Numarul somerilor creste, arata datele statistice

Populaţia ocupată a constituit, la sfârşitul primului trimestru al anului curent, 1 153,6 mii persoane în vârstă de 15 ani şi peste, în scădere cu aproape 13,7% faţă de mijlocul anului 2006, când în câmpul muncii erau antrenaţi 1 321 mii de persoane de vârsta menţionată.

Ultimul raport al Biroului naţional de statistică (BNS) privind populaţia, arată că numărul total al populaţiei economic active era de 1 221 de mii de persoane, dintre care 67 de mii persoane reprezentau şomerii.

Rata de ocupare a populaţiei de 15 ani şi peste (proporţia persoanelor ocupate în vârstă de 15 ani şi peste faţă de populaţia totală din aceeaşi categorie de vârstă)a fost în primele trei luni ale anului curent de 39,4%, în timp ce la mijlocul anului 2006 acest indicator era de 45,0%.

La bărbaţi rata de ocupare în primul trimestru 2008 era de 42,1%, în timp ce la femei indicatorul era de 37%. În distribuţia pe forme de proprietate 68% din populaşia economic activă era angajată în sectorul privat, 28,1% în cel public şi 3,9% în unităţile cu cu forme de proprietate mixtă.

Pe medii de reşedinţă rata de ocupare a fost de 42,7% în mediu urban şi 36,9% în cel rural. Cea mai înaltă rată de ocupare, de 58,4%, s-a înregistrat la persoanele de 35-54 de ani, iar în categoria de 15-29 de ani acest indicator a fost de 23,9%.

BNS arată că numărul angajaţilor în agricultură s-a redus cu 7,7% în primul trimestru 2008, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, până la nivelul de 29,2%. Statisticienii spun că din cauza condiţiilor meteorologice extrem de nefavorabile pentru agricultură în anul trecut au părăsit acest sector 28 de mii de persoane, părţi dintre care au plecat în alte sectoare ale economiei, au emigrat sau au renunţat la angajarea în câmpul muncii".

Datele statistice mai spun că în industrie erau ocupaţi 14% din numărul total al populaţuiei ocupate, în construcţii 5,7%, şi că fiecare a doua persoană ocupată a activat în sectorul serviciilor.

Numărul populaţiei continuă să scadă, ceea ce denotă că economia reală se dezvoltă încet, iar oferta de noi locuri de muncă este mică, estimează experţii.//BASA-press

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.