A plecat în Federaţi Rusă la vârsta de nouă ani, însă, spune chiar ea, sufleteşte niciodată n-a părăsit Republica Moldova, fiind cu gândul tot timpul la locurile şi oamenii dragi care i-au rămas în satul de baştină – Fârlădeni din raionul Căuşeni.
Irina Gîlcă locuieşte de mai bine de zece ani în oraşul suberian Radujnîi. Povesteşte că a început să practice boxul de la vârsta de nouă ani, la sugestia mamei sale, însă după primele antrenamente se gândea serios să renunţe. „Mă gândeam atunci că acest gen de sport mă reprezintă cel mai puţin şi doream să-l las, însă mama a insistat să perseverez. Treptat au început să apară şi primele rezultate şi pofta mi-a venit mâncând”, spune râzând pugilista.
Cel mai bun rezultat l-a înregistrat în 2011, atunci când a obţinut medalia de bronz la Campionatul Mondial de Tineret din Antalya. Puţin mai târziu, sportiva a obţinut şi medalia de argint la Campionatul European de box pentru juniori, însă, spune Irina, visează să câştige pentru Republica Moldova o medalie olimpică.
Deşi deţine şi cetăţenia rusă, nu a ezitat niciodată când a trebuit să aleagă ţară pe care să o reprezinte la competiţiile internaţionale. „E şi meritul antrenorului meu, moldovean şi el stabilit în Radujnîi, Eugen Rotar. Nu e la prima experienţă de acest gen. A mai antrenat fete din Moldova care au devenit campioane”, spune Irina.
Chiar dacă şi-a dorit din tot sufletul să câştige o medalie pentru ţara sa şi a făcut ca imnul „Limba noastră” să răsune la premiere, niciodată nu a aşteptat ca Republica Moldova să-i răsplătească meritele. „Nici n-am visat să fiu întâlnită cu flori la aeroport, apoi a urmat conferinţa de presă susţinută alături de ministrul Tineretului şi multe felicitări”, mărturiseşte cu emoţie sportiva.
La Chişinău Irina a primit şi un premiu bănesc, dar şi o bursă lunară de 4.000 lei timp de un an din partea Ministerului Tineretului. „Mulţi zic că banii nu sunt importanţi, însă cred că atunci când eşti motivată şi material, dorinţa de a face mai multe este şi mai mare”, a adăugat Irina Gîlcă.
