Lucrările moldovencei Irina Greciuhina, expuse la Strasbourg

PE SCURT

În Palatul Europei din Strasbourg puteți găsi lucrările moldovencei Irina Greciuhina. Acestea fac parte dintr-o expoziție de artă întitulată „Femeile Artiste – Agenți ai Schimbării”. Moldoveanca își prezintă lucrările alături de Nathalie Falck (Franța), Fatma Lootah (Emiratele Arabe Unite – Italia) și Nadia Osi (Irak – Marea Britanie). 

Operele de artă pot fi văzute până la 15 noiembrie. 

PE LUNG

„Indiferent de domeniul de activitate, femeile au fost întotdeauna pionerii unor schimbări semnificative în lume, schimbări ce continuă să ne marcheze viețile de zi cu zi. Expoziția „Femeile Artiste – Agenți ai Schimbării” are obiectivul să aducă sub reflectoare rolul femeilor artiste în crearea transformărilor reale în societățile noastre”, susțin organizatorii expoziției. Potrivit lor, picturile expuse se focusează pe analiza puterii femeilor artiste, care își împărtășesc opinia și poveștile, proiectând o lume mai bună și mai liniștită în care să trăiască.

Irina Greciuhina este o artistă din Republica Moldova și architect. Irina este fondatoarea biroului ZENDesign. Echipa ZENDesign a implementat multe proiecte publice și rezidențiale în Republica Moldova, România, Portugalia, China. Din copilărie, Irina a urmat școala de arte, unde a descoperit frumusețea artei. Ulterior, a continuat formarea în domeniul la Academia de Muzică, Teatru și Arte Fine în Moldova. Irina combină activitatea de arhitect cu pictura. Împreună cu echipa sa, Irina a câștigat mai multe premii în domeniul arhitecturii și designului.

Expoziția are loc în contextul Forumului Mondial pentru Democrație 2019, dedicat temei Informației și Democrației. Forumul este o platformă unică care întrunește factori de luare a deciziilor şi activiști, pentru dezbateri despre soluţiile necesare pentru provocările cheie în adresa democraţiilor din întreaga lume.

Sunt jurnalistă din 2015. Dacă la început m-am delectat cu presa tipărită, din 2018 am pășit în lumea presei online. În toată această perioadă am descoperit oameni, locuri și istorii. Toate acestea mi-au arătat că viața e o paletă de culori pe care-mi place să o descriu prin cuvinte și condimentez cu fotografii.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.