Masele au dreptate / Opinie

Ramin Mazur Ramin Mazur

Un om înțelept mi-a zis cândva: „Vlada, masele au mereu dreptate. Chiar dacă votează pe cine nu îți place, asta e decizia corectă la acel moment.” Da, sigur, mă gândii eu, uitându-mă cu mândrie la diploma de masterat și cu tristețe la rezultatele alegerilor.

James Surowiecki, jurnalist pe chestiuni de business și financiare la New Yorker, publică în 2004 o carte prin care arată că masele, de fapt, iau de cele mai multe ori decizii mult mai bune decât grupurile de experți. Pentru o populație, care, una-două, face referință la sindromul de turmă și așteaptă soluții magice de la un singur om, care să le cunoască pe toate, această carte are mici revelații.

Autorul începe prin a ne arăta cruda realitate. În general, noi avem mai puțină informație decât am vrea, facem prognoze limitate despre viitor și majoritatea dintre noi nu au abilitatea sau dorința de a face calcule cost-beneficiu sofisticate. De cele mai multe ori, în loc să luăm cea mai bună decizie, acceptăm ceea ce pare a fi suficient de bun. Respectiv, grupurile de oameni pot veni soluții mai eficiente.

Există trei tipuri de probleme pe care mulțimile ar putea să le rezolve: de cogniție (de exemplu, la întrebarea câte jeleuri sunt într-un borcan, răspunsul unei mulțimi va fi mai aproape de adevăr decât cel individual), de coordonare (de exemplu, cum ne deplasăm pe străzi fără a ne ciocni permanent unii de alții) și de cooperare (de exemplu, trebuie să avem încredere că, fiecare dintre noi caută să își maximizeze profitul și plăcerea. Cooperăm noi, atunci când plătim taxe).  

Surowiecki împânzește cartea cu exemple și experimente care demonstrează cum masele iau, de regulă, decizii mai bune. La emisiunea „Cine vrea să fie milionar”, oamenii care nu au ce face cu timpul lor liber ghicesc 91% răspunsul corect. Un alt exemplu este submarinul Scorpion dispărut în mai 1968, despre care se cunoștea doar ultima locație. În condițiile unui cerc de căutare de 20 de mile, situația părea fără sorți de izbândă. Un plan a fost de a prezenta o serie de alternative unui grup de persoane format din matematicieni, specialiști în submarine și oameni simpli. În loc să îi lase să se consulte unii cu alții, i-a îndemnat să dea un răspuns individual. Apoi, s-a folosit o formulă de agregare a informației pentru a estima locația finală. În rezultat, niciun răspuns individual nu a arătat locul corect al submarinului, ci acel colectiv a indicat o locație cu o eroare de 200 de metri.

Nu orice grup poate ajunge la o soluție bună. Este nevoie de patru condiții: diversitatea de opinie, independența opiniilor (adică participanții să nu se lase influențați unii de ceilalți), descentralizarea (oamenii pot să aibă specializări și să se bazeze pe cunoștințe locale) și agregarea opiniilor.

Surowiecki continuă să ne convingă că, grupurile formate din oameni cu diferite niveluri de inteligență și cu experiențe diferite sunt de fapt mai eficiente decât cele cu minți de experți. A căuta oameni deștepți nu este mereu soluția, doar dacă îl găsim pe cel mai deștept.

La fel nu trebuie să ne bazăm pe expertiza celor de la „centru”, ci oamenii cu cunoștințe locale sunt potriviți pentru a veni cu soluții mai bune. Aici ne amintim despre Republica Moldova, unde soluțiile vin centralizat sau chiar din afara țării, de la experții care știu mai bine.

Desigur, cartea lui Suroviecki a fost criticată pentru superficialitate sau pentru extrapolarea unor experimente sau concluzii. La urma urmei, este o carte de pop-economie. În același timp, este una din puținele cărți care, într-un limbaj simplu, nu mai acuză masele de prostie și de starea proastă a tuturor lucrurilor – o atitudine atât de firească printre intelectuali și pseudo-intelectuali. Autorul fascinant prezintă exemple din știință, din economie și din politică, despre mulțimi de oameni, care au ajuns la decizii corecte, din care putem scoate mici soluții pentru existența noastră cotidiană. De exemplu, să ne bazăm pe înțelepciunea oamenilor simpli când e vorba despre politică, să avem un avocat al diavolului în echipă pentru a nu fi prea confortabili, să căutăm soluții la probleme complexe nu prin biblioteci sau pe la experți, ci vorbind cu cetățenii și, desigur, să colaborăm unii cu alții, pentru a avea mai multe perspective și experiențe. În același timp, trebuie să urmărim câteva condiții minime pentru a lăsa oamenii să își păstreze opiniile personale și să avem mecanisme bune de agregare a datelor. Așadar, data viitoare când vedeți un panel de experți care propune un plan magic pentru rezolvarea problemelor cetățenilor, fără a lua în considerație opinia acestor cetățeni, puneți puternic la îndoială soluția prezentată. Pentru o imagine completă, vă îndemn să citiți cartea în întregime. Versiunea Kindle în engleză poate fi cumpărată cu 11 dolari.

P.S. În 2011, a apărut traducerea în limba română. În librăriile online însă nu erau exemplare disponibile.

Autoarea acestei recenzii este Vlada Ciobanu, care se află acum la Praga, unde lucrează la un studiu despre finanțarea şi responsabilitatea ONG-urilor moldoveneşti.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.