Liderii AIE: formarea coaliţiilor la nivel local devine inutilă

Chişinău / Moldova.ORG/ — Liderii Alianţei pentru Integrare Europeană nu mai speră ca un acord cu privire la formarea coaliţiilor la nivel local nu va mai fi semnat. Mai mult, politicienii spun că acest lucru ar fi ridicol. Aceasta după ce, pe parcursul ultimelor două zile au fost aleşi majoritatea Preşedinţilor de raioane fără a coordona la nivel central acest lucru.

Se pare că la nivel local s-a ales omul şi nu partidul din partea căruia candidează pentru că în diferite raioane s-au întâlnit cazuri în care comuniştii au votat liberalii sau liberal-democraţii, democraţii au votat comuniştii.

Ieri s-a purces la alegerea Preşedintelui raionului Hânceşti, care s-a dovedit a fi din partea PLDM susţinut atât de partidele din cadrul Alianţei cât şi de către comunişti.

La Ialoveni, comuniştii au susţinut un Preşedinte de raion liberal, iar la Făleşti, democraţii au ales un Preşedinte de raion comunist, fapt pentru cei doi consilieri PD au fost excluşi din partid.

Astfel, liderii Alianţei pentru Integrare Europeană spun că, în aceste condiţii, semnarea unui acord pentru formarea coaliţiilor la nivel local nu este logică.

Menţionăm că din cele 26 de raioane în care majoritatea în Consilii este deţinută de partidele din alianţă, au fost aleşi preşedinţi liberal-democraţi la Drochia, Şoldăneşti, Sângerei, Hânceşti, Briceni, Orhei, Criuleni.

Comuniştii au obţinut funcţiile de conducere la Făleşti, Floreşti, Edineţ şi Anenii Noi, democraţii doar la Nisporeni, iar liberalii – la Ialoveni. 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.