Noi reguli! Directorii de şcoli selectaţi în prezenţa presei şi societăţii civile

În R.Moldova, directorii de şcoli nu vor putea depăşi vârsta de 60 ani (la momentul angajării), vor fi aleşi prin concurs public pentru o perioadă de cinci ani, iar interviul de selectare al acestora va fi înregistrat audio sau video.

Totodată, în premieră, la concursul de selectare a directorilor de şcoli vor putea asista, însă fără a se implica, câte un reprezentant al Consiliului părinţilor şi, respectiv, cel al elevilor, reprezentanţi ai mass-media şi ai societății civile.

Noile condiţii de selectare a directorilor şi a directorilor /adjuncţi sunt incluse într-un regulament special privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea acestor funcţii, elaborat deMinisterul Educaţiei. Documentul a fost elaborat în conformitate cu prevederile noului Cod al Educaţiei.

Astfel, potrivit acestuia, la funcţia de director al instituţiei de învăţământ general vor putea candida persoanele cu studii superioare universitare, care au vechime pedagogică de cel puţin 5 ani şi grad didactic/managerial sau experienţă managerială de cel puţin 3 ani, iar la data expirării termenului de depunere a dosarelor, nu a împlinit vârsta de 60 ani. De asemenea, candidatul va trebui să cunoască limba română şi să nu aibă antecedente penale.

Concursurile pentru ocuparea funcţiei de director/director adjunct va presupune, pe lângă verificarea îndeplinirii condiţiilor de participare şi evaluarea curriculum vitae, aprecierea programului de dezvoltare instituțională elaborat de candidaţi, dar şi evaluarea competențelor demonstrate în cadrul unui interviu.

Durata interviului va fi de maximum 45 minute, iar înregistrează audio sau video se va păstra timp de 6 luni. De notat, că anunţul privind inițierea concursului va fi publicat într-o publicaţie periodică, cu acoperire națională sau regională.

Şi în final, în comisia de concurs ce va selecta candidaţii la funcţia de director vor intra doi funcționari ai direcției raionale/municipale de învățământ, un director dintr-o instituție similară de învățământ, un reprezentant delegat de consiliul de administrație al instituției; doi reprezentanți ai colectivului de muncă, un reprezentant delegat de consiliul local pe al cărui teritoriu se află instituţia de învăţământ.

Moldova. ORG precizează că în R.Moldova activează 1347 de şcoli, dintre care 1345 de zi şi 2 serale.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.