Moldova va avea consulate la Milano și Padova

Republica Molodva va avea consulate la Milano şi Padova (Italia). O decizie în acest sens a fost luată în cadrul ședinței de astăzi a Guvernului, la propunerea Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene.

Totodată, s-a decis transferarea consulatului din Bologna la Milano. Astfel, peste 65 de mii de cetățeni moldoveni vor avea acces la serviciile consulare de acolo.

Deschiderea celor două misiuni diplomatice va face ca prezența consulară a Moldovei în nordul Italiei să fie acoperită atât în partea de Est, cât și de Vest a peninsulei. În acest mod, la serviciile consulare vor avea acces peste 106 mii de cetățeni moldoveni, din totalul celor peste 145 de mii stabiliți în Italia.

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, înființarea misiunilor consulare suplimentare se justifică prin numărul mare de conaționali și va permite soluționarea problemelor curente ale moldovenilor aflați în străinătate.

 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.