Nona Marian (ex-Fresh) premiază şlagărele anului

După ce s-a retras o perioadă din atenţia publicului, devenind mămică, bruneta din formaţia Fresh revine în scenă. De această dată nu alături de colegele sale de trupă, ci solo, pentru că i-ar fi dificil să se adapteze unui program strict şi, în plus, simte că s-a maturizat.

Mai mult, în premieră pentru Moldova, Nona va organiza evenimentul mult aşteptat de public şi vedete, intitulat „Şlagărele anului 2008”, în cadrul căruia vor fi premiate de această dată toate piesele care, pe parcursul anului, s-au aflat pe primele poziţii în topurile radio. „Suntem la prima ediţie a evenimentului care se vrea a fi un fel de „Pesnea goda” autohton şi vom premia artiştii pentru performanţa pe care au obţinut-o în acest an şi pentru piesele lor suficient de solicitate la posturile radio autohtone. Ne dorim un concert cu bună dispoziţie pe care ne vom strădui să-l difuzăm în noaptea de Revelion la unul din posturile tv de la noi”, ne-a declarat Nona Marian.

Evenimentul va avea loc la Palatul Naţional pe data de 27 noiembrie şi va întruni la un loc toate vedetele muzicii uşoare din Moldova, compozitori, textieri şi interpreţi, care vor fi premiaţi cu câte o diplomă personalizată din sticlă. Prima ediţie are 24 de premianţi şi va beneficia de un recital cu Ştefan Petrache. Decernarea premiilor celor mai importante personalităţi din show-bizz-ul autohton se va face în stil „Oscar”. De asemenea, la eveniment vor participa şi interpreţi tineri care nu au posibilitatea să cânte adesea pe cea mai mare scenă din R. Moldova. Costul unui bilet la „Premiile Naţionale în domeniul muzicii uşoare” variază între 100-300 lei. // Jurnal de Chisinau

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.