De Adriana Agapii/ Chişinău / Moldova.ORG/ — Istoria învăţată în şcoală ne-a categorisit, în anii asupririi sovietice, ca fiind strămoşi ai slavilor, iar ani mai târziu ne-au trecut în tabăra latinilor, romanilor.
Istoricul român N. Iorga spunea: „E de datoria fiecărui român să i-a cunoştinţă de istoria sa şi să-şi iubească neamul.” Atunci mă simt şi eu datoare să împărtăşesc cu voi cele citite în cartea Doctorului în ştiinţe istorice Napoleon Săvescu „Noi NU suntem urmaşii Romei”, bazându-se pe descoperiri arheologice şi lucrări ale istoricilor străini.
Să începem cu începutul, dacă depăşim perioada, începând 4.600.000.000 în urmă, anii presupuşi de formare a Pământului, apoi acea lungă evoluţie şi aventură a vertebratelor, cu apariţia şi dispariţia dinozaurilor, ajungem la anii 2.000.000, în zona Bugiuleşti, se găseşte o faună bogată. Săpăturile arheologice, conduse de Dadru Nicolescu-Lupuşor scot la suprafaţă o diafiză femurală şi o tibie caracteristice homonizilor de tip Australopithecus, care au pus pentru prima dată problema existenţei unor hominizi, strămoşi îndepărtaţi ai oamenilor pe acest teritoriu.
Săpăturile arheologice demonstrează dezvoltarea unei civilizaţii în spaţiul Carpato-Danubiano-Pontic în perioada următoare, Quaternană (1.000.000 – Paleolitic, Mezolitic, Neolitic). Tăbliţele de la Tărtăria vin să întărească existenţa civilizaţiei pe acest teritoriu, (cca.5300-5200 î.d.Hr.), a căror descoperire în anul 1961 de către Nicolae Vlasa, revoluţionează concepţia privind apariţia scrisului, fiind considerate primul mesaj scris din istoria omenirii.
Astfel că inventatorii scrierii „sumeriene” nu sunt sumerienii, ci locuitorii spaţiului Carpato-Dunărean.
Cercetătoarea americană Marija Gimbutas, profesor la Universitatea din Los Angeles, spune : „România este vatra la ceea ce am numit „Vechea Europă”, o entitate culturală cuprinsă între 6500-3500 î. d. Hr., axată pe o societate matriarhală, teocratică, paşnică, iubitoare şi creatoare de artă, care a precedat societăţile indo-europenizate patriarhale, de luptători din epocile Bronzului şi Fierului. A devenit de asemenea evident că străvechea civilizaţie Europeană precede cu câteva milenii pe cea Sumeriană, făcând imposibilă ipoteza conform căreia civilizaţia războinică şi violentă a sumerienilor ar fi fost cea mai timpurie de pe glob”.
Dacă lucrurile stau aşa, atunci apare întrebarea: „Noi, urmaşii cui suntem?”
Majoritatea cărţilor de istorie ne fac strămoşii romanilor, care au venit, au cucerit 1/7 (14 %) din teritoriul Daciei şi în 165 de ani au învăţat băştinaşii „barbari” să vorbească limba latină. Pare a fi ceva ireal, de ordinul SF.
Vă invit să analizăm împreună perioada de expansiune a geto-dacilor în Europa Centrală şi Sud-Estică din anul 1000 î. d. Hr., ilustrată în harta lui Vasile Pârvan din cartea sa „Getica”, subliniind faptul că geto-dacii erau o civilizaţie formată, cu propria limbă şi cultură. O altă atenţie merită acordată afirmaţiilor lui N. Iorga din cartea sa „Istoria Românilor”, capitolul „Strămoşii înainte de romani”, precum că a existat o „Românie Apuseană” din care au descins naţiunile franceză, spaniolă, italiană, portugheză şi o „Românie Răsăriteană” unde urmele-i trăiesc încă…”.
Se pare că adevărul ar fi următorul, romanii venind să cucerească Dacia au întâlnit aici „barbari” care vorbeau limba latină. Sau latinii vorbeau limba „barbarilor”? Se pare că nu erau chiar atât de „barbari”. Argumentele acestor afirmaţii ar trebui căutate în Biblioteca Vaticanului. În manuscrisele doctorului lui Traian, Criton este însemnat faptul că, acesta auzind vorba dacilor ar fi exclamat: „Sunt aceştia romani?”, primind de atunci numele de „români”.
Poetul Ovidiu exilat la Tomis (Constanţa de azi) ar fi scris câteva poeme în limba localnicilor, adică în limba tracilor cu grafie latină, limbă pe care a învăţat-o cu uşurinţă, datorită asemănării acesteia cu limba latină. Dar poemele s-au pierdut în biblioteca Vaticanului şi nimeni nu are interesul să le găsească.
Acum să mai punem odată întrebarea: „Noi, urmaşii cui suntem?” Răspunsul ar fi unul mândru, că nu suntem urmaşii nici ai romanilor, nici ai slavilor, ci ei sunt urmaşii noştri.
