Liberal-reformatorii: Rusia se implică în afacerile interne ale Republicii Moldova

Decizia Guvernului de la Moscova, care a solicitat mai multor ministere din Federaţia Rusă să asigure respectarea drepturilor investitorilor ruşi, care participă la dezvoltarea aeroportului din Chişinău, este o implicare direct în afacerile interne ale Republicii Moldova. Așa califică decizia Kremlinului Partidul Liberal Reformator.

„Considerăm că o astfel de decizie constituie o încălcare crasă a drepturilor internaţionale și reprezintă o imixtiune de neadmis în afacerile interne ale Republicii Moldova. Implicarea instituţiilor unui stat străin în soluţionarea litigiilor dintre Republica Moldova şi un agent economic înregistrat pe teritoriul acesteia, chiar dacă are proprietari ruşi, este de neimaginat”, spun liberal-reformatorii.

Potrivit formaţiunii, prin această decizie, Guvernul de la Moscova nu face altceva decât „să inițieze o campanie de presiuni asupra justiției moldovenești – fapt care contravine normelor de drept internațional”.

„Considerăm că această decizie a conducerii Guvernului Federației Ruse trădează de fapt adevăratele interese din spatele tentativei de preluare ilicită a controlului asupra Aeroportului Internaţional Chişinău. Nu este vorba despre nici un fel de interese al investitorilor. Concesionarea Aeroportului este o mișcare în jocul geopolitic al Rusiei și este parte a unei strategii de preluare a controlului asupra economiilor statelor din cadrul Parteneriatului Estic, având ca scop final blocarea oricărei tentative de integrare europeană a acestora. Asemenea scenarii au funcționat ceva mai devreme în Armenia, iar de curând în Ucraina”, explică Partidul Liberal Reformator.

Amintim că decizia de concesionare a Aeroportului Internațional Chișinău a fost atacată în judecată de către Partidul Liberal Reformator și acum se află în proces de examinare.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.