La Kiev a fost inaugurată o expoziţie dedicată scriitorului Alexei Mateevici

Ambasada Republicii Moldova în Ucraina, în cooperare cu Consiliul municipal al oraşului Boryspil și Consulatul Onorific al Republicii Moldova în regiunea Kiev, a inaugurat în incinta Bibliotecii Centrale a orașului Boryspil cea de-a doua Expoziție cu genericul „ Renaştere. Відродження” , dedicată aniversării a 130 de ani de la nașterea autorului Imnului de Stat al Republicii Moldova „Limba noastră” – scriitorului, Alexei Mateevici.

Expoziţia „ Renaştere. Відродження”  cuprinde panouri conținând copii ale unor documente din arhiva seminarului Academiei Teologice din Kiev unde și-a efectuat studiile Alexei Mateevici în anii 1910-1914, inclusiv copii ale textelor scrise de poet și fotografii. Materialele prezentate la expoziţie au fost puse la dispoziţie de către reprezentanții comunității moldovenilor din Ucraina, pământeni ai poetului născuți în satul Zaim.

În cadrul discursului său ambasadorul Ruslan Bolbocean a ținut să menționeze că alegerea Boryspilului drept locație pentru desfășurarea expoziției dedicate marelui cărturar Alexei Mateevici are o semnificație aparte, ținând cont de faptul că în această localitate s-a născut autorul imnului de Stat al Ucrainei Pavlo Ciubinski.

De asemenea, ambasadorul a menționat că ambii poieți, autori ai imnurilor naționale, sunt simboluri sacre ale celor două țări, care permit construirea unor punți spirituale și poduri ale culturii și cunoașterii între ambele state.

Ulterior, împreună cu președintele Consiliului municipal Boryspil, Anatoly Fedorchuk și consulul onorific al Republicii Moldova în regiunea Kiev, Oleg Țiganenko, ambasadorul Ruslan Bolbocean a depus în mod solemn un coș cu flori la monumentul renumitului poet ucrainean Pavlo Ciubinski.

La eveniment au participat reprezentanţii autorităților locale, corpului diplomatic, Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei, inclusiv profesori, studenți, cercetători și colaboratori științifici ai Bibliotecii Centrale.

Inaugurarea expoziției s-a înscris în șirul de acțiuni ale Ambasadei de promovare a valorilor culturale autentice și comemorare a personalităţilor marcante ale istoriei şi literaturii naționale şi va fi deschisă publicului în perioada 10 mai -10 iunie 2018.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.