei cu care a lucrat.

Text de Georgeta Carasiucenco și Tatiana Beghiu
Imagine video de Ernest Todiev
Editare de Marta Sterpu

Problema deșeurilor din Chișinău a fost tot timpul una marcată de interese, scandaluri și politici, în multe cazuri cu consecințe pentru comunitatea locală. Pe de o parte, avem autoritățile publice locale, care încearcă de ani de zile să găsească o soluție compatibilă timpului în care trăim, iar pe de altă parte sunt cetățenii, care se descurcă cum pot în acest sens. Dacă mulți dintre orășeni știu doar că gunoiul dus la coș dispare în neant, alții încearcă să fie mai responsabili.

În ultimii 10 ani, tot mai mulți orășeni au devenit din ce în ce mai conștienți în privința deșeurilor pe are le produc. Astfel, mulți dintre ei au ajuns la concluzia că pentru a contribui la un mediu curat trebuie să sorteze corect deșeurile. Cum, unde și în ce fel – deja fiecare face cum poate și cum înțelege, în lipsa unor politici mai clare din partea primăriei. În prezent, colectarea separată a deșeurilor este strict voluntară, și chiar dacă nu este obligatorie, există locuitori ai capitalei o fac. Este și cazul Veronicăi Gîdei, locuitoare a orașului Chișinău, care are un sistem de sortare a gunoiului bine pus la punct. „La început e mai greu să te mobilizezi să faci asta, după care îți organizezi foarte bine locurile și în cap, pe policioare, și totul vine automat. Toți membrii familiei deja fac asta, de la 3 la 30 de ani plus știe cum corect să sorteze”, spune Veronica.

Birocrația casnică a deșeurilor

La fel ca într-o administrație publică unde, vorba aia, „dosarele online se depun la etajul 2”, la Veronica acasă colectarea deșeurilor se face după un sistem. În primul rând, ei au un coș de gunoi aparte pentru toate tipurile de deșeuri menajere. Aici sunt aruncate toate resturile alimentare, cum ar fi cojile de fructe, legumele, resturile de mâncare și altele. Alături mai sunt niște coșuri pe care scrie „HÂRTIE” și „PLASTIC”. Doar că nu tot plasticul poate fi reciclat, spune Veronica. „Dacă în triunghiul de pe produsul din plastic este cifra 2 sau 5, el nu se reciclează, și respectiv nu are sens să-l aruncăm în punga pentru plastic”, spune ea. Astfel, aceste două tipuri de plastic sunt colectate separat și, ocazional, sunt duse la asociația obștească „Tinerii pentru Eco-Plastic”, care fac diferite obiecte din el.

Totul e în zadar?

Efortul orășenilor ca Veronica ar părea să fie în zadar. Asta deoarece, la nivel municipal, practic singura politică în domeniul managementului deșeurilor este de a duce tot la groapa de gunoi de la Țînțăreni. În prezent, aproape toate platformele de gunoi din Chișinău dispun de mai multe tipuri de tomberoane. În primul rând, sunt cele cu deșeuri mixte, unde se aruncă tot. Ele sunt încărcate de mașinile Regiei Autosalubritate și duse la o stație de transfer de pe strada Uzinelor, unde sunt compresate și trimise apoi la Țînțăreni. În al doilea rând, sunt mai multe tomberoane cu diferite culori, unde se colectează plastic, hârtie, sticlă și altele. Și în al treilea rând, sunt plasele de la ABS Recycling unde se aruncă preponderent plasticul, dar și cutiile din metal. „Ceea ce colectăm noi din containerele de diferite culori se aduce la stația de ambarcare și se sortează de angajații noștri, manual. Se preselectează ceea ce este posibil. Sticla o dăm la Glass Container Company, masa plastică o ducem la ABS. Cu părere de rău, cu cartonul este problemă, că nu vrea să-l primească nimeni. El are procent de umiditate foarte mare”, spune Alexandru Bajura, Șef secție exploatare, Regia „Autosalubritate”.

Sistemul este, practic, pregătit

În prezent, gunoiul din oraș este preluat de autospecialele întreprinderii „Autosalubritate” de la fiecare platformă cu tomberoane de lângă blocuri. Săptămânal, sunt golite și coșurile care colectează diferite tipuri de deșeuri – sticlă, plastic, hârtie. Însă principala problemă a colectării separate este în primul rând capacitatea redusă a parcului auto. „Pentru colectarea separată este nevoie de mai multe mașini, pentru că atunci când colectăm separat va trebui să nu punem deșeurile în aceeași mașină, asta însemnând mai multe mașini, dar și un grafic separat pentru a colecta diferite deșeuri”, spune Ina Coșeru, consilieră municipală, expertă în politici de mediu. Potrivit lui Alexandru Bajura de la „Autosalubritate”, în oraș sunt în jur de 900 de platouri de colectare a deșeurilor, dintre care circa 70% dispun și de tomberoane de colectare separată a deșeurilor. Totuși, Bajura mai menționează că există o rezistență din partea locuitorilor în adoptarea unor măsuri ce țin de „managementul calitativ al deșeurilor”. În oraș există încă scări de blocuri care mai au sisteme vechi de colectare a deșeurilor. Este vorba de acele camere de colectare deschisă a deșeurilor, unde locuitorii blocurilor aruncă deșeurile direct prin țeava de evacuare, iar de acolo ele sunt încărcate manual în autospeciale. Procesul de sudare a acestor țevi se desfășoară anevoios, iar cei care locuiesc la primele etaje trebuie să îndure șobolanii, mizeria și alte consecințe nefaste.

Scandalul cu ABS Recycling

Pe de altă parte, primăria, chiar și în cazul unor inițiative bune, se pare că are grijă ca ele să nu mai funcționeze, inclusiv prin lipsa de comunicare eficientă. De exemplu, până la sfârșitul lui 2020, aproximativ 30% din deșeurile menajere și nesortate din oraș ajungeau la ABS Recycling pentru sortare. Sistemul era destul de simplu: mașinile Autosalubritate care colectau deșeurile mixte din oraș, duceau o parte din gunoi la stația de transfer de la strada Uzinelor, despre care am menționat mai sus. Apoi mai făceau încă 1 km în plus până la uzina de sortare ABS Recycling, aflat în vecinătate. Ulterior, tot ce era bun de reciclat era extras din deșeuri, iar restul era adus înapoi la stația de transfer Autosalubritate. Parteneriatul companiei cu primăria s-a încheiat cu scandal în luna ianuarie 2021, după ce ABS Recycling anunța încheierea parteneriatului cu primăria. Primarul Ion Ceban declara la ședința săptămânală a serviciilor primăriei Chișinău din 25 ianuarie 2021 că „[…] ei reciclează, își scot gunoaiele de care au nevoie, plasticul, și fac business din asta. Dacă nu e rentabil, nu ne puneți pe noi în situație, municipalitatea”. Între timp, compania spune că nu mai așteaptă vreo rezoluție din partea primăriei Chișinău, ci se va orienta spre alte APL-uri mai interesate de acest aspect, iar din colaborarea cu acestea pot obține și o calitate mai bună a deșeurilor.

Planurile autorităților

În prezent, planurile autorităților în domeniul gestionării deșeurilor se bazează pe un împrumut de 9 milioane de euro de la BERD, 9 milioane de la BEI și 5 milioane de la UE. Acești bani vor fi direcționați spre înnoirea parcului de autospeciale de la Autosalubritate și consolidarea depozitelor de gunoi de la Țînțăreni și Bubuieci. La statut de dorință sunt planurile de a construi o uzină municipală de sortare a deșeurilor. Pentru a o construi, potrivit experților, mai este nevoie de alte 9 milioane de euro, bani pe care primăria nu-i are. „Noi nu avem acești bani. Pentru a sorta/colecta separat, anul trecut am propus să contractăm serviciile unui agent economic, dar decizia nu se implementează”, declară consiliera municipală Ina Coșeru. Agentul economic este ABS Recycling – singurul ce deține o uzină de sortare gata de operare din prima zi.

Nu doar o problemă a Chișinăului

Colectarea gunoiului nu este doar o problemă a municipalității. În R. Moldova, dar și în jurul orașului Chișinău, toate localitățile se confruntă cu problema gestionării deșeurilor. Absoluta majoritate a gunoiului se „depozitează” – o soluție acceptabilă de comunitatea internațională, dar doar dacă se face în locuri special amenajate, și doar cu o infrastructură corespunzătoare. De exemplu, un depozit de deșeuri poate fi făcut pe teritoriul unei foste cariere sau mine, cu condiția ca ea să nu se afle în calea unui pârâu sau râu subteran cu apă potabilă, pe care să-l contamineze. În cazul de la Țînțăreni, gunoiștea este amenajată pe teritoriul unei foste cariere, însă, din cauza procedurilor de depozitare proaste, locuitorii acestei localități de mai multe ori au blocat procesul de depozitare. În prezent, poligonul este la jumătate de capacitate umplut, iar deșeurile, odată aduse, sunt acoperite cu un strat de lut. Astfel, pentru a contribui cât mai mult la un mediu curat, scopul fiecărei primării este să reducă această cantitate de deșeuri ce ajung să fie depozitate la sol. Acest lucru se poate face prin politici de reciclare, de colectare separată, sau chiar, în unele cazuri, de captare a biogazului în cazul deșeurilor menajere. Doar că pentru asta este nevoie de o strategie la nivel de țară. Ina Coșeru, consilieră municipală, expertă politici de mediu: „Pentru a impune toate APL-urile, inclusiv Chișinăul, să colecteze separat și să nu ducă tot la groapa de gunoi, e nevoie de un regulament privind depozitarea deșeurilor. El impune taxe, și taxele sunt mari pentru agenții economici, și de acolo începe schimbarea, care a fost în Europa inclusiv. Cu cât mai scumpă este depozitarea deșeurilor directă la sol, cu atât APL-urile vor fi interesate să reducă cantitatea de deșeuri la Țînțăreni sau alt poligon.”

Fiecare deșeu la locul său

Indiferent de partenerii de discuție, fie că sunt experți de mediu, autorități sau oameni de afaceri, un singur lucru este cert – dacă ați început a colecta separat, nu vă opriți. Cei care vor să colecteze separat pot pune plasticul, metalul și sticla în tomberoanele colorate și în oricare din plasele ABS. Sistemul încă este la început, dar dacă ajungi să colectezi o parte din deșeuri, cel puțin ai siguranța că ai contribuit cu mai puțin la muntele de gunoi de la Țînțăreni. Colectarea separată o poate face oricine, la el acasă. Tot ce trebuie să facă pentru început este să aibă două coșuri de gunoi: unul pentru deșeurile menajere, iar cel de-al doilea – pentru toate solidele. Deșeurile menajere pot merge direct la tomberon mixt, în timp ce solidele pot fi puse în oricare din plasele ABS sau tomberoanele colorate de la Autosalubritate.

„Nu ai cum să te oprești. Nu acum"

Sindromul arderii profesionale la medici

La începutul pandemiei lucrătorii medicali au fost speriați. COVID-19 era necunoscut, echipamentele puține, iar sistemul medical din Moldova - nici pe departe cel mai performant. Acum, la mai mult de un an de luptă cu virusul, am vrut să aflăm cum fac față stresului și care e starea lor emoțională.

Am vorbit cu lucrătorii medicali din toată țara despre condițiile grele de muncă, despre statisticile negative care tot cresc, despre pacienții tot mai tineri pe care îi pierd, dar și despre luminița de la capătul acestui tunel.

Andrei Stratulat, șeful
Centrului de Sănătate din Orhei

„Într-un an am pierdut 5 colegi și e dureros de greu. E imposibil să-ți revii după starea asta. Este o amprentă pe care o poartă fiecare dintre noi", recunoaște Andrei Stratulat, șeful Centrului de Sănătate din Orhei. Încearcă să-și stăpânească emoțiile când își amintește de moartea subită a colegilor alături de care a lucrat mulți ani. Medicul recunoaște că preferă să nu vorbească despre tristețea care nu se mai potolește.

Andrei Stratulat spune că, văzând atâtea decese în jur, au fost și câțiva angajați medicali care nu au rezistat. Și-au dat demisia. Însă mulți au rămas.

Vin zi de zi la lucru, își îmbracă halatele albe, măștile de protecție, mănușile, vizierele și combinezoanele și pășesc încrezut în zona roșie.

18 000

angajați medicali din Republica Moldova
au fost infectați cu coronavirus

100+

lucrători medicali au pierdut lupta cu Covid-19

Aliona Botnari este medică infecționistă la Spitalul raional din Edineț deja de peste două decenii. Când lumea a aflat despre existența noului virus care a început să se răspândească prin Europa, Aliona era în așteptare. Înțelegea că ea se va afla în prima linie când pandemia va ajunge și în Edineț, pentru că virusurile erau ecuațiile pe care le rezolva ea. „Primul pacient infectat cu COVID-19 a fost al meu și de ultimul tot eu voi avea grijă", spune specialista care deja de un an este șefa secției COVID din raion.

Timp de trei luni serile nu mergea acasă, ci dormea într-o căsuță din curtea mănăstirii Zăbriceni, ca să nu-și infecteze familia. Asta făceau și alți colegi de-ai ei care lucrau în zona roșie. „Acum suntem storși", mărturisește medica. Înainte să stăm de vorbă, mi-a mărturisit că are nevoie de o pauză, de câteva minute în care să stea nemișcată și să nu rostească niciun cuvânt după cele trei ore petrecute cu pacienții grav afectați de COVID-19.

Aliona Botnari, medică infecționistă
la Spitalul Raional Edineț

Arși

„Dimineața, înainte de a începe lucrul, mai povestesc câte un banc, mai glumesc, ca să destind atmosfera. Ne străduim să ne susținem, ca să rezistăm", recunoaște Aliona Botnari. Toată vara până toamna târziu Aliona Botnari a coordonat două secții COVID-19, înlocuind o colegă care a suferit o formă mai gravă de coronavirus.

„Aveam peste 50 de pacienți și după mai multe luni de lucru în acest ritm am zis să rămân doar cu secția mea. Eram epuizată și nu mai puteam. Am observat că nici memoria nu e la fel ca înainte, iar ceea ce făceam în zece ore, acum cu greu reușesc să fac în 12", constată infecționista.

„Da, salariile au crescut, dar uneori nu ai nevoie nici de bani, de nimic, decât ca această pandemie să se încheie", oftează specialista care observă că în ultimele două luni virusul a luat o formă mult mai agresivă. Același lucru l-au remarcat și ceilalți medici cu care am discutat. Iar asta nu contribuie la îmbunătățirea stării lor.

Burnout-ul este o stare de epuizare emoțională, mentală și adesea fizică provocată de stres îndelungat. Etapele prin care trece o persoană până a ajunge la epuizare sunt: neglijarea nevoilor personale, apariția situațiilor dificile, negarea problemelor, izolarea de familie și de grupul social, schimbarea comportamentului, autodevalorizarea, sentimentul de gol interior, stări depresive, colaps fizic și emoțional. Astfel, într-un moment dat creierul constată că e în criză și prioritatea lui este de a menține organismul în viață. Respectiv, toată energia este îndreptată doar spre supraviețuire. Semnele care ne arată că persoana poate suferi de burn-out sunt: dificultăți de concentrare, scăderea capacității de a rezolva probleme, oboseală permanentă, lipsa energiei, tulburări ale somnului, dureri de cap etc.

Burn-outul afecta dureros pe angajații din sistemul medical, iar pandemia a înrăutățit situația și mai mult, se arată într-un studiu realizat de Medscape. În cadrul sondajului au fost intervievați 7 500 de medici din întreaga lume. 64% din respondenți au recunoscut că sunt extrem de obosiți. Când au fost întrebați despre modul în care fac față stresului cauzat de pandemie, 29% din medicii au spus că mănâncă mai mult, 19% au spus că consumă mai mult alcool, iar 2% au spus că iau mai multe stimulente și medicamente.

Oboseala care fură somnul

Practic niciun angajat din prima linie nu s-a bucurat de un concediu complex în toate aceste luni de pandemie. La fel e și în zona roșie de la spitalul „Toma Ciorbă" din Chișinău. Pandemia le-a furat nu doar posibilitatea de a călători, a sta mai multe zile cu familia, dar i-a lipsit și de somn liniștit, iar în schimb le-a adus dureri de cap, stomac și stres. „Înainte adormeam în clipa când puneam capul pe pernă, iar acum nici nu pot visa la asta. Am o colegă care spune că s-a odihnit minunat dacă a reușit să doarmă două ore", ne spune Galina Chiriacov, șefa secției de terapie intensivă de la Spitalul „Toma Ciorbă".

Galina Chiriacov, șefa secției de terapie intensivă de la Spitalul „Toma Ciorbă"

Recunoaște că somnul agitat, durerile de stomac și de cap tot mai frecvente sunt semnalele de alarmă care o anunță că sistemul nervos îi este „afectat" de oboseală. „Colegii beau pastile din plante care îi ajută să se calmeze, iar eu iau valeriană. Nu avem altă ieșire…", spune medica.

Galina Chiriacov a lucrat 30 de ani la spital, însă niciodată până acum nu s-a ciocnit cu o situație atât de complicată. Ea se trezește în fiecare dimineață la ora 06:15. Își gătește în grabă micul dejun și pleacă la lucru. Câteva minute îi ia să afle care este starea pacienților și cine a mai „sosit", după care se echipează și intră în zona roșie unde stă până la ora 13:00, după care completează fișele. Iar în cazul turelor de noapte, stă în picioare 12 ore, monitorizând starea celor 120 de pacienți. Nu reușește să mănânce. De multe ori nu apucă nici să-și bea ceaiul. Cu toate acestea, regimul de lucru nu o stoarce atât de tare de forțe, cum o fac decesele din secție.

Pierderea pacienților

„Chiar și azi dimineață a murit în secție mama unui coleg. Ce simt când îi văd că nu mai respiră? De 30 de ani lucrez și țin minte fiecare pacient care a decedat. Am avut cazuri când copii de 1 an sau de 5 ani mureau, iar eu nu puteam să-i salvez. E un stres care… Nu știu cum alții, dar eu de fiecare dată am impresia că pierd o parte din mine. Iar astăzi a fost și mai greu. Trebuia să merg și să anunț colegul că și-a pierdut mama". Galina încearcă să-și înghită nodul din gât. Apoi tace.

„Pentru mine e dureros și greu, mai ales că unii pacienți înțeleg ca și noi că au să moară. Da, înainte de moarte toți sunt inconștienți, dar e greu... că uneori lucrurile nu depind de tine", rostește cu greu această frază care parcă-i sapă în inimă.

Singurul calmant care o ajută în această perioadă sunt cărțile cu poezii pe care le citește până se lasă furată de un somn adânc, dar agitat.

Când e întrebată ce ar face dacă ar avea două săptămâni de concediu, iar hotarele ar fi deschise, Galina privește surprinsă și încântată. Acest gând îi răscolește și luminează chipul și privește visătoare în sus. Spune că ar pleca în Florența, unde s-ar caza într-un hotel mic și modest, ca o vilă. Dimineața s-ar trezi și ar savura cafeaua fierbinte. Apoi, ar ieși la plimbări liniștite, fără să discute cu cineva. „Când avem vreo 5 minute libere, ne imaginăm cu colegele unde ne-ar plăcea să ne odihnim. Dar uneori ajungi să visezi să ai în secție măcar o canapea, pe care să stai întins și să nu auzi nimic", recunoaște specialista.

Lumea din afara spitalului

Deși petrec momente grele în orele de muncă, atunci când au puțin timp liber, medicii spun că se confruntă cu o realitate care le adâncește disperarea: oamenii care nu respectă restricțiile și cei care încă nu cred în existența virusului. Unii chiar și după ce au stat în spital sau și-au pierdut apropiații din cauza COVID-19.

„Când ieși din spital, iar pe drum vezi oameni fără mască, care se duc la petreceri și în vizite - anume atunci simți cel mai tare cum ești cuprins de anxietate, că nu poți schimba starea lucrurilor", spune dezamăgit Andrei Stratulat.

„Te doare că în societate e debandadă, că oamenii ignoră orice principii, restricții, reguli și nu se gândesc la viața lor și la sănătatea celor din jur și a rudelor. Ai un sentiment de nemulțumire și dezamăgire față de atitudinea societății în raport cu problema cu care se confruntă toți", susține Mihai Cotovan, șef de secție al Spitalului Raional Hîncești, care până toamna trecută a fost directorul Spitalului Raional Ialoveni. El urmărea cum, zilnic, pandemia le ștergea chipurile medicilor, adâncea cearcănele și le slăbea brațele.

Indiferența oamenilor îi descurajează și mai mult pe medici, care ajung să se „odihnească" doar atunci când s-au infectat și ei cu COVID. „Un an întreg nu mi-am îmbrățișat părinții care trăiesc la 10 minute distanță, ca să nu-i expun riscului. Singura dată când am pășit peste pragul casei părintești a fost după ce m-am tratat de COVID-19 și aveam anticorpi. Iar între timp alții nu se satură de petreceri", oftează Aliona Botnari, amintindu-și de zecile de cazuri când bătrânii au ajuns la ea în secție fiind infectați de copiii sau nepoții lor care s-au grăbit să-i viziteze.

Mihai Cotovan, șef de secție
al Spitalului Raional Hîncești

De ce medicii nu
merg la psiholog?

Victoria Melnic, psihologă la
Centrul de Sănătate din Orhei

Victoria Melnic, colega lui Andrei Stratulat, e psihologă la Centrul de Sănătate din Orhei. Deși este deschisă să-i asculte și să-i ajute cu ce poate, spune că medicii nu se grăbesc să-i deschidă ușa. Și în general, sunt reticenți în a cere ajutor sau când trebuie să aibă grijă de sănătatea lor mintală.

„De parcă ai lucra non-stop fără concediu 2 ani la rând. Când psihologic ți-ai stabilit că ai concediu pe data cutare și acest concediu veșnic se amână. Acest lucru te exasperează și mai mult", spune Melnic.

Zilnic, psihologa urmărește cum angajații din Centrul de Sănătate unde activează sunt tot mai epuizați. „Este puțin spus că medicii sunt acum într-o perioadă stresantă. Colegii lor mor și asta îi face să se gândească mai mult la viața de zi cu zi, la valorile lor, la atitudinea față de cei de acasă, față de pacienți, față de orice. Situația asta s-a întins deja în timp și starea e destul de tensionată, sunt depresivi", spune psihologa, care observă în ce stare ies medicii din zona roșie. Fețele le sunt palide, apatice și privesc parcă în gol.

„După o tură, infecționista îmi spunea obosită că zilnic are câte 2-3 decese și dacă înainte mureau persoane de peste 70 de ani, acum sunt și de 49 de ani… Pe chip li se citesc toate stările prin care trec", spune Victoria Melnic. Cu toate acestea, medicii nu se adresează la specialiști pentru a face față acestor stări, ci le ascund tot mai adânc în ei, ca să nu se distragă de la singurul obiectiv pe care îl au: să salveze cât mai mulți pacienți. „Medicii sunt, de obicei, rezervați în privința emoțiilor. Dar fiecare suferă", subliniază Victoria Melnic.

Și Andrei Stratulat recunoaște că medicii din Moldova nu se adresează la psiholog, pentru că „așa este cultura noastră, parcă ne e rușine să vorbim cu vreun specialist despre ceea ce simțim și ce nu mai putem suporta".

Ce urmează?

Lumina de la capătul tunelului care le mai dă o speranță că lucrurile se vor schimba și vor avea măcar un mic răgaz este vaccinarea populației, însă până atunci ei mai au mult de lucru.

„Chiar dacă jumătate de populație va fi vaccinată, deja putem spune că învingem", constată Galina Chiriacov, care deja a primit vaccinul.

„Mulți doctori vorbesc între ei că nu mai pot, nu mai au puteri, dar cu toate acestea nu se opresc și muncesc mai departe. Nu ai cum să te oprești. Nu acum", spune Mihai Cotovan.

În ultimii ani, industria fintech a devenit de mare interes pentru antreprenorii din Moldova. Startup-urile din Moldova, companiile financiare și IT și-au concentrat atenția asupra a ceea ce înseamnă fintech și beneficiile care pot fi oferite societății. Cu acest scop, Startup Moldova cu suportul partenerilor generali Moldova Agroindbank și Mastercard, dar și a altor parteneri precum – USAID și Suedia în cadrul proiectului TEKWILL – lansează „Verticala FinTech 2021” – un amplu program dedicat startup-urilor tech care dezvoltă soluții pentru domeniul serviciilor financiare. Aceasta reprezintă o platformă care conectează diferiți actori din industrie (companii financiar-bancare/IT etc.) și creează punți de colaborare pentru dezvoltarea inovațiilor și a startup-urilor din cel mai promițător domeniu tech. „Digitalizarea și inovarea fac parte din agenda Moldova Agroindbank, iată de ce am decis să ne unim eforturile cu partenerii programului Verticala FinTech 2021, pentru a accelera identificarea soluțiilor digitale în domeniul serviciilor financiare, a stimula gândirea și abordarea inovatoare, a sprijini tinerii din IT și startup-urile tech. Trendul digitalizării sistemului bancar este fulminant și suntem convinși că prin intermediul programului vom reuși să creștem și mai mult viteza implementării soluțiilor digitale în cadrul MAIB, valorificând talentele din țara noastră și susținând proiectele interesante care vor fi elaborate”, a declarat Aliona Stratan, Prim-vicepreședinte al Comitetului de Conducere al Moldova Agroindbank. „Fintech-urile au evoluat ca o nouă forță care schimbă peisajul industriei financiare, care contribuie la transformarea digitală rapidă și oferă consumatorilor o alegere mai mare. Worldwide Mastercard a fost partenerul ales pentru brandurile fintech de top. Prin intermediul programelor noastre dedicate ajutăm startup-urile să își dezvolte afacerile, oferindu-le cunoștințele unei rețele globale Mastercard, acces la clienții și partenerii noștri, dar și sporirea capacității de inovare. Misiunea noastră e să contribuim la dezvoltarea ecosistemului și crearea de noi oportunități de colaborare, în beneficiul industriei și al consumatorului. Suntem încântați să susținem „Verticala Fintech 2021” împreună cu partenerul nostru Moldova Agroindbank, și cred că acest lucru va aduce noi oportunități pentru startup-urile moldovenești și va stimula cele mai noi soluții fintech de pe piață, cu un accent special pus pe comoditate, siguranță și securitate ”, a declarat Yuriy Batkhin, Vicepreședinte, Dezvoltarea Pieții și Businessului, Mastercard Ucraina și Moldova. Printre beneficiile pe care programul le va aduce pe piață sunt: o competitivitate internațională sporită pentru companiile și întreprinderile moldovenești, o piață locală mai bine dezvoltată pentru startup-urile B2B, accelerarea antreprenoriatului în țară, noi oportunități de atragere a resurselor financiare în ecosistemul de startup-uri. „Unul din domeniile cu mare potențial de dezvoltare în Republica Moldova este tehnologia financiară. În condițiile în care IT-ul accelerează procesele și schimbă paradigmele, startup-urile și specialiștii IT se pot implica și contribui mai mult în procesul de tehnologizare a serviciilor din sfera financiar-bancară. Tocmai de aceea, Verticala FinTech 2021 vine să-i ajute să colaboreze și să găsească conexiune: pe de o parte – în depistarea problemelor cu care se confruntă companiile bancare din țară, iar pe de alta – în oferirea soluțiilor IT relevante pentru a schimba modalitatea în care sunt prestate aceste servicii pentru societate”, a afirmat Ana Chirița, Directoare Proiecte Strategice, ATIC.

Ce acțiuni vom întreprinde?

FinTech Hackathon. În perioada 23-25 aprilie va fi organizat un FinTech Hackathon care va reuni viitorii ingineri IT, pasionații de tehnologii informaționale și programatorii specializați interesați de această industrie, pentru a dezvolta soluții practice din domeniul finanțelor. FinTech Hackathon va găzdui peste 30 de echipe, devenind un punct de pornire în selectarea echipelor participante pentru etapa următoare – Acceleratorul. Fintech Accelerator. În cadrul celei de-a doua etape, acceleratorul va sprijini echipele de startup-uri selectate pentru a accesa resursele de care au nevoie, pentru a dezvolta produse fintech și a trece la nivelul următor – pilotarea. Acceleratorul își propune să creeze conexiuni între startup-urile B2B participante și întreprinderile financiare/bancare. Participanții vor avea posibilitatea de a-și prezenta și testa produsele, la sfârșitul programului de accelerare. Ținta acceleratorului sunt companiile inovatoare cu potenţial ridicat pentru dezvoltarea şi extinderea atât locală, cât şi internaţională. Conferința. „Verticala FinTech 2021” se va încheia cu o conferință la care vor participa experți, startup-uri și toți cei asociați industriei financiare. În cadrul evenimentului, vor fi discutate provocările industriei, nevoile consumatorilor și potențialul soluțiilor fintech, pentru a construi noi modele de afaceri prin care băncile, companiile din domeniul serviciilor financiare și alți jucători de pe piață ar putea oferi cele mai bune servicii clienților și partenerilor de business. Ai o idee inovatoare? Reprezinți un startup sau o companie din domeniul financiar? Înscrie-te la Hackathonul FinTech și participă la tehnologizarea serviciilor financiare. Formularul de ÎNSCRIERE îl găsești AICI.

Hainele și obiectele la mâna a doua, sau second hand (SH), devin tot mai populare în întreaga lume. Și dacă mai demult aceasta era o ocupație pentru oamenii cu un buget mai redus, în ultimul timp tot mai mulți oameni conștienți de problema mediului sunt tentați de prețurile reduse ale hainelor SH. În 2019, un raport arăta că 40% din adolescenții Generației Z cumpărau haine la mâna a doua, și mai puțin de 30% o făceau în 2016. Ideea este că, atunci când cumperi lucruri uzate, acestea rămân în circulație mai mult timp și nu ajung la gunoiște, iar un pulover sau o pereche de blugi mai vechi arată bine atât pe tine, cât și pentru salvarea planetei. „Devine tot mai popular și asta pentru că oamenii caută metode să cumpere fără a se simți vinovați”, spune Anna Fitzpatrick, doctorandă și coordonatoare de proiect la Centrul pentru Modă Durabilă la Colegiul de Modă din Londra. La prima vedere, pare o idee minunată. Dar oamenii de știință, ecologiștii și urbaniștii au ajuns în timp la concluzia că unele activități, care ajung la modă peste noapte și par să fie cea mai bună soluție, pot fi dăunătoare pentru categoriile social-vulnerabile și nu atât de bune pentru planetă pe cât ar părea. În cazul hainelor SH, dacă luăm în considerare creșterea prețurilor, discriminarea celor care nu își pot găsi mărimea cu ușurință și o atitudine nesănătoasă față de haine și gunoiul pe care îl producem, putem spune că această activitate nu e neapărat cea mai prietenoasă pentru mediu. Din fericire, există câteva metode prin care poți cumpăra haine SH fără a te pierde în întrebări legate de etică.

Producem 17 milioane tone de haine anual

În ultimii 50 de ani industria modei a trecut prin transformări radicale. Oamenii obișnuiau să-și schimbe garderoba atunci când aveau nevoie de o altă mărime, când își schimbau locul de muncă sau țara în care locuiesc. Dar odată cu apariția fast fashion în anii ‘80, cumpărăturile nu se mai făceau din necesitate, ci pentru a urma un trend. În loc să cumpărăm un pulover de 100 de euro, putem să cumpărăm câteva de 30 de euro, care însă nu vor dura la fel de mult. Problema este că, atunci când hainele sunt atât de ieftine, acestea aproape că își pierd valoarea de tot. Și dacă acum 50 de ani omenirea producea 2 milioane de tone de haine anual, în 2018 această cifră a ajuns la 17 milioane de tone, conform Agenției pentru Protecția Mediului din SUA. Dintre acestea, 11,3 milioane de tone ajung direct la gunoi. Încă înainte de a ajunge pe rafturi, 35% din materialele folosite pentru a crea aceste haine ajung la gunoi, conform unui raport realizat de Common Objective. Toate aceste produse, indiferent unde ajung, folosesc foarte multe resurse, cum ar fi mii de litri de apă pentru a produce o singură pereche de blugi. „Folosirea hainelor și accesoriilor pentru un timp mai îndelungat este cel mai bun lucru pentru care-l putem face”, spune Lynda Grose, o expertă în moda ecologică de la Colegiul de Arte din California. Să porți o bluză sau un costum de cât mai multe ori este cel mai ecologic lucru pe care-l poți face cu hainele tale.

Cea mai bună sursă de haine la mâna a doua – dulapul tău

Problema ecologică, atunci când vorbim despre modă, se referă nu doar la lucrurile pe care le folosești în viața ta, ci și la cele pe care le ai în exces. Iubitorii de modă pot crede că atunci când donează mormanele de haine pe care nu vor să le mai poarte fac un lucru bun pentru viitor, dar nu e nici pe departe așa. „Asta nu schimbă dependența noastră de cumpărături și nu pune la îndoială ideea că putem avea haine noi oricând dorim. De fapt, asta ne face și mai dependenți de haine”, spune Fitzpatrick. În unele cazuri, doar existența magazinelor cu haine SH ne poate da o senzație falsă că facem ceva bun. „Putem să ne schimbăm întreaga garderobă donând hainele pe care nu le mai vrem și sperând că acestea vor fi refolosite. În loc să cumpărăm mai puțin, ne amăgim și credem că donarea hainelor pe care le-am cumpărat este singura soluție”, spune Fitzpatrick. Magazinele SH sunt atât de pline și din cauza vitezei cu care se schimbă trendurile. „Magazinele de haine la mâna a doua se bazează pe instabilitatea și lipsa de durabilitate a fast fashion-ului. Fără existența acestuia, piața de haine SH nu ar fi chiar atât de mare”, spune Fitzpatrick.

Unde ajunge ceea ce nu se vinde?

De fapt, volumul de haine noi produse este atât de mare, încât foarte puține din ele ajung în magazine SH. În SUA, din totalul de haine donate pentru astfel de magazine doar 10-20% ajung pe rafturi. Restul, 80%, sunt trimise spre țări ca Polonia, Pakistan și Kenya sau transformate în fibre. Reciclarea materialelor textile consumă foarte multă energie. Livrarea hainelor care nu se vând este o altă problemă. Andrew Brooks, profesor la King’s College London, scrie că dependența țărilor mai sărace de donațiile venite din Vest stagnează dezvoltarea economiei locale. „Odată ce economiile subdezvoltate s-au deschis către importul de haine SH, întregi industrii locale s-au prăbușit”, scrie Brooks. „Bunuri ieftine de import au invadat piața africană, iar angajații companiilor de textile și-au pierdut locul de muncă”. Unele dintre aceste țări chiar au decis să interzică importurile de haine la mâna a doua.

Ce-i de făcut?

În primul rând este nevoie să înțelegem problema și să ne schimbăm atitudinea. Atunci când îți vine cheful de haine noi, poți să cauți un pic mai adânc în propriul dulap sau să modifici hainele pe care deja le ai, înainte de a merge la magazin. „Vei observa că există multe piese pe care poți să le tai, să le personalizezi sau să le schimbi”, scrie Orsola de Castro. Orsola este designer de modă și propune o abordare radical diferită de tot ceea ce se întâmplă acum în lumea modei: să păstrezi hainele cât mai mult, să le repari, cu alte cuvinte – să faci tot ce poți ca să eviți cumpărarea hainelor noi. Cartea ei se numește Loved Clothes Last, adică „Hainele iubite durează” și vorbește despre problemele pe care le generează industria modei. Desigur, asta poate nu-i la fel de interesant ca atunci când răscolești printr-un morman de pulovere vechi ca să-l găsești pe cel mai potrivit, dar cheia este să începi cu lucrurile pe care le ai deja, ca să nu trebuiască să donezi mai apoi ceea ce nu-ți dorești.

orsola-di-castro-mg-3120-2000x2795-1-scaled-1 — Orsola de Castro, autoarea cărții Loved Clothes Last

Cât de etic este să cumperi SH?

Cumpărăturile SH pot părea o activitate distractivă și chiar o aventură, dar să nu uităm că publicul țintă al acestor magazine sunt oamenii cu bugete limitate. Pe măsură ce devin mai populare, hainele la mâna a doua devin și mai scumpe, iar asta poate crea probleme pentru oamenii care nu-și pot permite altceva. „Acești oameni nu merg la magazinele SH ca să fie la modă sau ecologici sau cool – ei fac asta din necesitate. E un lucru despre care nu vorbim prea des”, spune Fitzpatrick. Prin urmare, atunci când intri într-un magazin SH, e important să te întrebi de ce ești acolo: vrei acest produs, ai nevoie de el sau poate există altcineva care ar putea avea mai multă nevoie de el? De asemenea, industria modei n-a fost mereu iertătoare cu oamenii care poartă mărimi mari. Conform Vogue Business, în timp ce 70% din femeile din SUA poartă de la mărimea 14 în sus, doar 20% dintre toate hainele produse au aceste mărimi. Iar asta, după cum observă designerul Tim Gunn, poate transforma cumpărăturile într-o „experiență foarte jignitoare și descurajantă”. Și pentru că pe rafturile magazinelor SH ajung aceleași haine, cantitatea din care pot alege oamenii care au nevoie de mărimi mari este infimă. În plus, Fitzpartick spune că oamenii care poartă mărimi mai mari sunt discriminați și pentru că e ușor să transformi o haină de mărime XXL în una M, pe când invers e aproape imposibil. Cândva, hainele second hand erau cumpărate din motive economice, iar acum pentru a fi în vogă. „Hainele SH au devenit de nișă”, spune Orsola de Castro. „Este o activitate pentru oamenii care au timp și bani pentru asta”. Iar când vine vorba de garderoba ta, cel mai bun lucru pe care poți să-l faci este să cumperi cât mai puțin, de oriunde. Sursa: Popular Science

Chiar dacă în curând urmează să primim puțin peste 50 de mii de doze de vaccin din partea României, vaccinarea populației generale nu se știe când va avea loc, întrucât autoritățile moldovenești încă sunt la etapa de licitație pentru procurarea vaccinului în cadrul planului național de imunizare COVID-19. Totuși, cetățeni ai Republicii Moldova, care dețin și cetățenia românească, au posibilitatea să se vaccineze în România. Îți explicăm pe pași cum poți să te vaccinezi în România.

Pasul nr. 1

Verifică platforma vaccin.live ca să vezi unde sunt locuri disponibile pentru vaccinare și tipul de vaccin pe care vrei să ți-l administrezi.

Pasul nr. 2

Îți creezi cont pe programare.vaccinare-covid.ro și completezi formularul cu datele tale. Tot aici va trebui să introduci și un număr de telefon românesc. După ce toate datele sunt completate, poți să te programezi la centrul de vaccinare pe care l-ai identificat pe vaccin.live. Sistemul va trimite automat un e-mail de confirmare a programării pe adresa de e-mail a beneficiarului vaccinului. Ai la dispoziție 24 de ore pentru a confirma programarea. Dacă nu faci asta, vei primi alte două notificări pe e-mail. Dacă nu confirmi, vei fi pus pe lista de așteptare și vei pierde locul și ziua pentru care ai optat.

Pasul nr. 3

Regulile de intrare în România sunt următoarele: test negativ la COVID-19 și carantinare. Dacă mergi în România doar să te vaccinezi, Hotărârea nr. 9 din 11.02.2021 CNSU spune că persoanele care sosesc în România din țările/zonele/teritoriile de risc epidemiologic ridicat, dacă rămân pe teritoriul național pentru o perioadă mai mică de 3 zile (72 de ore) și prezintă un test negativ pentru SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea intrării pe teritoriul național sunt exceptate de la măsura carantinării. Totuși, dacă vrei să te vaccinezi și să rămâi în România, poți să obții o derogare de la regula carantinării. Pentru asta, trebuie să expediezi o cerere de derogare cu minim 24 ore înainte de data în care vrei să ajungi în România și cu minim 48 ore înainte în cazul solicitărilor pentru zilele de week-end. Cererea se expediază fie la Direcția de Sănătate Publică a județului în care urmează să te vaccinezi sau la adresa de e-mail a punctul de trecere a frontierei prin care urmează să treci. De exemplu, dacă te programezi în județul Iași, poți expedia cererea de derogare de la măsura carantinării către DSP Iași pe adresa [email protected]. Dacă decizi să expediezi cererea la unul dintre punctele de frontieră, poți să o faci pe următoarele adrese de e-mail:

Pentru vama Sculeni (jud. Iași), la [email protected]
Pentru vama Albița (jud. Vaslui), la [email protected]
Pentru vama Galați (jud. Galați), la [email protected]

Pentru derogarea de la măsura carantinării este nevoie să expediezi următoarele acte:

Cerere de suspendare temporară;
Date de contact ale solicitantului (nr. telefon, adresa e-mail);
Copiile cărților de identitate ale persoanelor pentru care se solicită suspendarea temporară de la măsura carantinării;
Data și, după caz, intervalul orar, la care se intenționează trecerea prin punctul de frontieră (intrare/ieșire);
Punctul de trecere al frontierei tranzitat;
Mijlocul de transport folosit (mașină personală, nr. de înmatriculare, transport în comun rutier sau feroviar, transport aerian, etc.);
Dovada programare, cu data și ora, eventual interval orar, la medic pentru investigații/tratamente sau proceduri medicale/consultații medicale care nu pot fi amânate (dacă este cazul);
Telefon de contact pentru a se putea solicita date suplimentare, dacă este cazul.

Ulterior, vei primi un răspuns cu derogarea de la măsura carantinării. Există și o listă de excepții de la obligația de a prezenta testul COVID-19 la intrarea în România.

Citește și: „Cum a ajuns România lideră la vaccinare în ultimele 7 zile. Explicăm”

Pasul nr. 4

Dacă te-ai programat, de exemplu, la Iași și ai decis să treci prin punctul de trecere a frontierei Leușeni-Albița, va trebui să prezinți la frontieră un document de identificare, testul PCR la COVID-19 (dacă e cazul) și actul de derogare. În total, îți va lua aproximativ trei ore ca să ajungi de la Chișinău la Iași pentru vaccinare.

Pasul nr. 5

La întoarcerea în Republica Moldova, polițiștii de frontieră îți vor cere test negativ la coronavirus, însă poți prezenta adeverința de vaccinare și vei fi exceptat de la regulă.

Citește și „Ce trebuie și poți să faci înainte de/după vaccinarea împotriva COVID-19”

Mai multe informații despre vaccinare poți citi pe platforma națională de programare pentru vaccinare împotriva COVID-19.

Când Ana mi-a spus că are nevoie de cineva care să scrie rubrica despre diasporă și s-a gândit la mine, m-am bucurat tare mult. Apoi m-am întrebat dacă asta înseamnă că și eu sunt din diasporă. I-am spus că mă mai gândesc, deși știam că răspunsul e da, și mi-am chemat prietenii la „consiliu” pe balcon. Suntem o gașcă mixtă de români și moldoveni, care ne simțim foarte bine unii cu ceilalți, simțim că aparținem și că avem background comun și că ne înțelegem, până bem un pahar-două de vin și începem să punem muzică „de suflet”. Mult timp nu mi-am imaginat seri pe balcon în care să nu cânt, împreună cu două prietene, piesele Mariei Ceaikovskaia. Știți voi, cântece dramatice pe care îți place să suferi. Uneori încerc să traduc versurile pentru prietenii din România. Sau să traduc piesele în rusă ale Alexandrinei Hristov. Sau ale Zemfirei, sau ale lui Țoi. Cam toate încercările de traducere se termină cu „nu sună la fel de bine în română”. Observ cum românii dau din cap și încearcă să pară interesați și să nu ne strice momentul, în timp ce încep discret să se uite pe telefon. La fel e și în serile în care ajungem la muzică pop, la trash-ul copilăriei noastre. Și dacă multe din trupele românești de la începutul anilor 2000 erau cunoscute și în Moldova, situația e tare diferită când trecem la cele rusești. Să explici cuiva că X trupă rusească era bună și că te apucă nostalgia ascultând-o îți aduce sprâncene ridicate și zâmbete condescendente. E mai simplu când ajungem la 3 Sud Est sau O-zone – referințele comune. Când aveam 10-11 ani, aveam o casetă cu O-zone. Și, dincolo de toate hiturile, piesa mea preferată era „Eu nu mă las de limba noastră”. O cântam prin casă cu sora mea și accentuam și trăiam intens mai ales ultimele două versuri – „Eu nu mă las de limba noastră// De limba noastră cea… rrrrromână”. (Nu o să comentez aici despre cum au evoluat carierele băieților.) O dată, tata ne-a auzit cântând versurile astea. Ne-a ascultat din altă cameră, apoi a venit când s-a terminat piesa și ne-a spus că e mândru de noi.

De când eram în școală visam să merg la facultate în România. Am crescut cu naționalismul și fantezia despre România-patria-mamă. Îmi imaginam cât de minunat o să fie acolo, cum românii sunt altfel, mai culți și prietenoși și cum acolo o să fiu printre ai mei. Nu pot să nu zâmbesc condescendent când îmi amintesc asta. Abia când am venit în România mi-am dat seama că „limba noastră cea română” e diferită de „limba lor cea română”. Zilele trecute, un amic român mi-a zis să nu-i mai zic „Ielvin”, că numele lui e „Elvin” de fapt. Și asta după 10 ani în România. Mi-am amintit lecția din abecedar cu diferența de pronunție între „ied”, „iepure” și „elefant”. Îmi amintesc desenele, cum mă uitam la litere, vedeam că se scrie diferit și tot „ielefant” citeam. Cum zicea și învățătoarea și toți ceilalți din jurul meu. Și cum nu zice nimeni din noua mea țară. Limba română este patria mea, vorba poetului.

166403225_921636641713189_119890332492241797_n — sursă: https://cartier.md/

Uneori, românii mă roagă „să le zic ceva moldovenește”, să audă cum sună. De fiecare dată când mi se cere asta, mă simt ca un exponat. Ca ceva exotic. Și nu vreau ca felul meu de a vorbi să fie ceva exotizat. Unii se distrează auzindu-mă, alții aproape fetișizează accentul. Puțini zic că nu le place sau că nu înțeleg nimic. Iar la întrebarea de ce nu vorbesc tot timpul moldovenește, răspunsul e simplu: nu pot. Stau cu gașca mea mixtă pe balcon și vorbesc „moldovenește” când mă adresez celor din Moldova, românește celor din România. Și nu sunt singura care face asta, e felul de a vorbi cam al tuturor moldovenilor de aici pe care i-am cunoscut. Limba română este patria mea, am crescut cu citatul ăsta repetat până s-a ros. Și în această limbă-patrie am mai auzit și „moldoveni împuțiți care ne iau joburile”, și „mergeți voi la mama-Rusie”, și „ai putea să-mi aduci un kalașnikov de la voi din piață?” Prietenii români spun că de fapt avem același background, iar noi le punem muzică în rusă și Ёжик в тумане (trad: „Ariciul în ceață”, desen animat sovietic). Ei au crescut cu TVR, noi cu Moldova 1 și ORT. Ei au avut Cartoon Network în română, noi în engleză. Ei aveau Nickelodeon în română, noi în rusă. Totuși, ura nediscriminată față de comunism și speranța la o viață mai bună în Europa erau comune. Și sărăcia. Limba română este patria mea. Doar că am nevoie de acte ca să mă primească această patrie. Sau să pot pleca în Europa, așa cum au făcut foarte mulți moldoveni. Sunt privilegiată să am buletin românesc. Pot să mă angajez și să plătesc contribuții sociale, și să votez, și să primesc pensie aici peste 50 de ani. Și votul meu poate să schimbe la fel de puțin ca în Moldova, iar pensia să fie la fel de la limita subzistenței. Nu știu ce să răspund acum când sunt întrebată care e naționalitatea mea. Răspunsul variază în funcție de context, iar una dintre opțiuni e „cât timp ai la dispoziție să-ți explic?” Când călătoresc și vreau să merg din oraș la hostel, zic că merg acasă. Sau când mergeam de la facultate la cămin. Sau când pornesc de la Cluj la Chișinău. Sau de la Chișinău la Cluj. Deocamdată, cred că am identitatea națională de melc. Rucsacul-cochilie în care am noroc să am un pașaport care mă poate purta prin Europa, o matrioșcă cumpărată de la un second din Cluj, un steag curcubeu, o poză cu familia, un colier dintr-un dop de plută, făcut de o prietenă. Și pot să scriu și să deconstruiesc cât vreau ideea de identitate și de patrie, dar mă ajută să știu că mama mă așteaptă oricând acasă. Chiar dacă doar pentru câteva zile, cât să-mi fac din nou plinul de brânză și murături.

Acordul între Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind programul de asistență tehnică și financiară prin care se oferă un ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro a expirat. Potrivit unui comunicat de presă, acordul, semnat la 27 aprilie 2010, își încetează valabilitatea la zece ani de la intrarea sa în vigoare. Totuși, acordul se putea de prelungit, dar anumite măsuri nu au fost întreprinse de autoritățile de la Chișinău.

Acordul a permis finanțarea de către România a unor proiecte emblematice, cum ar fi reabilitarea și modernizarea a peste 1.000 de grădinițe și instituții școlare din R. Moldova sau asigurarea unei contribuții la dezvoltarea gazoductului Iași-Chișinău.

S-a vrut, dar…

„România a depus eforturi susținute pentru îmbunătățirea și extinderea aplicării Acordului, demersuri care se reflectă în elaborarea și intrarea în vigoare a cinci Protocoale adiționale. Având în vedere iminența ieșirii din vigoare a Acordului, România a propus R. Moldova, la începutul lunii noiembrie 2020, încheierea unui nou Protocol adițional (Protocolul 6), care să permită atât extinderea perioadei de valabilitate a Acordului și, astfel, utilizarea fondurilor încă neutilizate – din cele 100 de milioane de euro – în proiecte viitoare, cât și extinderea domeniilor în care ajutorul financiar nerambursabil poate fi acordat”, se menționează în comunicatul Ministerului Afacerilor Externe. Astfel, în comunicatul MAE se specifică faptul că proiectul Protocolului 6 conținea și o serie de elemente suplimentare propuse de partea română care, odată asumate de Guvernul de la Chișinău, ar fi ajutat la sprijinul îndeplinirii mai multor condiționalități legate de implementarea prevederilor Acordului de Asociere cu UE. „În pofida demersurilor repetate ale părții române, care a reafirmat consecvent deschiderea de a semna și ratifica documentul în forma propusă de România, în timp util pentru a evita ieșirea din vigoare a Acordului semnat în 2010, Guvernul de la Chișinău nu a transmis un răspuns la propunerea României decât la data de 26 februarie 2021, constând într-un proiect de text care se îndepărtează de propunerea de Protocol 6 a părții române, neincluzând elementele suplimentare menționate mai sus. Pe durata ultimelor discuții bilaterale, de la jumătatea lunii martie, reprezentanții guvernamentali de la Chișinău au invocat și faptul că Guvernul interimar al R. Moldova nu ar avea competențele necesare pentru finalizarea procedurilor vizând încheierea Acordului”, se menționează în comunicatul Ministerului Afacerilor Externe.

Reacția președinției și a lui Chicu

Președinția Republicii Moldova menționează într-un comunicat de presă că țara noastră ratează un sprijin financiar important. Este vorba de peste 60 de milioane de euro, potrivit instituției, rămase nevalorificate din cauza că Guvernul de la Chișinău a refuzat să semneze cel de-al Șaselea Protocol Adițional necesar pentru extinderea Acordului. „Sunt 60 de milioane de euro ce ar fi putut îmbunătăți viața oamenilor: prin proiecte comunitare, cum a fost reabilitarea și modernizarea a peste 1000 de grădinițe și instituții școlare sau proiecte de infrastructură, cum este Gazoductul Iași-Chișinău și interconectarea energetică”, menționează Președinta Maia Sandu, care spune că vinovat în primul rând este fostul guvern condus de Ion Chicu. „Mai întâi Guvernul Chicu a refuzat să semneze Protocolul 6, propus de partea română încă la începutul lunii noiembrie 2020 pentru extinderea termenului de valabilitate a Acordului. Nici actualul Guvern în exercițiu nu a întreprins suficiente măsuri pentru a păstra Acordul, invocând lipsa de sprijin în Parlament.” Fostul premier Ion Chicu a venit și cu un răspuns la mesajul președintei: „Deși minciuna pare să fie îndeletnicirea preferată a administrației actuale din spatele «gardului căzător», o să mă abțin și de data asta să reacționez la aberații de genul «guvernul Chicu a refuzat semnarea Protocolului». Voi veni cu o reacție după ce va apărea comunicatul guvernului interimar (sper să fie un asemenea comunicat). Dacă nu va fi un asemenea comunicat, o să vin eu cu detalii, inclusiv despre rolul administrației Sandu în acest proces”, care a adăugat că Guvernele de la Chișinău au solicitat încă din 2019 negocierea și semnarea Protocolului 6. Ultimul guvern (Chicu) a solicitat acest lucru de 2 ori.

Acordul cu butonul „snooze”

Documentul semnat în 2010 la Iași de către guvernele de atunci a avut un termen de 6 ani. În tot acest timp, acordul a fost prelungit de 5 ori prin protocoale adiționale, ultimul, al 6-lea, fiind cel menționat în comunicatul statului român. Ion Sturza, fost prim-ministru al Republicii Moldova, spune că totuși că suma valorificată în cei 10 ani de tratat este surprinzător de mică. „Programul a fost semnat acum 10 ani la Iași și a fost prelungit prin protocoale adiționale de 5(!) ori. Nu e o surpriză, cel puțin pentru mine. Surpriza este că în zece ani au fost valorificate doar 40 milioane dintr-o sută. Un fel de țârâită, cred, deliberat din ambele părți.”, spune Ion Sturza. Astfel, potrivit lui, banii au fost declarați inițial ca sprijin pentru comunitățile locale, fără condiționalități politice. Însă, între timp, aceștia au fost condiționați de „consolidarea statului de drept și integrării europene”. „Acum, […] unii amici «ai statului de drept» în stil Plaha au venit cu condiționalități adăugătoare – „consolidarea și protejarea prezenței investiționale (sic!) a României în R. Moldova, precum și consolidarea comunității de limbă, cultură și istorie dintre R. Moldova și România”, spune Sturza, menționând și că la mijloc ar fi interese economice ale mediului de afaceri care au impus această condiționalitate în Protocolul 6. Totuși, punctează Sturza, nimic din acestea nu ar trebui să fie un semnal de alarmă. „Moldovenii au în persoana conducerii de vârf, dar și a liderilor de opinie suport necondiționat, ca între frați! S-a văzut în ajutorul extrem de generos acordat în pandemie, inclusiv cu vaccinuri. Așa că nimic nu se va pierde, cred eu. Va fi amplificat”.

Conștientizez că am înstrăinat o parte din potențialii cititori prin alegerea acestui titlu de articol, dar, în același timp, sper că poate am și reușit să provoc interesul celor care nu se identifică cu acest titlu. „Feminism” – un cuvânt incomod în societatea noastră, dar, indiferent de identitatea noastră de gen, feminismul ar trebui să ne preocupe pe toți. Toată lumea a uitat deja de 8 martie și așteaptă cu nerăbdare următoarea zi roșie în calendar. Eu însă încă procesez amalgamul de imagini și mesaje distribuite de Ziua Internațională a Femeii. Cu doar câțiva ani în urmă, această zi era o normalitate în viața mea – ziua în care suntem recunoscători femeilor din viața noastră, ziua în care mulțumim mamelor pentru dragostea lor necondiționată, răbdarea și „suferința lor în tăcere” – care, în sine, ar trebui să fie o noțiune revoltătoare, nu de sărbătoare. În copilărie nu m-am întrebat niciodată despre semnificația acestei zile. De fapt, mă simțeam chiar puțin vinovată. Cum se face că femeile au o zi întreagă dedicată lor, o sărbătoare națională, dar bărbații nu? Câtă nedreptate! Din fericire, astăzi am o altă poziție. Multitudinea de flori, mesajele dulci, felicitările mi-au lăsat un gust amar. Cum se face că fiecare moldovean știe despre 8 martie, dar atât de puțini înțeleg semnificația acestei zile? În același timp, există un val de „influenceri” și așa-numiții specialiști în dezvoltare personală care promovează mișcările de tip #girlboss și #leanin, un brand de feminism care este foarte compatibil cu ordinea economică capitalistă: atâta timp cât tricoul meu spune „împuternicirea femeii”, nu-mi pasă de femeia din atelierul din Asia care l-a făcut în condiții teribile pentru câțiva bănuți. În acest articol, îmi pun din nou ochelarii politici și îmi propun să demontez romantismul din jurul feminismului de masă care pare să fi străpuns societatea noastră și să reflectez asupra necesității feminismului radical în propriul nostru context moldovenesc. Ce este feminismul? După cum menționează Chimamanda Ngozi Adichie în discursul și cartea sa „Toți ar trebui să fim feministi”, cuvântul „feminist” și ideea de feminism sunt limitate de stereotipuri și sunt încărcate cu o mulțime de conotații negative. Unii cred că feministele sunt femeile triste care nu și-au găsit un soț sau femeile care urăsc bărbații. Alții cred că feministele sunt femeile care nu se îngrijesc, care nu poartă machiaj și nici tocuri înalte. Sau femeile care sunt în poziții de management, respectiv nu sunt capabile de empatie. Explicațiile diferă, dar esența rămâne aceeași – o persoana feministă este adesea descrisă ca fiind o femeie, urmată de o descriere negativă. Această negativitate provine din așteptările de gen, conform cărora băieții ar trebui să fie duri, raționali, puternici, iar fetele ar trebui să fie altfel – politicoase, liniștite, grijulii. Și, atunci când depășim aceste așteptări de gen, societatea este necruțătoare. Așteptările de gen sunt aspre atât pentru fete, cât și pentru băieți. Când băieții sunt învățați să-și suprime emoțiile, iar fetele să fie supuse – toată lumea suferă. Există și alte tendințe, chiar mai îngrijorătoare, în discursul public moldovenesc, în care unele persoane publice consideră că feminismul și problemele legate de gen sunt „valori occidentale”, străine culturii, regiunii și istoriei noastre. Pentru cei care fac astfel de afirmații, voi sublinia un fapt istoric. Mișcarea femeilor din regiunea noastră a început în Rusia țaristă și a dat start Revoluției din Februarie (Февральская революция). La 8 martie 1917, femeile muncitoare din industria textilă din Petrograd au ieșit în stradă cerând sfârșitul regimului țarist, au protestat împotriva deficitului de alimente și pentru sfârșitul primului război mondial. La nivel internațional, mișcarea a fost pătrunsă de ideologia socialistă. În 1857, femeile care lucrau în fabricile de textile din New York au ieșit în stradă pentru a cere emancipare politică. În Europa, mișcarea a adoptat o poziție similară. „Femeile socialiste din toate țările luptă în unitate cu Internaționala Socialistă împotriva războiului. Războiul reprezintă distrugere și ucidere în masă. Dar războiul este doar expansiunea uciderii în masă pe care capitalismul o perpetuează în fiecare oră, în fiecare zi împotriva proletariatului. An după an, sute de mii de victime cad pe câmpul de muncă al națiunilor capitaliste dezvoltate – mai multe victime decât în orice război. Femeile sunt un număr tot mai mare dintre aceste victime. Războiul este doar cea mai nebună formă de exploatare în masă prin capitalism”, a declarat Clara Zetkin, activistă comunistă germană și luptătoare pentru drepturile femeilor în 1912, la prima Conferință Internațională a Femeilor Socialiste. 8 martie – Ziua Internațională a Femeii, a fost marcată inițial de un spirit revoluționar. Feminismul a fost perceput și intenționat ca un instrument radical de combatere a violenței structurale și a nedreptății. Cuvântul radical înseamnă adresarea la rădăcină. Femeile care au luptat pentru emancipare politică nu au luptat doar pentru ca femeile să câștige aceleași drepturi economice și politice ca și bărbații. Ele au luptat împotriva unui sistem economic și politic bazat pe opresiune și exploatare care a afectat atât bărbații, cât și femeile. Totuși, ceea ce sărbătorim astăzi nu se aseamănă nici pe aproape cu radicalitatea demonstrațiilor incipiente. Astăzi, vedem și trăim o altă marcă de feminism, una compatibilă cu ordinea capitalistă corporativă. Începând cu anii 1970, a apărut un nou brand de feminism, unul care pune accentul pe femei ca individualități autosuficiente. Acesta se axează pe dreptul femeilor de a fi independente din punct de vedere financiar, dreptul de a-și dezvolta abilitățile, dreptul de a controla fertilitatea, dreptul de a participa la economia de piață. Acest val de feminism a coincis cu restructurarea economiei globale care se axează pe principii neoliberale, care își propune să reducă costurile (plătind mai puțin femeilor) și să resusciteze ritmul de creștere economică:

Dezindustrializarea economiilor dezvoltate și externalizarea producției în sudul cu forță de muncă ieftină (efectuat și de femeile care s-au îndepărtat de agricultură spre industrie);
Creșterea rolului și influenței instituțiilor financiare și piețelor în economia globală și creșterea locurilor de muncă în sectorul serviciilor;
Micșorarea sectorului public (privatizarea asistenței medicale, educației, apei, electricității);
Reducerea costurilor prin automatizare și prin angajarea forței de muncă a imigranților.

Această mișcare a avansat, fără îndoială, agenda feministă. Datorită acestor proteste, femeile au avut oportunitatea să iasă din relații sau căsătorii violente și nesatisfăcătoare, au obținut drepturi de a alege căi educaționale și cariere considerate anterior potrivite doar pentru bărbați. Dar, în același timp, această mișcare a individualizat feminismul. A fost relevant doar pentru o minoritate de femei și, în general, a estompat radicalismul inițial al mișcării. A devenit problema fiecărei femei să se facă auzita, să ceară majorări, să mustreze bărbații misogini și să tindă spre mai mult. Femeile pot fi directoare executive și medice și șefe de stat. Deși acesta este într-adevăr un mare pas înainte, este esențial să subliniem că acest progres este relevant doar pentru femeile deja privilegiate. Desemnarea mai multor femei în poziții de putere și influență nu rezolvă numeroasele lupte ale femeilor sărace, imigrante, transgender, a femeilor din clasa muncitoare. Dimpotrivă, acest lucru înseamnă că acum și femeile fac parte din propagarea unui sistem de opresiune și exploatare. Angela Davis, activistă politică, filosofă și academiciană întreabă „dacă standardele feminismului sunt create de cei care au ajuns deja în topul ierarhiei și au nevoie de ultimul efort pentru a ajunge în vârf, cum este acest lucru relevant pentru femeile din păturile sociale de jos?”. Să încercăm un exercițiu simplu – dacă ar fi ca o femeie să conducă Amazon, vor dispărea oare condițiile inumane în centrele de distribuție ale companiei? Dacă ar fi ca o femeie sa fie lidera companiei Nike, ar dispărea oare practicile de exploatare din fabricile din Asia? O femeie președintă ar aboli oare complexul industrial militar? NU! O femeie care își propune să schimbe sistemul ajunge rar în aceste poziții de putere. Acesta este motivul pentru care mișcările feministe inițiale abordau sistemul, nedreptățile inerente sistemelor economice, sociale și politice. Incluziunea și diversitatea nu sunt suficiente. Lupta pentru doar incluziune și diversitate încurajează o formă de feminism care, în mare parte, nu amenință și nu schimbă status quo-ul. Iată de ce trebuie să readucem spiritul de radicalitate pe care îl aveau femeile din clasa muncitoare în 1917 și care a împuternicit femeile asuprite din întreaga lume să lupte împotriva structurilor patriarhale care continuă să promoveze rolurile de gen și violența de gen. În propria noastră societate moldovenească, există o diviziune de clasă foarte accentuată între femeile care au privilegiul de a-și alege cariera dorită și femeile care furnizează servicii, astfel oferindu-le șansa celor 0,1% să-și „urmeze visele”. Din păcate, această problemă este rar abordată de vocile politice. Trebuie să privim dincolo de actele de caritate individuale folosite ca tactici politice și să cerem schimbări structurale reale, astfel încât familiile sărace să nu fie nevoite să depindă de donații sporadice de la elite. Trebuie să luptăm împotriva politicilor economice care îndepărtează femeile din propria noastră economie și le împing într-o economie informală precară în străinătate. Trebuie să consolidăm sectorul public, astfel încât noi, ca societate colectivă, să putem crea o plasă de siguranță pentru familiile și persoanele aflate în situații sociale și economice vulnerabile. Grace Chang a documentat viețile precare ale femeilor imigrante din SUA și a cercetat cum politicile economice și sociale vizează în mod specific aceste straturi sociale vulnerabile. O asistentă filipineză care lucrează în SUA spune că „avem grijă de membrii mai slabi ai altor țări, în timp ce lăsăm propria noastră societate să se destrame”. Acest exemplu nu este unic în contextul SUA. Avem și noi o bună parte de femei care migrează în străinătate, lăsându-și copiii în urmă. Avem și noi femei care au grijă de persoanele în vârstă din Europa în condiții de exploatare pentru care primesc bănuți. Trebuie să oferim oportunități acestor femei acasă. Hester Eisenstein, profesoară de sociologie la Queens College, spune că „șomajul masiv rezultat din contractarea sectorului public (sau în cazul nostru din ineficiența și subinvestiția în sectorul public) obligă familiile să mizeze pe propriile resurse”. Femeile adoptă noi strategii de supraviețuire – vânzarea obiectelor de artizanat la piețele locale, vânzarea puținului pe care îl au în grădinile lor în piață sau pe stradă, vânzarea propriei forțe de muncă în țările dezvoltate sau, în cazuri extreme, vânzarea propriului corp. O mișcare feministă în contextul nostru moldovenesc ar trebui, fără îndoială, să adopte un caracter socialist – luptând pentru justiția economică și socială pe plan intern și pentru migranții moldoveni exploatați în străinătate. Trebuie să recunoaștem că întreaga noastră economie depinde de forța de muncă feminizată care trece neobservată în ecuațiile macroeconomice. Lucrul casnic (îngrijirea copiilor, bătrânilor și caselor) – caracterizat prin salarii mici, izolare, lipsa siguranței locului de muncă, lipsa accesului la servicii de bază, lipsa controlului asupra programului de lucru – este lucrul care face posibil toate celelalte meserii. În cele din urmă, o mișcare feministă în contextul nostru nu ar trebui să aibă un gen. Deoarece diviziunea de clasă, munca precară, insecuritatea economică, migrația, sărăcia ne preocupă pe toți. Doresc să închei cu un mesaj de la Angela Davis care rezumă perfect mesajul acestui eseu: „Cred că aceasta este o eră în care trebuie să încurajăm sentimentul de comunitate, în special într-un moment în care neoliberalismul încearcă să forțeze oamenii să se gândească la ei înșiși numai în termeni individuali și nu în termeni colectivi. În colectivități găsim rezervoare de speranță și optimism”. Cătălina Catana a studiat Inovația în Afaceri în Amsterdam, cu axare pe inovarea socială și durabilitate. În ultimii 3 ani s-a jucat de-a antreprenoriatul în diferite colțuri ale lumii, crescând în același timp o pasiune tăcută pentru științele sociale și economia progresivă. Câțiva ani în sectorul privat au fost suficienți pentru a o convinge să își schimbe direcția. În prezent, ea se află la Copenhaga, în calitate de asistentă de proiect pentru Humanity in Action, o organizație internațională non-profit angajată în apărarea drepturilor omului, pluralism și democrație. Ea cercetează și scrie despre economia politică, justiția socială și echitate.

Autor invitat

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Advertorial

Tot mai mulți moldoveni sunt interesați de oportunitățile profesionale de acasă: peste 1000 de persoane s-au înscris la Târgul Online de Cariere pentru Diasporă

Ce acțiuni vom întreprinde?

Producem 17 milioane tone de haine anual

Cea mai bună sursă de haine la mâna a doua – dulapul tău

Unde ajunge ceea ce nu se vinde?

Ce-i de făcut?

Cât de etic este să cumperi SH?

Pasul nr. 1

Pasul nr. 2

Pasul nr. 3

Citește și: „Cum a ajuns România lideră la vaccinare în ultimele 7 zile. Explicăm”

Pasul nr. 4

Pasul nr. 5

Citește și „Ce trebuie și poți să faci înainte de/după vaccinarea împotriva COVID-19”

S-a vrut, dar…

Reacția președinției și a lui Chicu

Acordul cu butonul „snooze”

Tot mai mulți moldoveni sunt interesați de oportunitățile profesionale de acasă: peste 1000 de persoane s-au înscris la Târgul Online de Cariere pentru Diasporă

„Școala ECO”, ediția V: Peste 16.000 de elevi s-au implicat în acțiuni reale pentru mediu

Victoriabank – o echipă puternică, proiecte majore și focus pe rezultate durabile

Grijă pentru blănoși: donează hrană pentru animalele fără adăpost pe 23 și 24 mai, în magazinele Kaufland

La Buiucani s-a deschis Taproom by Litra & Friends — un pub nou cu bere artizanală și smash cheeseburgeri autentici

Grijă pentru blănoși: Alga lansează campania de sterilizare și vaccinare gratuită pentru animale din Nisporeni și Ungheni între 11-16 mai

Viteza schimbă totul: Moldtelecom lansează oficial 5G MAX la un alt nivel în Republica Moldova

Lacune în justiție și educație tabuizată. Ce a descoperit noul raport al Coaliției Naționale „Viața fără Violență”

„Reciclează azi pentru spitalele de mâine”. La fiecare recipient -2 lei vor fi donați pentru renovarea Institutului Mamei și Copilului

ȘCOALA DE URBANISM COMUNITAR, EDIȚIA II

Nova Post lansează în Moldova o nouă aplicație mobilă

„Dacă nu eu, atunci cine?” Ianna Gaja și disciplina invizibilă a calității în industrie

10 la BAC – certificări IT în timp record sau competențe reale? Dilema educației digitale din Republica Moldova

Rabota.md: Numărul aplicărilor de Paște a crescut aproape de 2 ori în 2 ani

Investiție în educația STEAM: FabLab inaugurat la Ungheni

Maib la Tekwill Junior Ambassadors: investim în educația financiară și digitală a noii generații

Școala ECO Ediția V: 15 școli din Moldova intră în competiția pentru un viitor mai sustenabil

Maib anunță campania aniversară „Când tu conduci, o țară crește. De 35 de ani. maib”

Anunțuri, care captează priviri: aproape 10 mln de vizualizări ale JobStories pe Lucru.md

Victoriabank oferă un an de servicii bancare gratuite pentru freelanceri