Mișcarea Populară Antimafie s-a lansat în campania electorală// VIDEO

Mișcarea Populară Antimafie, condusă de Sergiu Mocanu, s-a lansat astăzi în campania electorală cu sloganul „E timpul să spui NU”.

Președintele formațiunii a declarat  la evenimentul de lansare că Mișcarea Antimafie știe că merge într-o campanie foarte complicată, în care cetățenii noștri eșuați economic vor cădea pradă în mare parte PSRM și PDM.

Totodată, Sergiu Mocanu a spus că în această campanie partidul va cheltui resurse financiare minime, propunându-și să transmită  prioritățile mișcării „de la om la om și prin intermediu rețelelor de socializare”.

Vom arăta persoanele lui Plahotniuc de pe listele altor partide care participă în această campanie electorală. Așteptăm ca acesta să facă greșeala fatală chiar îl vom provoca ca acesta să facă greșeala fatală și să dăm lovitura ”, a declarat Sergiu Mocanu.

El s-a arătat convins că după alegerile din 24 februarie în Republica Moldova va interveni o criză politică și că formațiunea sa este pregătită pentru aceasta.

Alegerile parlamentare în baza sistemului mixt de vot  vor avea loc pe 24 februarie.