O creşă socială a fost deschisă la Glodeni

Creșa socială BUBURUZA, cu o capacitate de 12 locuri, și-a deschis astăzi ușile pentru copiii de vârstă fragedă din Glodeni. Acest serviciu social gratuit a fost creat de CCF/HHC Moldova împreună cu Primăria Glodeni, în cadrul unui proiect realizat în parteneriat cu UNICEF, Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei și Ministerul Sănătății.

Creșa este destinată copiilor cu vârsta de la 4 luni până la 3 ani, care provin din familii vulnerabile și riscă să fie separați de părinți din cauza sărăciei sau a altor dificultăți de ordin social. Acest serviciu le va permite copiilor să se afle toată ziua în grija educatorilor, în timp ce părinții lor, în special mamele sau tații singuri, se pot angaja la lucru.

Creșa este dotată conform standardelor și funcționează în regim de grădiniță obișnuită. Copiii se bucură de îngrijirea specifică vârstei fragede: plimbarea, schimbarea scutecelor, hrănirea, somnul, joaca etc. La finalizarea lucrărilor de renovare creșa a fost preluată în gestiunea Primăriei Glodeni, care va finanța în continuare acest serviciu social foarte important pentru familiile vulnerabile din oraș.

Creșa socială din Glodeni este unul dintre rezultatele proiectului Copiii de vârstă mică – înțelegem necesitățile, dezvoltăm serviciile, reformăm sistemul, realizat de CCF/HHC Moldova în parteneriat cu UNICEF. Costul total al reparațiilor și dotărilor constituie circa 20 800 euro.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare