Ministrul Vasile Bîtca: Vom beneficia de proiecte în valoare de 5 milioane euro

Republica Moldova va beneficia de proiecte în valoare totală de 5 milioane euro pentru  îmbunătățirea politicilor publice și dezvoltarea cooperării instituționale, în cadrul Programului Transnațional Dunărea 2014-2020.

Reprezentanţii autorităților publice centrale și locale au fost informate astăzi în cadrul unui atelier privind cel de-al doilea apel de proiecte pentru Programul Transnațional Dunărea 2014-2020, organizat la Chișinău.

”Am așteptat lansarea acestui apel şi am discutat cu instituțiile interesate în aplicarea şi implementarea proiectelor transnaționale. În cadrul Programul Transnațional Dunărea 2014-2020, țara noastră va beneficia de proiecte în valoare totală de 5 mln euro. Prin toate proiectele pe care le realizăm ne propunem să construim viitorul acasă”, a menţionat ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Vasile Bîtca.

Programul Transnațional Dunărea 2014-2020 susține finanțarea proiectelor implementate de un parteneriat transnațional extins, care au drept obiectiv îmbunătățirea politicilor publice și a cooperării instituționale, precum și implementarea priorităților Strategiei UE pentru regiunea Dunării (SUERD).

La rândul lor, oficialii europeni și-au exprimat disponibilitatea de a susține țara noastră în parcursul european.

Austria a fost mereu printre susținătorii Republicii Moldova și a progreselor țării în tendința de integrare europeană. Ne bucurăm să constatăm participarea activă a țării în acțiunile Strategiei UE pentru Regiunea Dunării ”, a subliniat şeful Oficiului ADA, Alexander Karner, în debutul evenimentului.

Amintim, Republica Moldova este parte a Strategiei UE pentru Regiunea Dunării din anul 2010, iar Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor este coordonator al implementării și promovării acesteia în țara noastră.

De asemenea, Strategia este menționată în calitate de instrument de dezvoltare regională echilibrată în Acordul de Asociere și include prioritățile strategice naționale și sectoriale, iar implementarea acesteia şi dezvoltarea inițiativelor Dunărene, reprezintă un interes național.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.