Operaţiune în sudul ţării: trei inspectori de patrulare, reţinuţi de CNA

Trei inspectori din cadrul Batalionului de patrulare Sud au fost reţinuţi aseară de către ofiţerii Direcţiei generale teritoriale Sud a CNA şi procurori. Poliţiştii sunt bănuiţi de corupere pasivă şi vor petrece următoarele 72 de ore în izolator.

Potrivit denunţătorului, unul dintre inspectori l-ar fi oprit, acum câteva zile, în timp ce ar fi condus automobilul în stare de ebrietate. Pentru a nu documenta cazul, poliţistul ar fi cerut 200 de dolari.

Ulterior, şoferul s-a adresat la DGT Sud cu o plângere în care l-a denunţat pe poliţist, iar ofiţerii CNA au iniţiat o cauză penală pentru corupere pasivă.

În după-amiaza zilei de ieri, în timp ce se deplasa pentru a transmite suma estorcată, denunţătorul a fost oprit de un echipaj de patrulare. În automobilul de serviciu al Poliţiei se aflau doi colegi de-ai inspectorului, care l-au convins să le transmită banii pe care îi datora colegului lor.

În urma transmiterii banilor, aceştia au fost reţinuţi, suma estorcată fiind depistată în automobilul de serviciu. În scurt timp, a fost prins şi al treilea  suspect.

Cazul se investighează sub conducerea procurorilor anticorupţie, operaţiunea de reţinere fiind sprijinită de Serviciul protecţie internă şi anticorupţie al MAI.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.