Oficial european despre integrarea RM în UE: „Este una lungă şi anevoioasă”

 Agenda privind integrarea în Uniunea Europeană este una lungă și anevoioasă, dar Republica Moldova are alături parteneri care vor munci împreună pentru atingerea obiectivelor propuse, a spus reprezentantul Preşedenţiei OSCE, Lucinda Creighton astăzi la Chişinău. Oficialul european s-a întâlnit cu premierul Vlad Filat.

Vlad Filat a precizat că mizează pe suport în procesul de integrare în Uniunea Europeană, având în vedere că Irlanda va deține în 2013 Președinția Uniunii Europene, scrie într-un comunicat al guvernului.

„Anul viitor este unul decisiv pentru noi, deoarece ne propunem ca, până la Summit-ul Parteneriatului Estic, să finalizăm negocierile asupra Acordului de Asociere, Acordului de Liber Schimb, precum și implementarea Planului de acțiuni privind liberalizarea regimului de vize", a spus Vlad Filat.

Lucinda Creighton a punctat faptul că agenda privind integrarea în Uniunea Europeană este una lungă și anevoioasă, dar Republica Moldova are alături parteneri care vor munci împreună pentru atingerea obiectivelor propuse.

Oficialul european a apreciat progresele înregistrate în cadrul negocierilor oficiale în formatul 5+2. Creighton a menționat că au fost făcuți mai mulți pași importanți şi că prin discuții permanente și sporirea încrederii, pot fi înregistrate progrese semnificative.

Agenda oficialului european este una încărcată. Creighton se va întâlni cu preşedintele Nicolae Timofti, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene Iurie Leancă şi cu viceprim-ministrul pentru reintegrare Eugen Carpov. Apoi, va pleca la Tiraspol pentru o întrevedere cu şefa de externe Nina Ştanski.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.