Veaceslav Bondarciuc, la cei 35 de ani ai săi, este un artist plastic cunoscut și apreciat atât de moldoveni, cât și de eleni. Veaceslav este originar din Bălți, dar a copilărit și a studiat la Chișinău. După ce a învățat meseria de tâmplar de mobilă artistică, a hotărât să-și continue studiile la Universitatea „Ion Creangă”, Facultatea de Arte Plastice și Design. Grație pasiunii sale pentru sculptatul în lemn, Veaceslav plăsmuiește lucrări care, după cum spune tânărul artist, „își vor găsi valoarea adevărată în timp”.
– Veaceslav, cine a descoperit talentul tău și de unde se naște dragostea ta pentru lemn?
– Aveam 10 ani când am făcut prima încercare de a „comunica” cu lemnul. Țin minte, era iarnă și într-un joc unde eram doar eu și o bucată de lemn de stejar în care ciopleam, am fost surprins de bunicul meu, care a fost și primul meu spectator și admirator al primelor mele lucrări. Acel dintâi contact cu lemnul a și fost prima exprimare a ceea ce am devenit mai târziu. Așa mi-am cultivat dorința de-a face studii în domeniul sculpturii. După ce am absolvit școala medie, m-am înscris la Școala Profesională Tehnică nr. 63, (acum nr. 4), apoi în anul 1995 am decis să urmez Facultatea de Arte Plastice și Design, Universitatea „I. Creangă”. Paralel cu studiile, frecventam atelierul de la Uniunea Sculptorilor, iar sculptorii Andrei Dohotaru, Ion Morărescu și alți artiști notorii îmi erau dascăli.
– De ce ai plecat din Moldova?
– În Grecia am hotărât să vin, deoarece nu-mi permiteam să trăiesc decent, facând ceea ce-mi plăcea – să sculptez în lemn. Când îți faci o familie, prioritate are armonia familială și copilul. Timpurile erau foarte grele și din cauza crizei economice care „bântuia” prin anii 1998-1999, am luat drumul străinătății lăsând în urmă visul de a mă afirma la mine în țară. În anul 2000 am hotărât să vin pentru o perioadă de trei luni, dar aceste câteva luni s-au transformat în 13 ani trăiți în Grecia. Au fost timpuri foarte grele pentru familia mea. Cel mai trist lucru a fost despărțirea de băiatul nostru. După doi ani de birocrație și proceduri necontenite pentru perfectarea actelor, abia în 2003 am reușit să reîntregim familia. Azi suntem toți trei împreună și fericiți.
– Cum te-ai integrat, cum te-a primit societatea elenă?
– Necunoașterea limbii a fost cea mai mare barieră pe care a trebuit s-o depășesc. Chiar dacă nu cunoșteam încă bine greaca, m-am angajat la muncă. De la bun început m-am evidențiat, având o pregătire și cunoștințe diferite de ale grecilor în ceea ce privește domeniul lucrului cu lemnul. La serviciu toți mă întrebau unde am învățat să lucrez în lemn și chiar îmi cereau să-i învăț diferite tehnici de-ale meseriei. Grecii mi-au oferit un serviciu, iar eu i-am ajutat să-și perfecționeze abilitățile de a lucra manual lemnul. Sunt mândru că am avut ocazia să împart cunoștințele mele cu elenii, care aveau întotdeauna nedumeriri față de noi, moldovenii. De cele mai dese ori mă întrebau dacă la mine în țară sunt frigidere, televizoare și nu aveau idee unde se află Moldova. Eram șocat, supărat pe întrebările, lacunele lor. Aș putea adăuga că avem multe lucruri în comun cu elenii, dar și multe care ne deosebesc, spre exemplu mentalitatea și felul lor de viață. În primele luni, aflându-mă aici, nu puteam să mă acomodez la orarul lor, ei în orele de masă dorm, au ore când iau cafeaua și alte particularități.
– Cum a apărut ideea de a deschide un atelier personal?
– După trei ani de colaborări cu lemnari particulari, dar și cu o firmă, mi-am zis că a venit timpul să-mi realizez visul. Mi-am cumpărat toate uneltele necesare cu banii adunați de ani de zile și am început să lucrez singur. Totul mergea din ce în ce mai bine, dar odată cu declanșarea crizei economice în Grecia au falimentat afacerile mici, apoi au urmat și întreprinderile mijlocii și, din păcate, și afacerea mea s-a ruinat.
– Ce ai învățat de la greci ?
– Am învățat să fiu mai îndrăzneț, să nu las lucrurile să se întâmple de la sine. După cum am spus, grecii au o mentalitate diferită de a noastră, a celor din fosta Uniune Sovietică. Elenii sunt mai liberi, spun ceea ce cred și fac ceea ce le place, dar nu sunt disciplinați și nici harnici ca moldovenii. Au și ei ceva de învățat de la noi.
– Cu ce te ocupi în prezent?
– Pictez. Am o mulțime de tablouri realizate.
– Este pictura o sursă sigură de supraviețuire pentru un artist migrant?
– Tablourile le fac cadou prietenilor. Nu le vând. Nu pot spune că pictura îmi asigură o stare materială satisfăcătoare. Dimpotrivă, cheltui.
– Ce te inspiră, de unde iei energie?
– Lucrările mele se nasc din nevoia de a mă exprima, de a plăsmui anumite stări pe care le trăiesc zi de zi. Asta se poate observa foarte ușor din gama de lucrări care, de fapt, îmi reprezintă sufletul, emoțiile mele, felul meu de a vedea lumea în culori, linii, dimensiuni, obiecte. Sunt poezii pe care un poet le-ar scrie, eu însă le pictez. Sunt inspirat de natura, istoria Greciei, monumentele lor istorice și desigur, femeia.
– Ce părere ai despre situația socio-politică din Republica Moldova? Ce ai propune conducerii de la Chișinău pentru a promova și susține artiștii plastici?
– Nu aș vrea să comentez situația politică din țară. Referitor la a doua întrebare, aș spune că statul nostru nu poate susține artiștii, pentru că nu are fondurile necesare, nu există o politică de individuare și promovare a artiștilor plastici. Ar fi binevenit ca guvernul, în colaborare cu asociațiile artistice, Uniunea artiștilor etc., să organizeze o sărbătoare a sculptorilor în Moldova, cu târguri și concursuri, cu invitați internaționali. În așa fel se va face schimb de experiență, se va naște un interes turistic al străinilor pentru Moldova, dar și o perspectivă reală de a ne promova meşteşugăritul național.
– Care sunt planurile tale de viitor?
– În timpul apropiat mi-aș dori foarte mult să organizez o expoziție cu lucrările mele pentru publicul diasporei moldave din Atena. Pentru moment nu pot să spun mai multe, dar sper să vă ofer mai multe detalii în preajma Sfintelor Sărbători de Paști.
De asemenea, nu-mi voi abandona niciodată dorința de-a deschide un atelier al meu și de a produce mobilă sculptată. În prezent, în Grecia, nu prea am perspective, fiindcă se importă foarte multă mobilă ieftină. Dacă aș reveni în Moldova, cred că aș putea lucra, cu condiția să-mi asigur un atelier modern și dotat. Piața din Moldova e mai aproape de cultura lucrului în lemn. Acum nu ne rămâne decât să continuăm să așteptăm de la distanță schimbările în Moldova.
Interviu realizat de Svetlana Lisagor Vergis, Gazeta Basarabiei
