Astăzi, 20 octombrie, începând cu ora 14.00, la București, va avea loc cea mai mare manifestație stradală din România pentru Unirea cu Republica Moldova.
Potrivit Platformei Civice Acţiunea 2012, punctul de început al marșului va fi Piața Victoriei, unde se află Guvernul României, iar finalul în faţa Palatului Parlamentului, locul unde luna aceasta va intra în dezbatere legea pentru apropierea celor două state românești, semnată de peste 117.000 de români.
Organizatorii anunţă că totodată, din solidaritate cu Republica Moldova, vor ieşi în stradă în semn de sprijin faţă de şantajul comercial la care aceasta este supusă de către Rusia.
,Deportări, înfometări, crime şi mai recent embargoul sunt câteva dintre metodele prin care Rusia a încercat să îi înstrăineze pe români de români. Îi aşteptăm pe toţi bucureştenii să vină la eveniment cu un steag naţional pentru a arăta că tricolorul ne uneşte pe toţi”, a declarat av. dr. Mihai Nicolae, co-preşedinte al Platformei Civice Acţiunea 2012, principalul organizator al ,,Marşului pentru Basarabia”.
Potrivit organizatorilor, „e momentul să facem din unirea cu Basarabia o prioritate naţională”. Mai multe detalii despre eveniment pe www.basarabia-acasa.ro.