Mărarul tratează afecţiunile digestive

Chişinău / Moldova.ORG/ — Puţini ştiu că banalul mărar, care astăzi poate fi întâlnit în orice bucătărie, era în timpurile străvechi un leac mult apreciat. Îl cunoşteau grecii, romanii şi egiptenii antici şi-l foloseau mai ales pentru tratarea afecţiunilor digestive.

În vremea aceea se întâlnea în stare sălbatică în sudul Europei şi în vestul Asiei. Astăzi, doar în zona mediteraneană, în Spania, Italia şi Portugalia mai poate fi întâlnit în flora spontană.

Mărarul este o plantă nepretenţioasă faţă de condiţiile de sol, rezistentă la frig, de aceea, de multe ori, apare în zone în care n-a fost semănat, fiind aduse de vânt seminţele. Creşte până aproape la înălţimea de 1,2m, are o inflorescenţă galbenă şi frunze verzi.

Mărarul – leac antic

Vechii greci credeau că dacă la încheietura mâinii stângi porţi o legătură de mărar, eşti apărat de epilepsie şi de alte tulburări ale minţii. Romanii ştiau că infuzia de seminţe de mărar calmează colicile sugarilor şi reglează digestia adulţilor. La fel ca în vechime, şi astăzi se folosesc în scopuri curative seminţele şi frunzele de mărar. Acestea sunt bogate în uleiuri volatile, în vitaminele C, B1, B2, PP, în fier, potasiu, fosfor, calciu şi flavonoide.

Seminţele pot fi infuzate şi folosite ca diuretic şi expectorant, dar şi drept calmant al tulburărilor digestive, mai ales al crampelor. Dacă se bea o cantitate mai mare de infuzie din seminţe de mărar, apare şi efectul laxativ.Seminţele calmează spasmele, elimină meteorismul şi scad tensiunea arterială. În medicina tradiţională, mărarul este recomandat pentru înlăturarea insomniei şi a nervozităţii.

De asemenea pentru oprirea sughiţului de natură nervoasă. Pentru aceasta, se indică seminţele uşor zdrobite amestecate cu puţină miere. Acest amestec are şi efect răcoritor. Infuzia din frunze şi seminţe stimulează lactaţia în primele zile de după naştere.

Mărarul în bucătărie Mărarul are un gust uşor asemănător cu al chimenului şi face parte din categoria aromelor dulci folosite în bucătărie. Seminţele de mărar se cumpără nemăcinate şi se depozitează în borcane închise ermetic şi se ţin la întuneric.Mărarul se foloseşte la murături şi mai ales la prepararea peştelui. Este de nelipsit dun bucătăriile scandinave atât de bogate în reţete din peşte.

Se foloseşte la aromarea sosurilor, la preparate cu ouă, la aromarea maionezelor şi la prepararea oţeturilor şi uleiurilor aromate. În bucătăriile mediteraneene este folosit şi în aluaturile pentru pizza, plăcinte sau turte de tip foccacia. Legumele şi zarzavaturile care se potrivesc foarte bine cu aroma de mărar sunt fasolea, ciupercile, lintea, varza, cartofii.

Frunzele proaspete de mărar pot aroma salatele de legume verzi. În stare proaspătă sau uscată mărarul se foloseşte la prepararea marinatelor pentru carne de vită sau vânat. Pentru cei care trebuie să reducă sarea din alimentaţie salvarea vine de la mărar. Adăugat în preparatele culinare acesta poate suplini absenţa sării.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.