Nu mă bag în politică!

De Victoria Ungureanu

“Nu mă bag în politică. Nu mă interesează politica! Ce am eu cu alegerile din RM?”, spune un moldovean care munceşte în Italia. Întrebat dacă are de gând, totuşi să participle la alegeri, el spune: “ Pentru un simplu vot eu să-mi pierd ziua de muncă?”

Se pare că moldovenii noştri sunt cu adevărat departe de R.Moldova, o dată ce au ajuns să nu le intereseze astfel de evenimente, cum sunt alegerea unei noi puteri în stat, deci a unei noi sorţi a RM, a unei schimbări benefice sau mai puţin benefice pentru cetăţenii săi aflaţi în ţară sau peste hotarele ei.

Înstrăinaţi sunt moldovenii noştri de tot ce a fost cândva atât de scump şi valoros. Rămân părinţii şi bieţii copii singuratici şi cine se face vinovat de asta? Dorinţa moldoveanului pentru avuţie sau neseriozitatea puterii de până acum, ce a generat o astfel de decizie, decizia de a evada din ţară?

Sărac e moldoveanul şi harnic totodată, dar calitatea acesta la ajută să-şi câştige existenţa pe undeva departe, mergând pe străzi străine, mâncând  pâinea străinului…Dureroasă rămâne a fi, însă indiferenţa moldoveanului, care a văzut ceva mai bun. A pierit dorinţa modoveanului, de a schimba ceva chiar dacă e departe de casă…

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.