O zonă publică degradată din orașul Ungheni, reamenajată cu sprijinul Poloniei

PE SCURT

Zona Berești, un spațiu public degradat din orașul Ungheni, a fost reamenajată și modernizată.

Acest lucru a fost posibil cu suportul financiar al Guvernului Poloniei, în cadrul unui proiect de revitalizare urbană.

PE LUNG

Proiectul a demarat în 2017, cu sprijinul asistenței poloneze, în cadrul programului FGM (Solidarity Fund PL în Moldova) și a fost finalizat la sfârșitul anului 2018. Vineri, 12 aprilie, o delegație de experți polonezi a efectuat o vizită în localitate pentru a observa specificul și potențialul zonei, precum și de a stabili următoarele acțiuni necesare în revitalizarea urbană a localității.

„Scopul proiectului a fost revitalizarea curții a patru blocuri multietajate. Au fost reconstruite căile de acces către curțile blocurilor. A fost construită o parcare, trotuare noi, un teren de fitness și de joacă, au fost amenajate spații verzi. De asemenea, a fost instalată și amenajată o stație fotovoltaică și 50 de piloni cu corpuri de iluminat, urmează continuarea amenajării spațiilor verzi și instalarea mobilierului urban”, a precizat șeful Direcției politici de dezvoltare regională, Igor Malai, în cadrul vizitei de la Ungheni.

Potrivit oficialului, proiectul a fost unul integrat, cofinanțat de trei instituții: Solidarity Fund PL în Moldova, Primăria mun. Ungheni și Facilitatea Globală de Mediu (GEF). Valoarea totală fiind de circa 3,355 mln de lei. Principalii beneficiari sunt peste 1 360 de locatari ai blocurilor, care au fost implicați în realizarea eficientă a proiectului prin activități comunitare și care s-au angajat să administreze curtea renovată și bunurile instalate.

14 orașe din Republica Moldova sunt implicate în procesul de revitalizare urbană, cu suportul financiar al Guvernului Poloniei. Pe parcursul anului trecut în orașele Bălți, Cimișlia, Comrat, Edineț, Ocnița și Ungheni au fost realizate activități de reamenajare și modernizare a zonelor degradate, iar în anul curent, astfel de activități vor continua în Edineț, Ocnița, Bălți, Cimișlia, Ungheni, iar la Soroca, Ialoveni și Căușeni vor fi inițiate proiecte noi, în acest sens.

Lucrez în jurnalism din 2012 și am învățat meseria din practică, pe teren. Am preluat Moldova.org în calitate de manageră în 2016 și de atunci am reușit nu doar să creștem echipa, ci și să transformăm radical forma și menirea redacției. Mă mândresc cu o echipă feministă, care ține pasul cu trendurile internaționale, practicând jurnalismul constructiv și de soluții. Depun efort pentru ca Moldova.org să se asocieze și colaboreze cu organizații de la noi și internaționale, care împărtășesc aceleași valori. Asta pentru că noi facem mai mult decât jurnalism, noi construim o comunitate.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.