Macron i-a propus Moldovei să se alăture Comunității Politice Europene. Ce înseamnă asta?

Franța i-a propus Republicii Moldova să facă parte din Comunitatea Politică Europeană, structură ce le-ar permite țărilor candidate sau care vor să adere la UE să participe la ședințele structurilor Uniunii Europene. Propunerea a fost lansată de Emmanuel Macron în cadrul vizitei Maiei Sandu în Franța. 

Anunțul președintelui francez a luat prin surprindere pe mulți dintre noi, care au auzit pentru prima dată despre Comunitate. Până în acest moment, această structură este prezentată doar ca o idee, fără un format bine stabilit și criteriile necesare. Pentru a înțelege ce este această Comunitate, de unde a pornit ideea și ce avantaje ne-ar putea aduce, am discutat cu experți și analizat declarațiile făcute de autorități.

Idee ad-hoc

La 9 mai, în fața Parlamentului European de la Strasbourg, președintele francez Emmanuel Macron vine cu propunerea de a lansa Comunitatea Politică Europeană, care ar deschide „ușile” și altor state democratice. „Această nouă organizație europeană ar permite națiunilor europene democratice să găsească un nou spațiu pentru cooperare politică, securitate, cooperare în domeniul energiei, transporturilor, investițiilor, infrastructurii, circulației oamenilor”, a explicat liderul francez. 

Potrivit lui Victor Juc, directorul Institutului de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice, lansarea unei astfel de Comunități este o idee venită ad-hoc, în contextul războiului din Ucraina. „Aceasta este o găselniță franceză de a spune țărilor care vor să adere la Uniunea Europeană că: voi sunteți bineveniți, dar totuși încă nu sunteți pregătiți să fiți în marea familie UE”, opinează specialistul. 

Totodată, el este de părere că această structură are să fie binevenită pentru Moldova și Georgia, însă, deloc pe placul Ucrainei, care încearcă să forțeze lucrurile și visează să devină cât mai repede membră a Uniunii Europene. 

Moldova – da, Ucraina – ba 

Ucraina și-a semnalat deja nemulțumirea față de invitația de a deveni parte a Comunității, considerând-o ca o încercare de a amâna aderarea sa la UE. 

În același timp, Maia Sandu care, la 19 mai, s-a întâlnit cu Emmanuel Macron în Franța, a salutat posibilitatea Moldovei de a deveni membră a Comunității Politice Europene, „ceea ce ar aduce țara mai aproape de UE”, spune ea. „Vedem viitorul nostru în UE ca o opțiune strategică și aceasta ne-ar oferi șansa de a rămâne parte a lumii libere. Înțelegem că aderarea la UE e un proces lung și complex care va cere mult efort și muncă. Nu căutăm scurtături. Suntem pregătiți să muncim și vrem să fim apreciați după merit”, a adăugat Sandu în cadrul conferinței de presă susținută alături de Emmanuel Macron. 

La câteva zile după asta, în cadrul emisiunii „Bună seara” de la Moldova 1, președinta a explicat că formarea Comunității „ar însemna pentru noi o oportunitate să participăm la discuțiile dintre țările UE și să ne promovăm interesele. Astfel, vom putea grăbi procesul de integrare europeană”.  

E nevoie de discuții

Victor Juc constată că această propunere ar reprezenta, de fapt, un document de colaborare prin care statele candidate, dar și cele care aspiră la integrarea europeană vor avea un suport mai mare din partea Uniunii. Aceste state vor fi invitate la ședințe, fără să aibă drept de vot. „Pe parcursul anilor, UE a oferit sprijin și consiliere țărilor care voiau să devină membre, dar niciodată nu le-a oferit o centură de siguranță și un acces atât de apropiat de UE”, constată expertul. 

Germania a salutat cu prudență propunerea lui Emmanuel Macron, menționând că e nevoie de mai multe discuții comune. Înainte de a decide dacă va fi sau nu creată Comunitatea Politică Europeană, spun țările membre UE, este nevoie de o structură cu regulile bine determinate și cu un scop clar definit. 

Sunt jurnalistă din 2015. Dacă la început m-am delectat cu presa tipărită, din 2018 am pășit în lumea presei online. În toată această perioadă am descoperit oameni, locuri și istorii. Toate acestea mi-au arătat că viața e o paletă de culori pe care-mi place să o descriu prin cuvinte și condimentez cu fotografii.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.