Connect with us
"
"

Cultură

Oleg Baraliuc: „Eurovisionul devine un concurs de circ”

Oleg Baraliuc: „Eurovisionul devine un concurs de circ”

Publicat

pe

Au trecut câteva zile de la prima semifinală a concursului Eurovision 2008, iar comentariile vizavi de evoluarea reprezentantei noastre Geta Burlacu continuă. Unii consideră că ai noştri s-au dat de gol din cauza show-ului destul de slab, alţii însă o susţin pe Geta pentru că a vrut să se evidenţieze prin simplitate, însă nu i-a reuşit. Într-un interviu prin telefon dat unui post de radio, compozitorul piesei „A century of love”, Oleg Baraliuc, a spus că piesa sa nu a fost apreciată la justa ei valoare şi că Eurovisionul devine un concurs de circ. „ Cu timpul, acest concurs devine un concurs de circ, iar cântecul îşi pierde valoarea. Curând, acest concurs nu se va numi Eurovision Song Contest, dar va deveni Eurovison Circus Contest”, a declarat compozitorul. Acesta a mai adăugat că unii reprezentanţi din alte ţări i-au spus că piesa sa este mai potrivită unui concurs ca „Sanremo”, unde este apreciată melodia.// Jurnal de Chisinau

Citește mai departe
Advertisement

Cultură

Datorii la cultură. 17.000 de lei – factură din partea statului pe timp de pandemie

Publicat

pe

De către

Starea de urgență din țară a anulat evenimentele, a închis teatrele, stins luminile, iar pe oameni i-a forțat să stea acasă și să consume cultura produsă de cei care au fost alungați de pe scenă.

În timp ce artiștii de la teatre încercau să se descurce să plătească facturile cu salariile mici pe care le primeau, artiștii independenți s-au simțit invizibili pentru autorități. 

„În pandemie Ministerul Educației, Culturii și Cercetării (MECC) vorbea doar despre școală. Toate comunicatele de presă erau doar despre asta, iar cultura s-a pierdut undeva în neant. Importanța artiștilor în dezvoltarea capitalului uman e lipsită de importanță în viziunea guvernului nostru”, constată cu tristețe Rusanda Alexandru Curcă, co-directoare a Centrului de proiecte culturale Azart. Pandemia a mutat-o în sat, unde a avut grijă de cinci capre și 30 de ari de pământ, iar între timp a lucrat de la distanță la proiectele începute înainte de pandemie. „Bine, bine. Eu sunt în sat și mă hrănesc eu cumva, dar ce fac cei de la oraș?”, se întreabă ea.

În timp ce guvernele mai multor țări au susținut artiștii independenți financiar în pandemie, unele asociații culturale de la noi au aflat că trebuie să plătească chiria pentru spațiile pe care nu le-au folosit în timpul stării de urgență, atunci când nu au câștigat niciun ban.

Bon de plată de 17 mii de lei

La începutul acestui an a existat deja o tentativă ca Art Labyrinth împreună cu Zpațiu și alte peste 20 de organizații de cultură alternativă și artă independentă, care foloseau vechea clădire a Zemstvei Guberniale, să fie evacuate de acolo. Atunci au fost organizate proteste unde oamenii scandau „Ministerul subculturii”, „Nu închideți cultura în RM” sau „Lăsați cultura la casa ei”. Ulterior, Ministerul a anunțat că va permite închirierea în continuare a spațiului. Alexandru Voroniuc, directorul Asociației Obștești Art Labyrinth, povestește că a urmat o lună în care au organizat câteva evenimente după care a început pandemia. Au urmat două luni de așteptare, iar la 15 mai, Alexandru a semnat un contract de arendă cu Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală (instituție subordonată Ministerului Educației, Culturii și Cercetării) care administrează Casa Zemstvei, cu o înțelegere verbală prealabilă că plata pentru chirie va fi cerută doar pentru lunile când pandemia se va încheia și artiștii vor putea să organizeze evenimente. Însă, la mijlocul lunii iulie, aceștia au primit un bon de plată de peste 17 mii de lei, pentru trei luni de chirie în care nici măcar nu au intrat în clădire.

„În timp ce în alte state autoritățile sprijină artiștii și pe cei independenți, la noi nu doar că nu te ajută, dar și îți cer bani. Moldova este un paradox”, suspină Alexandru. El spune că în cazul în care nu vor putea plăti chiria se văd nevoiți să plece. „Premierul spunea că cei care nu-și pot continua lucrul în timpul pandemiei ar trebui să se reprofileze. Eu acum cânt în parc. Aceasta este sursa mea de a supraviețui și mulți sunt în astfel de situație”, spune el. 

Casa Zemstvei este printre puținele locuri unde artiștii independenți își pot expune lucrările sau prezenta proiectele. „E un spațiu alternativ care găzduiește evenimentele artiștilor independenți sau a organizațiilor independente. Scena culturală independentă nu are alt spațiu alternativ decât acesta”, spune Rusanda Alexandru Curcă.

Așa a apărut Coaliția Sectorului Cultural Independent

Petițiile trimise Ministerului rămân fără răspuns, iar bonurile de plată se adună ca un teanc care amenință să ruineze mai multe organizații culturale. „Pe 27 martie am trimis o petiție Ministerului pentru a cere ca acesta să ofere susținere artiștilor: să dea minigranturi și să ne absolvească de plata chiriei pe perioada stării de urgență. Timp de trei luni nu am primit niciun răspuns, decât cu câteva zile în urmă, după ce le-am sunat insistent… Despre ce fel de sprijin mai putem vorbi în acest caz?”, se întreabă Rusanda. 

Artiștii independenți spun că pandemia i-a pus pe gânduri și i-a impus să caute noi soluții pentru a rezista și nu se pierde în această instabilitate, suspans și necunoscut care i-a speriat pe mulți finanțatori. 

De aceea, peste 20 de organizații culturale și artiști independenți au decis să formeze Coaliția Sectorului Cultural Independent din Moldova prin care să-și apere drepturile. „Vrem să creăm o organizație umbrelă care să se ocupe de acțiuni de advocacy pentru artiștii independenți și să creăm un Fond Cultural Național care să asigure un proces transparent de selecție și evaluare a proiectelor și care ar putea reacționa în timp util la toate situațiile de criză, în special cum avem criza de astăzi”, spune Rusanda, care este și membră a noii Coaliții, care s-a născut din necesitate completează Alexandru Voroniuc, directorul „Art Labyrinth”. 

Enlarge

79283556_2534412149927184_8817586249737961472_o
Pe timp de pandemie Rusanda s-a mutat la țară, de acolo continuă să lucreze la proiecte culturale

Orest Dabija, șeful Direcției arte și industrii creative din cadrul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării spune că în timpul pandemiei mai mulți artiști și organizații culturale au transmis petiții, însă, în majoritatea cazurilor acestea cereau suport financiar care poate fi oferit doar de Ministerul Finanțelor. „Prin aprilie am făcut un chestionar ca să vedem care sunt problemele din cultură. Voiam să creăm un program special, unic, de finanțare pentru proiecte culturale. Am discutat cu Ministerul Finanțelor, însă încă nu am primit niciun răspuns. Probabil că există o problemă la buget”, spune reprezentantul Ministerului. În rest, instituția de stat nu a făcut nimic pentru artiștii independenți. „Nu există termenul de suport pentru Minister. Tu doar aplici la proiecte și gata. Ei nu oferă nimic altceva. Nemulțumirea noastră vine anume de aici: că noi suntem plătitori de taxe, dar cu toate acestea nu suntem deloc luați în seamă”, spune Rusanda. 

Potrivit Ministerului, acesta oferă suport artiștilor și organizațiilor culturale în fiecare an în cadrul unui concurs de granturi în valoare totală de 5 mln de lei, o organizație având acces la cel mult 200 de mii de lei. „Aceste concursuri vin să acopere o parte din necesitățile organizațiilor necomerciale din sfera culturii, ele realizându-se totuși în bază de propuneri de proiect și nu pentru susținerea dezvoltării instituționale a acestor organizații”, se arată într-un răspuns oferit de Minister la o adresare transmisă de Rusanda. 

 

„E trist să vezi că statul nu vede esența în ceea ce faci, deși ea este, dar statul nu o vede. O societate fără cultură devine… e greu de spus ce devine. Pe timp de pandemie aceste momente au devenit chiar mai dureroase”, spune Alexandru Voroniuc.

Citește mai departe

Cultură

Șase ani de închisoare pentru desenul unui vagin: Ce e în neregulă în cazul Iulia Țvetkova

Publicat

pe

Iulia Țvetkova, o artistă și o activistă feministă din Rusia riscă până la 6 ani de închisoare pentru distribuirea pornografiei. Motivul cauzei penale au fost desenele artistei, care trebuiau să atragă atenția asupra problemei inegalității de gen și stigmatizării corpului feminin.

Iulia este conducătoarea artistică a  teatrului pentru copii Merak din Komsomolsk pe Amur. Ea s-a manifestat prin faptul că vorbește deschis despre persoanele LGBT, demontează stereotipurile legate de egalitatea de gen și optează pentru libertatea femeilor și a corpului feminin. A pus în scenă spectacole, a prezentat desene abstracte cu vagine și a vorbit despre lucruri importante – despre drepturile omului.

Autoritățile ruse au constrâns proiectele Iuliei încă în  februarie 2019, când Primăria Komsomolsk pe Amur a interzis festivalul de artă „Culoarea șofranului”, unde urmau să fie prezentate spectacolele „Pink and Blue” cu actori între șase și 17 ani unde erau abordate teme ca: lupta împotriva armelor, bullyingului și stereotipurile gender. În ciuda presiunii forțelor de ordine, fata și-a continuat activitățile. De exemplu, a susținut prelegeri despre Gulag, anti-militarism și persoane LGBT. După acestea a fost chemată pentru conversații „profilactice” în structurile respective. Totuși, spectacolele „Pink and Blue” au continuat. Toamna, autoritățile s-au interesat de grupul „Monologurile vaginului” pe care Iulia îll modera pe platforma VKontakte. Acolo ea vorbea despre corpul feminin pentru a îndepărta stigmatul din fiziologie, postând desene, poze cu broderii și aplicații care sugerau organele genitale. Acum ea mai riscă și o amendă de 50 mii de ruble pentru „promovarea relațiilor sexuale netradiționale”, după ce a postat un desen cu două familii homosexuale cu copii și inscripția „Familia este acolo unde există dragoste. Sprijină familiile LGBTQI+! ”.

Iulia este acum susținută în toată țara. La Moscova și Sankt Petersburg au fost organizate pichete pentru a opri persecuția împotriva ei. La recentul festival FemFest din Moscova a fost organizat un flashmob, unde participanții au făcut poze cu afișe în apărarea fetei.

Organizația pentru drepturile omului „Memoria” a recunoscut-o pe Țvetkova drept prizonier politic, iar mai multe persoane publice din Rusia cum ar fi Vladimir Pozner, Xenia Sobceak, Renata Litvinova, Maxim Matveev, Evgheni Stîcikin au înregistrat un apel în sprijinul activistei LGBT.

Citește mai departe

Cultură

Neesențialii: artiștii

Publicat

pe

De către

Ei sunt oamenii care și-au pus talentul și toată dedicarea la bătaie și au încercat să-și creeze o viață bună aici, acasă, în Moldova. Fără surse de venit, fără susținere financiară din partea autorităților, ei sunt oamenii care au fost determinați drept „neesențiali” în aceste vremuri grele.

Regizorul Alex Bred, împreună cu Eugenia Boldescu și Olesea Sarandi au cules poveștile acestor oameni. Moldova.org are onoare să ți-i prezinte. De data aceasta vorbim despre artiștii din Moldova.

Neesențialii: Artiștii

Pandemia a afectat artiștii în egală măsură. În al treilea episod din „Neesențialii” artiștii noștri Iulia Panici, Sandu Cordonean, Geta Burlacu, Andrei Glavan și Ronin Terente povestesc cum s-au simțit și ce schimbări le-a adus pandemia.Un proiect de Alex Bred, în colaborare cu Eugenia Boldescu și Olesya Sarandi

Geplaatst door Moldova.org op Woensdag 8 juli 2020

În al treilea episod din „Neesențialii” artiștii noștri Iulia Panici, Sandu Cordonean, Geta Burlacu, Andrei Glavan și Ronin Terente povestesc cum s-au simțit și ce schimbări le-a adus pandemia.

Citește mai departe
Advertisement

Ultimele știri

Social11 ore în urmă

Cine joacă la loterie? Oamenii care dau ultimii bani pe bilete

Statisticile spun că mai mult de jumătate dintre moldoveni cheltuie o mare parte din salariu pe mâncare, lucru caracteristic pentru...

Educație12 ore în urmă

Cum să fii un tată mai bun: „Organul sexual nu este cocoșel și păsărică, ci penis și vagin”

În noul episod din seria „Cum să fii un tată mai bun? Explicăm” Adriana Boroș, consilieră educațională și parentală, fondatoarea...

Lifestyle13 ore în urmă

10 conturi pe TikTok pe care-ți recomandăm să le urmărești

Se estimează că Tik Tok are peste un miliard de utilizatori în întreaga lume. Conținutul publicat pe această platformă se...

Sănătate19 ore în urmă

4 august 2020. COVID-19, PE SCURT: Încă 10 oameni au decedat astăzi. 70% dintre cazuri au fost tratate

Moldova.org îți aduce în fiecare zi doar cele mai importante informații pe care trebuie să le știi despre coronavirus în...

Social2 zile în urmă

Trei știri bune din Moldova: Banca de alimente, restart la cultură și o nouă destinație turistică

Banca de alimente pentru persoanele social-vulnerabile Misiunea Socială „Diaconia” a lansat la sfârșitul lunii iulie prima Bancă de Alimente. Asta...

Sănătate2 zile în urmă

Istoria a trei femei cu dizabilități mintale care s-au mutat la casa lor

Nadejda stă la masă și coase de zor. De dimineață a reușit să termine de confecționat trei măști. La 60...

Social2 zile în urmă

3 august 2020. COVID-19, PE SCURT: 120 de cazuri noi și 8 decese

Moldova.org îți aduce în fiecare zi doar cele mai importante informații pe care trebuie să le știi despre coronavirus în...

Advertisement

Politică

Politică4 zile în urmă

Pe banii noștri. Se schimbă Constituția de tot sau numai „oleacă”?

Politica moldovenească nu pare să fie în vacanță în această săptămână, deși vinerea trecută era anunțat sfârșitul „sezonului politic”. De...

PoliticăO săptămână în urmă

Ce se întâmplă în Belarus? De ce se teme ultimul dictator din Europa?

PE SCURT Dictatura lui Alexandr Lukașenko, președintele Belarusului, s-ar putea încheia după alegerile prezidențiale din 9 august, susțin mai mulți...

Politică2 săptămâni în urmă

Din banii noștri: Final de sezon politic. Sezonul epidemiologic continuă

Săptămâna curentă, din punct de vedere politic, a durat doar o singură zi. Situația amintește de sezonul final din Game...

Politică2 săptămâni în urmă

Veteranii regimului separatist: „În caz de agravare a situației, ca și acum 30 de ani, vom apăra patria”

PE SCURT Protestele veteranilor de pe Nistru de săptămâna trecută au generat reacții printre veteranii regiunii transnistrene. Primii și-au manifestat...

Politică2 săptămâni în urmă

Rezumat din Parlament: Moțiune respinsă și despre cum și-au luat vacanță la miez de noapte

Parlamentarii au discutat astăzi în total 9 proiecte pe ordinea de zi. Cu un randament de 11%, parlamentarii au reușit...

Alegeri3 săptămâni în urmă

Pandemia, pretext pentru a restricționa votul în diasporă? Soluții

Pe data de 10 iulie 2020, în cadrul emisiunii „Președintele răspunde” Igor Dodon a făcut o declarație despre următoarele alegeri...

Politică4 săptămâni în urmă

Pe banii noștri: un deputat în căutarea identității și două partide care s-au lansat în gaming și aplicații mobile

La începutul acestei săptămâni Parlamentul părea că nu se putea trezi. Era luni dimineața, iar în acel moment, exista cam...

Advertisement

Opinii

august 2020
L Ma Mi J V S D
« iul.    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31