Le Figaro: Castelul Peleş este cel mai frumos din Europa

Castelul Peleş din România este primul în topul celor mai frumoase cinci vechi reşedinţe regale de vară din Europa. Potrivit clasamentului, publicat de cotidianul francez „Le Figaro”, acesta este „incredibil” şi „foarte spectaculos”.

„În zona rurală a României, în inima staţiunii montane Sinaia, care era un loc ultra şic în secolul XIX, Castelul Peleş a fost, până în 1947, reşedinţa ultimului rege al României, Mihai I”, titrează „Le Figaro”. Publicaţia se arată impresionată de interiorul construcţiei. Asftel, „realizat în lemn negru, plin de fantezie, este o minune de complexitate a stilului deco, cu marca stilului german de final de secol XIX. Scările cu decoraţiuni sculptate şi piesele de mobilier te lasă fără cuvinte”.

„Le Figaro” mai notează că vizitatorii pot vedea vechile apartamente private ale familiei regale. „Priveliştea din jur este superbă, cu păduri de brad, preerie, numai bune pentru plimbări bucolice”, mai scrie cotidianul francez.

Publicaţia afirmă că pe lângă spectaculozitate, zona în care se află Castelul Peleş are şi un mare minus – prea puţine locuri de cazare pentru turişti.

Pe de altă parte, mai mulţi cunoscători s-au arătat vădit deranjaţi de erorile admise în articolul cotidianului „Le Figaro”. Astfel, una din gafe este că publicaţia îl confundă pe Regele Ferdinand I cu Regele Carol I. Ultimul este cel la iniţiativa căruia a fost construit Castelul Peleş. În acelaşi timp, este exagerată informaţia precum că în zonă sunt puţine locuri unde s-ar putea caza turiştii. Însă, specialiştii afirmă că există destule hoteluri şi pensiuni, care ar putea găzdui cel puţin zece mii de turişti.

În topul "Le Figaro" am mai intrat: Palatul Godolo din Ungaria, Casa Osborne din Marea Britanie, Castelul de la Miramar din Italia şi Castelul La Pena din Portugalia. 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.