Comuniştii sovietici sosiţi în Basarabia şi-au dorit ca oamenii locului să trăiască fără lumină, fără Hristos. Aceştia foloseau fel de fel de tehnici drăceşti, fiind fideli ideii leniniste, "religia" lor îl idolatriza nu pe Iisus, ci pe Lenin, îi avea drept "evanghelişti” pe Marx, Engels, Stalin etc., nu pe Matei, Marcu, Luca şi Ioan. Mănăstirile basarabene au trecut prin pârjolul iadului comunist, ateii demenţi le-au transformat în grajduri, şcoli, spitale de boli venerice etc., au dat foc icoanelor şi cărţilor sfinte.
Mănăstirea Răciula de prin părţile Călăraşilor (apărută în arealul spiritual la 1798) a trecut la fel prin pârjolul comunist. Am trecut de mai multe ori pe la acest sfânt locaş şi de fiecare dată mi-am imaginat cum creştinii de aici, enoriaşii, dar şi maicile, au luptat timp de zece zile (23 iunie – 2 iulie 1959) contra fiarei roşii.
La mănăstirea Răciula sunt trimişi spre „limpezirea” apelor doi agenţi KGB – protoiereii Belous şi Vustean. Fideli cauzei comuniste, aceştia relatează despre faptul că enoriaşii şi maicile au reacţionat ostil. În acest sens sunt chemate forţele de ordine, pentru că autorităţile comuniste trebuiau să-şi facă mendrele. Dorinţa oamenilor de a-şi apăra credinţa strămoşească a fost mai mare decât interesul fariseilor, astfel autorităţile au părăsit mănăstirea. Clopotele au răsunat necontenit chemând lumea să apere mănăstirea. Autorităţile mobilizează câteva sute de miliţieni cărora le ordona să tragă în mulţime. Răzmeriţa s-a soldat cu trei creştini împuşcaţi, mai mulţi răniţi, stareţa mănăstirii Sebhora şi opt bărbaţi sunt condamnaţi la detenţie, pentru că ar fi organizat revoltele. Peste câtva timp, în biserica de vară a început a cânta muzica, aceasta fiind transformată în club, iar cea de iarnă devine depozit de cereale. Tezaurul Mănăstirii Răciula a fost ars pe un deal în apropiere de Călăraşi.
După trei decenii de „arest” spiritual, aici se aude din nou chemarea la rugăciune. Cele două biserici – „Naşterea Maicii Domnului” (de vară) şi „Sfântul Nicolae” (de iarnă) încep să-şi recapete imaginea de odinioară, or ateii au dat jos turlele, pentru a şterge pecetea spirituală. Astăzi, Mănăstirea Răciula este una foarte căutată de creştini. Zi de zi, aici vin sute de pelerini pentru a se ruga la bijuteriile sfinte ale acesteia. Aici păstrate părticele de Sfinte Moaşte a 19 sfinţi şi icoana cu părticica Moaştelor Sfântului Mare Mucenic Eustafie. În biblioteca Mănăstirii se află cărţi de o rară valoare spirituală – dosite în anii de restrişte de măicuţe.
La câţiva paşi este Pensiunea „Casa Mierii”, care are şi un muzeu. Aici, cei care poposesc la Răciula pot cunoaşte din tainele apiculturii şi nu numai. Peste o sută de familii de albini trăiesc ca într-un regat. Toate produsele stupului sunt în casa familiei Stegărescu. Curios lucru e că vizitatorii pot vedea „live” viaţa albinelor „domiciliate” într-un stup de sticlă.
„Am învăţat de la alţii cum să atragem cât mai mulţi turişti, iar acest stup este „momeală” pentru toţi vizitatorii. Ar prefera să stea ore în şir admirând labirinturile de ceară şi miere, dar… avem multe de spus şi de gustat”, spune Mihai Stegărescu. Cei care trec pe la „Casa Mierii”, desigur, trebuie să guste, să savureze miere aromată de salcâm, tei şi polifloră.
„Casa unui apicultor trebuie să fie precum o farmacie, să poţi ajuta pe oricine – fie cu un ceai din plante medicinale şi miere, fie cu miere şi aloe care te salvează de orice durere. Mierea este un medicament descoperit de mii de ani”, susţine Mihai Stegărescu. Aici am aflat că până şi albinele moarte sunt de folos, desigur la tratarea diferitor boli. Gazda mă asigură că apicultura e o ramură în care nimic nu se pierde.
Şi cum le stă bine unor gazde deosebite, vizita „este stropită” cu o băutură foarte gustoasă. Curioşilor le este oferită şi reţeta. Astfel, la 10 litri de apă fiartă se pun 3,5 – 4 kg de miere, 200 grame de drojdie de bere şi 150 grame de hamei. După ce se fierbe, se strecoară şi se îmbuteliază în vase de sticlă, se păstrează 3 – 4 luni. Mai apoi băutura poate fi consumată.
Mulţumesc Centrului de Pelerinaj „Emaus” al Mitropoliei Basarabiei (www.emaus.md) pentru susţinere la realizarea acestui material.
