Leancă: UE recunoaște că Republica Moldova a inițiat și reușit în promovarea mai multor reforme în domenii-cheie

Moldova se bucură în prezent de un sprijin larg din partea UE. De această părere este vicepremierul pentru Integrare Europeană, Iurie Leancă. Acesta a comentat astăzi concluziile Consiliului pentru Afaceri Externe a UE privind reușitele Moldovei în ce ține de implementare reformelor asumate.

„Voi menționa în primul rând că din punctul nostru de vedere aceste concluzii sunt cuprinzătoare, sunt echilibrate, sunt o analiză realistă și o radiografiere corectă a evoluțiilor din Moldova, atât a dinamicii pozitive, cât și a domeniilor unde mai e încă loc de făcut și de a îmbunătăți situația”, a declarat Iurie Leancă în cadrul unui briefing de presă organizat astăzi la Guvern.

”UE recunoaște că Republica Moldova a inițiat și reușit în promovarea mai multor reforme în domenii-cheie. În concluziile precedente, în 2016, tonalitățile erau diferite. În baza concluziilor din 2016, Guvernul a elaborat o foaie de parcurs, inspirată din acele concluzii”, a spus vicepremierul pentru Integrare Europeană.
Leancă a enumerat succesele înregistrate de către Guvernul de la Chișinău, mai ales ce ține de noua legislație pentru combaterea spălării banilor, lupta cu corupția, îmbunătățirea mediului de afaceri și reforma administrației publice.

Vicepremierul a reiterat intenția fermă a Executivului de a continua să lucreze la îndeplinirea angajamentelor asumate nu doar față de partenerii externi ai țării, dar și față de cetățenii acesteia.

”Tratăm cu maximă seriozitate aceste concluzii. Vor fi analizate serios. Pe baza lor se vor face reflexe pe diverse instituții. Vom discuta și pe platforma parlamentară, încât concluziile să ne ajute să avansăm cu pași accelerați pe domeniile unde e nevoie de mai mult dinamism”, a mai spus oficialul.

Amintim că UE a salutat progresele făcute de către autoritățile moldovenești. Concluziile făcute publice de către Consiliul pentru Afaceri Externe al UE arată că țara noastră a aprobat și a început să implementeze mai multe reforme profunde care sunt cruciale pentru țara noastră. În acest sens, UE a încurajat Guvernul să țină continuare un același ritm de lucru, reiterând disponibilitatea de a oferi suport țării noastre.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.