Oficial rus susține că NATO și-a intensificat acțiunile în spațiul postsovietic, inclusiv în Moldova

Alianța Nord-Atlantică a intensificat activitățile în spațiul postsovietic, existând contacte nu doar cu Ucraina, ci și cu Republica Moldova și Georgia, afirmă Anatoli Antonov, adjunctul ministrului rus al Apărării, avertizând că Rusia nu va tolera “provocările” Occidentului.

Potrivit MEDIAFAX, Antonov a declarat că:

[blockquote style=”1″]Unii oficiali NATO nu ascund faptul că, deși cooperează cu Rusia, urmăresc un singur obiectiv: să facă țara noastră să se comporte pe scena internațională așa cum vrea Alianța Nord-Atlantică. De asemenea, auzim cum NATO vrea revizuirea unui set de acorduri cu Rusia.[/blockquote]

“Rusia a luat notă de planurile unor state membre ale Alianței de a mobiliza contingente importante de trupe în apropierea frontierelor noastre, lucru care intră în contradicție cu acordurile dintre Rusia și NATO. Noi avioane militare apar, iar exercițiile militare sunt mai frecvente. Evenimentele din Ucraina au evidențiat atenția din ce în ce mai mare pe care NATO o acordă spațiului postsovietic. NATO a intensificat contactele nu doar cu Ucraina, ci și cu Republica Moldova și cu Georgia”, a subliniat Antonov, citat de „Vocea Rusiei”. El a atras atenția că:

[blockquote style=”1″]Nu vom permite ca provocările militare ale NATO să devină o amenințare la adresa securității militare a țării noastre.[/blockquote]

Alianța Nord-Atlantică a respins vehement afirmațiile adjunctului ministrului rus al Apărării privind intenția NATO de a desfăşura efective militare masive în apropiere de frontierele Rusiei. “Dezmint în mod absolut afirmațiile adjunctului ministrului rus al Apărării, conform cărora NATO intenționează să mobilizeze forțe militare masive în apropierea frontierei Rusiei”, a declarat, potrivit AFP, Alexandre Vershbow, adjunctul secretarului general NATO. El a subliniat:

[blockquote style=”1″]Responsabilitatea principală a NATO este apărarea colectivă. Luăm decizii legitime pentru a face fața instabilității generate de acțiunile ilegale ale Rusiei.[/blockquote]

Pentru a oferi asigurări unor state membre NATO, în principal țărilor baltice, Poloniei și României, NATO a decis trimiterea unor avioane de supraveghere Awacs. Statele Unite au trimis șase avioane de vânătoare F-15 în țările baltice, 12 avioane F-16 și trei avioane militare de transport în Polonia. Distrugătorul USS Donald-Cook urmează să ajungă în curând în Marea Neagră.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.