Moldova va achizitiona primul laborator de certificare a mierii in valoare de jumatate milion de euro

Primul laborator de certificare a mierii, in valoare de 500 mii euro, urmeaza sa fie achizitionat in prima jumatate a anului 2006 in cadrul Programului de securitate alimentara in favoarea Republicii Moldova, finantat de Uniunea Europeana (UE).

"Laboratorul este privit ca un colac de salvare pentru apicultori, deoarece certificarea va permite reluarea exporturilor de miere in Uniunea Europeana", a estimat pentru BASA-press Andrei Zagareanu, presedintele Asociatiei apicultorilor Apis Meliffera. UE a renuntat la miere moldoveneasca in iunie 2004, din cauza ca pune la indoiala calitatea acesteia.

Zagareanu a precizat ca laboratorul va aprecia prezenta mai multor elemente in productia apicola, fapt solicitat de importatori. in special, pentru a relua exporturile, R.Moldova trebuie sa identifice continutul de antibiotici, metale grele si nitrofuran (resturi din miere obtinute in urma prelucrarii stiubeilor).

Laboratorul va fi achizitionat din fondul de 9,2 mln euro, bani alocati de UE pentru realizarea Programului de securitate alimentara in favoarea Republicii Moldova, ce a demarat in aprilie curent.

Apicultorii moldoveni dispun de 80 – 85 000 familii de albine. in fiecare sezon ei colecteaza circa 2500 tone de miere. Traditional, cea mai mare parte din productia de miere se consuma pe piata locala. in prezent pe piata locala o familie de albine costa circa 800 lei (64 USD), iar pretul unui stup variaza intre 400 si 500 de lei. Un kilogram de miere se comercializeaza la preturi dintre 12 si 45 de lei, in functie de perioada de productie a acesteia. // BASA-Press

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.