Lupu va paraşuta şi în Italia? (partea II)

Tocmai când mă informam despre apropiata sărbătoare a ruşilor „Ziua paraşutistului”, aflu că înainte de a-l paraşuta pe liderul democraţilor din Moldova, Marian Lupu, „fraţii” („bratki”) au realizat şi o altă lansare democratică, cu direcţia Italia. Posibil, pentru a minimaliza riscul unui incident/accident nedorit, a fost primită decizia de a catapulta de la sol un alt „paraşutist”, din rezervă.

Imaginile acestei acţiuni de PR au foct captate pe litoralul Mării Negre de către numeroşi martori, subiect realizat şi la mai multe posturi de televiziune. În final, „paraşutistul” va avea de aterizat nu în Italia, dar în Regatul Unit, deoarece englezii s-au angajat să-i poarte grijă animalului politicos, în caz că Moscova nu va cere extrădarea acestuia.

Care va fi finalul săriturii de paraşută a liderului PDM, Marian Lupu, nu putem să cunoaştem. Rămâne să aşteptăm ziua de luni, 2 august, şi să vedem reportajul din satul Copanca, raionul Căuşeni, unde în jurul orelor 11.00 este aşteptată aterizarea triumfătoare a Înălţimii sale. Cert e că paraşuta a rezistat greutatea enormă, la prima probă, fapt ce ne trezeşte o încredere că şi la a doua săritură, prilejuită de Ziua paraşutistului rus, cupola va rezista iar eroul zilei va primi şi bereta albastră mult râvnită, şi medalia de genul „Za osobîe zaslughi”.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.